Sunt profesori care „predau jurnalism, dar în viața lor nu au scris în ziar, care predau marketing, dar în viața lor nu au făcut o campanie de marketing, care predau pedagogie, dar în viața lor nu au fost într-o sală de cancelarie să vadă cum e să stai într-o sală de cancelarie un an de zile, ce înseamnă”, apreciază profesorul universitar clujean Mircea Miclea. De fapt, fostul ministru al Educației pune degetul pe rană, denunțând fake-urile profesorale, devenite un soi de subiecte tabu.
În cadrul unui interviu recent, citat de edupedu.ro, fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a explicat de ce au fost eliminate din Legea Educației două prevederi însemnate: cea prin care profesorul era angajatul școlii, nu al sistemului, și cea prin care ar fi trebuit să fie introdus masteratul didactic, două aspecte devenite inoperabile.
Mircea Miclea: Din păcate în școală se predă în continuare, și nu numai în învățământul preuniversitar ci și în învățământul universitar, se predă foarte mult conținut, adică teorii, concepte și foarte puține aplicații.
Asta arată cumva și rezultatele Pisa?
Mircea Miclea: În mod cert, dar asta explică și faptul că, uitați-vă, nu producem suficient de multă tehnologie, nu producem suficient de multă inovație, inovație de toate felurile – inovație socială, inovație tehnologică, inovație științifică – pentru că ni se predau nu aplicații, ni se predau teorii.
În universitate lucrul acesta este extrem de răspândit.
Sunt foarte mulți profesori care predau, hai să iau câteva exemple, care predau jurnalism, dar în viața lor nu au scris în ziar, care predau marketing, dar în viața lor nu au făcut o campanie de marketing, care predau pedagogie, dar în viața lor nu au fost într-o sală de cancelarie să vadă cum e să stai într-o sală de cancelarie un an de zile, ce înseamnă… Deci sunt mulți care predau ce nu fac. Cum să predai aplicații când tu nu faci o aplicație? Și atunci sunt mulți care nu știu să predea aplicații din disciplina pe care o au, pentru că ei înșiși nu fac aplicații. Stau într-o bulă și cred că livrarea de teorii și de concepte este suficientă pentru ca să se producă apoi inovația și aplicația. Nu!
Atunci când predai ceva, indiferent la ce nivel, la nivel universitar sau la nivelul preuniversitar, trebuie să ai în cap mai multe lucruri: unu – că predai un conținut, teoria, conceptul respectiv. Doi – că predai o atitudine față de respectivul conținut, adică trebuie să trezești o emoție favorabilă învățării acelui conținut și se leagă foarte mult de atitudinea pe care tu o ai. Și trei – trebuie să te gândești dacă ai oferit aplicații, dacă l-ai ajutat pe elevul respectiv sau pe studentul pe care îl ai să aplice cunoașterea în înțelegerea lumii.
Cunoașterea este un mijloc pentru a face bine și pentru a transforma realitatea. Și atunci tu trebuie să te gândești la cum anume îi oferi aceste aplicații. Aceste trei lucruri trebuie să le ai în minte. Aș spune câteodată și al patrulea: să-i oferi elevului cea mai bună metodă de a învăța ceea ce predai. Adică orice disciplină se învață mai degrabă prin anumite metode, decât prin alte metode. Știu eu, poate la matematică se învață mai ușor prin rezolvare de exerciții, poate la istorie prin interpretări de text, poate la biologie prin faptul că te uiți la un mulaj, poate la geografie prin faptul că te uiți pe hartă. Deci trebuie să livrezi și metodele de învățare, nu numai conținutul de învățare.
Și aici sunt doi factori, e și profesorul cu toate aceste capacități pe care le-ați primit mai devreme și e și programa…
Mircea Miclea: Absolut! Dar, vedeți, pentru un profesor bun programa este mult mai puțin relevantă. Să vă dau exemplu din Finlanda.
Poate să devieze mult de la ea? Chiar și în România?
Mircea Miclea: În România mai puțin dar să vă spun de ce. Eu am încercat și când eram la minister și am avut mai multe discuții pe această temă cu profesorii. Avem modelul finlandez, care este după următorul calapod: nu-i spun profesorului ce să predea, îi spun ce trebuie să știe copiii la finalul semestrului și apoi la finalul celuilalt semestru. Cum anume ajunge profesorul cu elevii ca la final de semestru ei să știe acele lucruri, nu e treaba mea. Îi dau tot felul de manuale, resurse, dar profesorul are libertatea de a construi învățarea „customizată”, personalizată pe fiecare lecție, astfel încât să ajungă acolo. Deci eu dau, ca minister, doar capătul de drum, nu-i spun cum să parcurgem acel drum. Asta înseamnă curriculum, înseamnă cum să parcurgi un drum.
Dar acolo ( în Finlanda – n.red.) ai profesori formați prin masteratul didactic, care doi ani de zile au studiat numai cum să construiască lecții ca să-și atingă un obiectiv de învățare, un learning output, un rezultat al învățării. La noi nu ai masterat didactic.
Și dacă la profesorii de la noi, formați așa cum sunt, dacă le-ai spune numai „iată la ce trebuie să ajungeți cu elevii dumneavoastră la final de semestru, să știe ei și ignorăm orice manual și ignorăm orice programă, faceți cum doriți”, vă spun eu că ar fi și mai mare dezastrul, pentru că majoritatea, nu toți, dar majoritatea n-ar fi capabili să construiască lecțiile. Ori așa, măcar vine programa, structurată, și spune lecția unu este așa, lecția doi așa, lecția trei așa. Adică lucrurile se leagă. Poți să treci la o flexibilizare a curriculumului dacă ai profesori bine pregătiți. Dacă flexibilizezi curriculumul, dar dacă profesorii sunt slab pregătiți, dezastrul va fi și mai mare.
Exact asta voiam să spun, acolo profesorii nu sunt angrenați în toată această dosariadă, portofoliadă, din câte știu. Finlanda nici nu are inspectorate școlare, pentru că toate aceste variabile, onestitate academică, competențele extraordinare ale acelor oameni servesc drept o dovadă clară a faptului că ești incapabil să fii în fața elevilor…
Mircea Miclea: Corect, dar din nou lucrurile se leagă da? Adică profesorii sunt angajații școlii, nu sunt angajații sistemului național de educație. Ce înseamnă asta? Consilul de Administrație al școlii, dacă constată, prin intermediul directorului care vine la dumneavoastră la ore, că dumneavoastră nu vă țineți orele ca lumea, atunci Consilul de Administrație al școlii cere domnului director să vă dea afară. Și el vă poate da afară pentru că sunteți angajatul școlii. Dar dacă dumneavoastră sunteți angajatul sistemului național de educație, cum este în România? Eu, ca părinte vin la dumneavoastră, nu eu, toți părinții din clasa a II-a B vin la dumneavoastră: „domnul învățător predă vai de viața lui cum predă, vă rugăm să-l schimbați!”. Ce puteți să faceți dumneavoastră? Nimic. Zero! De ce? Nu e angajatul dumneavoastră, e angajatul sistemului național de educație. Doar câteva luni a rezistat prevederea pe care am scris-o legea educației că profesorii vor fi angajații școlii, adică școala îi angajează, școala îi dă afară dacă nu-și fac datoria. După care a fost asaltul sindicatelor și al guvernului Ponta, a fost primul lucru pe care l-au schimbat. S-a revenit din nou la legislația comunistă, socialistă, un profesor este angajatul sistemului național de educație. Deci oricât de prost predă nimeni nu-i poate face nimic.
Și atunci ați vorbit despre masteratul didactic, o să vă rog să ne explicați puțin, de ce nu se întâmplă?
