In vizor

Promisiunile lui Boc pe 2019: CALITATE pe orizontală, pe verticală, pe diagonală, cămine de bătrâni, aquapark și dezvoltare în toate. Cluj-Napoca va fi mai tare decât Seul

Nici nu a început bine anul că primarul Emil Boc nu mai vrea să audă de bilanțul anului trecut și se gândește ce lucruri minunate va face pentru Cluj-Napoca în 2019. De ce să mai vorbească despre 2018 că doar a publicat raportul de activitate (104 pagini de povești și povestioare ilustrate cu fotografii și detalii zdrobitoare) și vorba ‘ceea, cele rele să se spele, cele bune să se-adune. 

În prima zi de lucru din 2019, Boc a și convocat o ședință cu angajații din Primărie și le-a transmis clar și răspicat că calitatea (sic!) este cuvântul de ordine al acestui an. Calitate pe orizontală, și pe verticală. Nu știți ce este calitatea pe orizontală și calitatea pe verticală? 

„Dacă e să vorbim despre 2018, cea mai frumoasă împlinire este ceea ce a apărut acum pe clasamentul acesta mondial pe care îl fac firmele de specialitate de talie mondială, unde Clujul la nivel mondial este într-o galerie extrem de selectă în materie de calitate a vieții. Pe de o parte, este primul oraș din România în materie de calitate a vieții, dar asta deja bănuiam și intuiam, dar se află în fața unor orașe importante din lume. Este pe locul 106 din 226 de orașe, care au fost selectate din 1000 de orașe și care arată că direcția pe care mergem este una bună. Trebuie să muncim și mai mult pe calitatea vieții. Este cuvântul de ordine al anului 2019. Primul cuvânt pe care l-am rostit la ședința din 3 ianuarie cu toți din Primărie a fost „calitate” pe orizontală și pe verticală. Pe orizontală înseamnă că toate serviciile Primăriei să răspundă la termen la solicitările cetățenilor, respectuos și în baza legii să oferim sprijin, să arate că doresc să sprijine cetățeanul, nu să caute motive să nu îl ajute. Pe verticală, tot ce înseamnă calitatea serviciilor, de la calitatea actului administrativ, servicii medicale, educaționale. Clujul să fie un act de referință în materie de calitate a vieții”, a declarat Emil Boc, joi dimineața, la un post de radio local.

Poate cu această ocazie, domnul primar le permite angajaților Biroului Mass-Media să ne răspundă în termenul legal și să nu ne mai transmită informaţii în bătaie de joc. Acest mic detaliu intră la calitatea pe orizontală. 

Citește și:

Semne bune anul are: angajații lui Boc continuă să își bată joc de presa care nu este pe placul primarului. Ce răspuns a primit Ziar de Cluj la o solicitare referitoare la un concurs organizat de Primărie

Va crește și calitatea vieții vârstnicilor singuri de care nu mai are cine să aibă grijă. Se va ocupa Primăria de ei după ce va construi un cămin de bătrâni. 

Acum pe 2019 ne gândeam și la un cămin de bătrâni pentru că trebuie să ne preocupe această situație. Noi avem o direcție a Primăriei care se ocupă de persoanele care nu au aparținători, sunt singure, bolnave, dar nu e suficient. Sunt foarte mulți părinți singuri și trebuie să aibă și această alternativă unde să poată beneficia de un spațiu de calitate, în siguranță, cu asistență medicală 24 de ore din 24”, a mai spus primarul.

O viață de calitate vor duce și iubitorii sportului. Toți clujenii de fapt se vor bucura de aquaparkul și de noua bază sportivă care se vor construi în cartierul Gheorgheni. 

În prelungirea Bazei Sportive Gheorgheni pregătim o nouă bază sportivă de performanță, unde se lucrează și la un proiect de aqua park tocmai pentru a le integra într-o structură de agrement tocmai pentru a crește calitatea vieții la Cluj. Obiectivul nostru este să ne rămână tinerii acasă, să aibă grijă de părinții lor, de bunicii lor, să trăiască bine în orașul lor, cu o calitate a vieții mai bună decât în alte orașe de pe glob”, a afirmat Boc. 

În planurile sale pe 2019, primarul a luat drept model orașul Seul care s-a dezvoltat pe verticală. Dar pentru a ieși lucrurile ca la carte, Primăria Cluj-Napoca va găsi un echilibru între dezvoltarea pe verticală și cea pe orizontală.   

„Acum ne trebuie strategia orașului pentru 2021-2027. Eu am propus ca aceste strategii, având în vedere dinamica extraordinară a orașului, să nu se mai limiteze doar la 7 ani. Să fie una la 7 ani pe termen scurt, pe termen mediu să fie la 25 de ani și una pe termen lung la 50 de ani. Și din 5 în 5 ani să adăugăm lucrurile noi care apar.  Mă uit la Planul Urbanistic General care a fost bun în 2014, dar deja au apărut multe lucruri noi în dezvoltarea orașului care ne cer ca acest PUG să fie actualizat să nu mai așteptăm să treacă 10 ani când, teoretic, ar trebui să îl adopți pe cel nou. Aici beneficiem de sprijinul Universității Babeș Bolyai și cu ajutorul specialiștilor să facem această strategie pentru că așa fac marile orașe. Să luăm exemplu Seul și Singapore care au strategie pe 30 de ani, cu actualizare la 5 ani. De exemplu, în Seul chiar dacă s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 30 de ani, nu este sufocat de trafic pentru că s-a prioritizat transportul în comun. Seul a mers pe verticală. Trebuie găsit un echilibru între dezvoltarea pe verticală și cea pe orizontală. Să ai un oraș prietenos cu mersul pe jos și asta ține mult de calitatea vieții”, a explicat Emil Boc.

Așadar, ne așteaptă un 2019 de calitate, cu multă mișcare și bălăceală și cu vârstnici fericiți! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *