Afacerea zilei

Profit de 6 MILIOANE euro pentru dezvoltatorul imobiliar Hexagon Developments Cluj-Napoca. Anul trecut grupul Hexagon a încheiat o tranzacție de 30 milioane euro pe piața locală de birouri

Dezvoltatorul imobiliar Hexagon Developments Cluj-Napoca, parte a grupului Hexagon, care este format din aproximativ 13 firme, a încheiat anul trecut cu un profit net de aproape 6 milioane euro și o cifră de afaceri de 19 milioane euro. Comparativ cu anul 2018, profitul este cu aproximativ 300.000 euro mai mare. Cifra de afaceri însă a fost în 2019 mai mare cu aproximativ 8 milioane euro față de anul 2018. În anii 2015-2017, compania clujeană a avut cifră de afaceri zero. În 2015, anul înființării, a declarat pierderi de 291 euro. În anul următor a reușit să facă profit de 36.000 euro, însă în 2017 a avut un minus de 84.000 euro.

Hexagon Developments a reușit să scadă datoriile de la 11,6 milioane euro în 2018 la 453.000 euro anul trecut.

Dezvoltatorul imobiliar avea un număr mediu de 4 angajați anul trecut.

Hexagon Developments este deținută de Hexagon Equity Holding (54%), Rodica Rimbașiu (23%) și Mihai Florin Roșca (23%). Firma este administrată de Mihai Florin Roșca și Florin Mariș.

Hexagon Developments este conectată direct la alte 15 firme: Hexagon Designs SRL, Hexagon Structures, Hexagon Estate, Hexagon Town, Hexagon Retail Properties, Hexagon City, Hexagon Center, Hexagon Bridge, Hexagon Management, Hexagon District.

Hexagon City, înființată în 2016, a avut o evoluție interesantă și se află în top 25 firme din Cluj din punct de vedere al cifrei de afaceri și profitului realizat în 2019. A încheiat anul trecut cu un profit net de aproape 4 milioane euro. Este o creștere spectaculoasă, un salt major de la pierderi de peste 48.000 euro în 2018 la un câștig de 4 milioane euro. În 2016, Hexagon City a avut pierderi de 646 euro, iar în anul următor a fost pe minus 5.316 euro.

Cifra de afaceri înregistrată de compania clujeană anul trecut a fost de aproape 10 milioane euro. Din 2016 până 2018 Hexagon City a avut cifră de afaceri zero.

Dezvoltatorul imobiliar a reușit să scadă și valoarea datoriilor în ultimii doi ani. Dacă în 2018, Hexagon City a avut datorii de aproape 11 milioane euro, anul trecut au scăzut la 4,6 milioane euro.

Compania din Cluj avea anul trecut un mumărul de 2 angajați.

Hexagon City este deținută de Crisware Holdings SRL Alba Iulia (50%) și Hexagon Design SRL (50%). Compania este administrată de Florin Mariș și Adrian Sebastian Radovici.

Crisware Holdings SRL (zero angajați, înființată în 2015, obiect de activitate activități de consultanță pentru afaceri și management) este deținută de Petru Raul Ciurtin și administrată de Adrian Sebastian Radovici. Anul trecut a avut cifră de afaceri zero și profit de 454.000 euro.

Hexagon Design SRL Cluj-Napoca (1 angajat, înființată în 2015, obiect de activitate dezvoltare și promovare imobiliară) este deținută de Hexagon Equity Holding SRL (50%) și Diana Cornelia Zah (50%). Anul trecut a avut cifră de afaceri zero și pierderi de 15.200 euro.

Anul trecut, grupul de firme Hexagon a efectuat o tranzacție de 30 milioane euro pe piața de birouri din Cluj-Napoca. Ideal Projects Services a cumpărat de la grupul Hexagon clădirile de birouri Vivido Business Center, Advancity Business Center si Cube Office. A fost una dintre cele mai importante tranzacții din piața de birouri locală, alături de achiziția de către Dedeman a The Office și a LibertyTechnology Park de către White Star.

Clădirile tranzacționate de Hexagon sunt situate în apropierea Iulius Mall. În acele clădiri de birouri se află headquarter-ul Bosch și iQuest. În aceeași locație au birouri și Porsche, Vertiv, Metro Systems etc.

Grupul Hexagon este deținut de antreprenorii Florin Mariș și Raul Ciurtin.

Raul Ciurtin este fondatorul Albalact, pe care l-a vândut și a dezvoltat compania Prefera Foods Alba (unul dintre cei mai importanți producători de conserve) și brandul Capricii și Delicii. În 2017, omul de afaceri a cumpărat, alături de Alina Codruţa Dobra şi Călin Gabriel Dobra, terenul de 13,9 hectare pe care unde se afla fabrica de vopsele Policolor Bucureşti. Pe terenul respectiv au dezvoltat un proiect imobiliar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *