Sport

Promisiunea lui Vasile Miriuţă: „CFR va avea o altă faţă cu Dinamo. Jucătorii au înţeles mesajul meu”

CFR Cluj va juca, luni, primul derby al acestui sezon, cu Dinamo Bucureşti.

Feroviarii au -3 puncte în clasament şi vin după un eşec dur la Botoşani, iar o victorie cu Dinamo i-ar reabilita complet în faţa supoterilor. Antrenorul clujenilor, Vasile Miriuţă, le-a ţinut o şedinţă în vestiar jucătorilor în această săptămână, iar tehnicianul din Gruia este sigur că elevii săi au înţeles mesajul transmis şi vor avea o altă atitudine în meciul de luni seara, conform CJSport.ro.

„Am avut un duş rece la Botoşani, într-adevăr, dar săptămâna asta le-am transmis jucătorilor mesajul meu, ce-mi doresc eu pe viitor de la ei, şi sunt sigur că au înţeles, iar luni vom arăta o altă faţă cu Dinamo. Le-am spus şi că ţin foarte mult la disciplină şi sunt convins că nu va fi niciun act de indisciplină atât timp cât voi fi eu antrenor aici. Ne dorim ca suporterii să vină în număr cât mai mare la jocul de luni şi să-i facem fericiţi. Dinamo e pe val, au jucători buni, nu ştiu dacă vor veni mai motivaţi pentru că au pierdut finala Cupei României împotriva CFR-ului, dar asta mă interesează mai puţin, important e ca luni să fim 100% concentraţi pentru a câştiga acest meci”, a declarat Vasile Miriuţă, potrivit căruia vor fi şi câteva modificări în echipa de start faţă de meciul de la Botoşani.

CFR Cluj-Dinamo va avea loc luni, de la ora 21:00, iar biletele pot fi cumpărate de la stadionul din Gruia la preţuri cuprinse între 15 şi 30 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *