In vizor

Profesorul Vasile Țopa, reales în funcția de rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca

Prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4673 din 6 iulie 2020, domnul Prof.univ.dr.ing. Vasile ŢOPA a fost confirmat în funcția de rector al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).

Aceasta confirmare urmează alegerilor din 18 iunie 2020, când comunitatea academică a UTCN şi-a ales Rectorul, din primul tur de scrutin, pentru al doilea mandat consecutiv, în persoana domnului Prof.univ.dr.ing. Vasile ŢOPA, care a întrunit 93% din voturile exprimate, prezenţa la vot fiind de 76%. Ulterior, Senatul universitar, întrunit în data de 19 iunie 2020 a validat acest rezultat.

”Apariția și răspândirea explozivă a epidemiei de coronavirus COVID-19, a făcut ca orice propunere de proiect de viitor, pe care v-aș propune-o acum, să pară hazardată și neavenită. Este greu, aproape imposibil să planifici viitorul cu evenimentele de azi. Am decis să creez această pagină web pentru a putea fi mai aproape de dumneavoastră, acum în aceste momente. În mediul online vă voi furniza informațiile suplimentare legate de programul managerial pentru următorii 4 ani, precum și pentru proiectele pe care le am în vedere pentru construcția noastră comună UTCN 2024”, este mesajul Prof. dr. ing. Vasile Țopa.

Programul managerial propus de domnul Prof.univ.dr.ing. Vasile ŢOPA poate fi consultat accesând link-ul https://vasiletopa.ro/. Acest program, prin direcțiile de dezvoltare definite consolidează evoluțiile pozitive din ultimii ani și transformă tendințele viitorului în oportunități de progres, dezvoltare și succes.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *