In vizor

Profil de viceprimar: Oláh Emese, mai interesată de motociclete, decât de bunul mers al orașului. Cât a muncit în doi ani

„Vă mulțumesc pentru susținere. Urmează o perioadă foarte interesantă în viața mea…”, afirma Oláh Emese imediat după obținerea fotoliului de viceprimar a municipalității clujene. Întrucât s-au scurs mai bine de 2 ani de la acest moment solemn, am scotocit prin hârtiile oficiale pentru a identifica realizările cu care se poate lăuda viceprimarul Clujului, Oláh Emese, reprezentant de seamă a comunității maghiare în administrația locală.

„Sper că voi avea puterea să fac față solicitărilor administrației locale și promit cu toată promptitudinea și atenția mea în ceea ce privește desfășurarea activității”, nota aceasta după investirea în funcția de viceprimar din aprilie 2017.

În virtutea acestei dăruiri în slujba cetățeanului, am consultat raportul de activitate și declarația de avere a doamnei viceprimar. 

Rezultatul este unul savuros, plin de adrenalină și speranță.

Oláh Emese, viceprimar din partea UDMR, pentru a cărei numire în funcție însuși Kelemen Hunor a bătut un drum până la Cluj, pentru a bate palma cu Emil Boc, deține un apartament cu o suprafață de 94 de mp, obținut prin donație în anul 2019. 

CITEȘTE ȘI: Kelemen Hunor a venit la Cluj pentru a negocia postul de viceprimar al municipiului între cele două tabere din UDMR Cluj

Cota parte este de 100%, iar aceasta menționează și „terenul aferent apartamentului”. Altfel, la categoria bunuri imobile, Oláh nu menționează alte terenuri. Deține în schimb un autoturism Opel Astra din 2010 și o motocicletă Suzuki din 2000. Pasiunea pentru motoare a viceprimarului datează încă din copilărie, după cum a recunoscut într-unul din interviuri, cucerită fiind de sunetul motoarelor

sursa foto: olah emese/facebook

Sensibilitatea acesteia nu se manifestă însă în pasiunea pentru metale prețioase, bijuterii și alte flecuștețe de acest gen. Oláh Emese pare a se limita la veniturile obținute din funcția de viceprimar, 133.380 RON pe an, precum și a sumei de 3903 lei obținute din exercitarea serviciilor de avocatură. 

Din declarația de avere din anul 2018, constatăm că Oláh Emese realiza o tranzacție interesantă:

aceasta înstrăina apartamentul pe care-l deținea contra unei sume de 41.000 EUR. Până aici, toate bune. În același an, Oláh Emese i-a împrumutat lui Oláh Coloman suma de 43.000 EUR. Adică, a mai scotocit după vreo 2 mii de euro pentru acest împrumut, întrucât din vânzarea inițială a apartamentului obținuse doar 41.000 de EUR. 

Aceasta nu este decât o canstatare a unei situații de fapt înscrise în declarația de avere a viceprimarului. Altfel spus, la mai puțin de un an în fotoliul de viceprimar, Oláh Emese își mai păstra doar pasiunea pentru motoare, pe care a găsit de cuviință să o facă publică. Evident, nu poate fi vorba decât despre o coincidență, pe care am considerat de cuviință să o semnalăm ca atare: o coincidență nu este decât o potrivire incidentală. 

Cu ani în urmă, undeva prin anul 2006, Mate Andras Levente, adresa o întrebare Ministerului Finanțelor Publice, condus la acea vreme de Sebastian Vlădescu, în privința „nesocotirii unei situații de drept printr-o hotărâre judecătorească definitive și irevocabilă”. Tot printr-o coincidență, în acea adresă era vorba despre o nedreptate a justiției din România. Of, off, ce ți-e și cu justiția asta, de-atâția ani și tot nu se reformează, odată, de la sine…

În fine, după cum puteți observa, până și în această speță complicată, pentru care a fost nevoie de intervenția domnului Mate Andras Levente, figurează numele domnului Oláh Coloman. Detalii aici. 

Declarație de avere iunie 2014

Printre rânduri, putem aminti faptul că deputatul Mate Andras Levente este unul dintre promotorii superimunității parlamentare, după ce ar fi fost găsit incompatibil și condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare de către judecătorii instanței supreme, în 2014, pentru că își angajase soţia la biroul său parlamentar, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei. În fine, pentru România, conflictul de interese este un mizilic. 

CITEȘTE ȘI: Deputatul clujean Mate Andras Levente (UDMR), de profesie avocat, ține cu dinții de superimunitate. În plus, minte cu nerușinare privitor la deciziile CEDO.

CITEȘTE ȘI: Deputatul clujean Mate Andras, condamnat la inchisoare pentru conflict de interese

Revenind la activitatea viceprimarului Oláh Emese, se cuvine să pomenim măcar câteva dintre momentele însemnate din cariera acesteia:

născută în 1982 la Carei, Satu Mare, a plecat la Cluj imediat după liceu, pentru a urma cursurile Facultății de Drept, precum și ale Facultății de Economie și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

După încheierea studiilor superioare, a lucrat pentru început la o firmă de import-export, apoi a fost consilier juridic la Parlamentul României și și-a făcut stagiatura de avocat la cabinetul fostului lider al UDMR Cluj, Mate Andras Levente.

Din 2009 are propriul cabinet de avocatură.  

În 2012 este aleasă în Consiliul Local Cluj de pe lista candidaților UDMR, fiind, de altfel, demult timp membră de bază a organizației de femei din cadrul formațiunii reprezentative a etnicilor maghiari.
De-a lungul anilor a făcut parte din comisiile de urbanism, buget-finanțe, ordine publică și protecție socială din cadrul Consiliului Local Cluj. 

CITEȘTE ȘI: PORTRET DE CONSILIER: Olah Emese, consilierul cu usile deschise

În 2013, Olah Emese considera că modul în care sunt administrate municipiile Brașov și Sibiu pot reprezenta exemple demne de urmat și pentru Primăria Cluj-Napoca. Din păcate, putem constata cu regret că și în anul 2019, Clujul are aceleași modele, orașul de pe Someș inspirând prea puțin alte municipii.

În ceea ce privește activitatea propriu-zisă, cel puțin din declarația de activitate pe anul 2017-2018, constatăm cu stupoare că Olah Emese enumeră o serie de realizări, dar la viitor.

Toate proiectele despre care scrie viceprimarul UDMR sunt fie la nivel de intenție, fie la nivel de negocieri și realizări viitoare. În cele 3 pagini ale raportului nu se regăsește nici un proiect care a fost realizat în perioada la care face referire raportul. 

„Se va înființa un centru de consiliere și un adăpost pentru victimele violenței domestice”, cel puțin așa apare pe prima pagină a raportului. Potrivit documentului, locația este și va rămâne secretă pe tot parcursul funcționării sale. 

În document, viceprimarul scrie și despre încercările Primăriei de a ajuta persoanele aflate într-o perioadă de criză. 

„Pentru familiile trecute de situația de criză, Municipiul Cluj-Napoca încearcă să asigure un sprijin financiar prin sistemul de subvenționare a chiriilor. Astfel, victimele violenței domestice pot obține…”, se arată în raportul citat. 

Credem că aici ar fi binevenit să ne amintim de un moment care s-a consumat prin toamna anului 2013, atunci când Olah Emese își dezvolta încă abilitățile de consilier local: desemnată să medieze discuțiile dintre consilieri, tânăra avocată a fost depășită de situație. Ba a uitat sa consulte avizele date de comisiile de specialitate, ba a încurcat voturile. Printre altele, adresându-se consilierilor, aceasta i-a somat să nu mai vorbească „de pe margine”. „Pardon, pe marginea subiectului”, s-a scuzat apoi Olah. Detalii aici. 

Trecând peste toate și întorcându-ne în prezent, citim în raportul de activitate al lui Olah Emese că anul 2018 fost-a unul binecuvântat, iar mulțimea realizărilor a făcut ca „viața clujenilor să atingă standardele de viață europene”. Din păcate, doar să le atingă…

În fine, s-a făcut totuși ceva. A fost deschis Centrul de Prevenire și Combatere a Violenței în Familie. De altfel, un asemenea centru trebuia să funcționeze demult. 

Despre cum a funcționat și a fost implicat acest nou serviciu, aflat în subordinea Primăriei, în cazul Luca, băiețelul ucis în bătaie de propria „mamă”, nu prea știm multe. Oricum, cel mai probabil, altele sunt preocupările specialiștilor de aici…

CITEȘTE ȘI: Cum a pacalit o MAMA CRIMINALA un SISTEM si o intreaga comunitate

Alte proiecte de acest fel au fost demarate la inițiativa viceprimarului Olah Emese: deschiderea de noi creșe. Deficitul în creșele din Cluj-Napoca se ridică la 1000 de locuri. Problema a devenit acută încă din vara anului trecut, atunci când părinții au semnalat o problemă ce scăpase administrației locale: lipsa creșelor.

CITEȘTE ȘIVIDEOREPORTAJ Un tătic și-a luat inima-n dinți și a ieșit în stradă, nemulțumit că Primăria Cluj-Napoca nu face ABSOLUT NIMIC pentru cei 905 copii care nu au un loc la creșă: „Suntem disperați! Efectiv, nu am unde să-mi duc copilul!”

Nu poate fi decât îmbucurător faptul că în cartierul Grigorescu a fost deschisă o creșă cu 90 de locuri, iar o alta e în proiect în cartierul Mănăștur încă din 2018, tot cu 90 de locuri. 

Prin urmare, cel puțin în această vară, părinții au putut răsufla ușurați: deficitul locurilor în creșele de stat a fost redus considerabil, ajungând la 900 de locuri. 

Prin urmare, ținând cont de ritmul în care se deschid noile creșe, în cca 10 ani, această problemă va fi eradicată.

Un alt demers însemnat, inițiat de viceprimarul Olah Emese, vizează suplimentarea stocului de locuințe sociale. Despre acest proiect am scris în aprilie 2019, când ne făceam publică uimirea: cum a ajuns Partidul Național Liberal din Cluj să fie preocupat și de teme sociale? De fapt, inițiativa aparține viceprimarului Olah Emese. 

CITEȘTE ȘINorocul romilor de pe Cantonului că suntem în an electoral: Emil Boc scoate de la naftalină dezbateri…

Însă, dincolo de problemuțele astea sociale minore, din raportul de activitate constatăm că finanțarea cultelor și a culturii a funcționat brici: 10,9 milioane lei pentru diversele manifestări culturale – știți voi, chermeze și festivaluri publice, precum și 3,6 milioane de lei pentru culte. 

CITEȘTE ȘINu avem creșe destule la Cluj-Napoca, dar ne DISTRĂM la iarnă de 700.000 RON. Dacă nu e pâine, să fie circ

Altfel spus, în doi ani de la preluarea funcției de viceprimar, Olah Emese pare să fi demarat câteva proiecte importante pentru clujeni. Dincolo de adrenalină, rămâne speranța ca aceste proiecte să se concretizeze totuși. 

Speranța ca măcar un viceprimar al Clujului să nu fie molipsit de lenea penelistă și de vacanțele tot mai dese cu care ne-au obișnuit Emil Boc, atunci când bate în tobe, sau Klaus Iohannis, a cărui coloană oficială de limuzine blochează drumurile naționale în fiecare sfârșit de săptămână.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version