Mircea Miclea: Înainte de Legea Educației și eu, și sunt și alte cercetări foarte clare care au arătat că pregătirea inițială a profesorilor este esențială pentru calitatea actului didactic. Ca să citez numai un studiu – Fundația McKinsey a publicat un raport, uite atât de mare, în care a spus trebuie să facem pregătirea prin masterat didactic. Ce înseamnă asta, înseamnă că cineva a terminat lucrarea de licență și după ce terminat nivelul de licență optează pentru cariera didactică. Și atunci intră la masteratul didactic. Adică ai doi ani în care înveți cum să predai. Ai timp să faci practică în școli, în școli bune, în școli slabe, școli de la oraș, școli de la țară, la liceu, la învățământul gimnazial, ai timp de doi ani. Și în aceiași doi ani, pe bază de completări de credite, poți să-ți faci și a doua specializare. Adică ai doi ani la dispoziție, dacă tu ai terminat fizica, să-ți faci o adoua specializare în chimie, ca să poți preda și fizică și chimie. Asta este masteratul didactic. Adică avea fundamentarea științifică, avea impact semnificativ asupra calității predării. A fost scris și în lege, din acest motiv l-am scris în lege: trebuie făcută formarea prin masterat didactic. Ce s-a întâmplat?
Dintre multele paragrafe de lege care au fost anulate, ăsta nu a fost anulat, a rămas, dar nu a fost aplicat. De ce? Vă spun de ce: unu – pedagogii mai ales, cei care conduc departamentele de pregătirea personalului didactic în momentul de față au simțit că pierd din banii care vin de la minister, pentru că acum dacă ei fac departamentul acesta de pregătire a personalului didactic îi fac pe toți să devină profesor, modulul acela nenorocit, ei primesc mult mai mulți bani de la minister. Nu contează care-i prestația, ei primesc pentru fiecare student care vine la acel modul ei primesc o sumă de bani.
Și au început să se gândească “aha, dacă vom face masterat didactic, noi nu vom mai primi atâția bani, nu vom mai avea atâția studenți, nu vom mai avea atâtea norme didactice ca să ne luăm al doilea salariu, al treilea salariu, ca să ne angajăm tot felul de asistenți, ca să avem și noi curtenii noștri, deci noi ne opunem”.
Pe de altă parte a apărut reacția profesorilor care predau la matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, care au început să se gândească: “Dacă absolvenții de licență vor merge la masteratul didactic, adică vor vrea să devină profesori, oare cine mai vine la masteratul nostru de cutare specializare, supra-specializare? Nimeni. Deci și noi suntem împotriva masteratului didactic”.
Iar ministerul a spus OK, foarte bine, și eu n-am chef să fac nicio schimbare. Ministerul nu prea e dispus să facă schimbări. Vrea să lase lucrurile așa. V-am spus, majoritatea miniștrilor vin, pleacă, ei și când fac schimbări…
La noi în țară e confuzia majoră între schimbare și reforma: schimbări putem să facem în fiecare clipă, alea nu sunt reforme. A nu se confunda reforma cu schimbarea. Majoritatea au făcut schimbări, n-au făcut reforme în țara aceasta, în educație, nu sunt prea multe reforme, sunt prea puține reforme, sunt prea multe schimbări, adesea făcute din pix.
Cuiva, peste noapte, i-a venit ceva în cap și din pix a schimbat când începe școala, când nu începe școala, ce să se dea la Bacalaureat, sau ce nu se dă, astea sunt schimbări, astea nu sunt reforme. Revenind așadar, a fost complicitatea aceasta a Ministerului și a cadrelor didactice, așa că, deși era scris în lege, avea fundamentarea științifică la milimetru, nu a fost aplicat deloc”, a apreciat Mircea Miclea.
Mircea Miclea este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, președinte al comisiei prezidențiale – în mandatul lui Traian Băsescu – a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, – o diagnoză a întregului sistem de învățământ din România.