Din oras

Profesorii fug de teste ca dracul de tămâie. Cer ca TESTELE de salivă pentru elevi să fie făcute acasă, de părinți – altfel ameninţă cu proteste

Scris de 67

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunță proteste pentru luni, 22 noiembrie, dacă testele de salivă se vor face în școli. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cer Guvernului să intervină și să oprească „politica de umilire” a personalului din sistemul național de educație.

Cele două sindicate arată că, în ultima perioadă, deciziile importante care vizează funcționarea sistemului de învățământ au fost luate „în total dispreț” față de salariații din acest domeniu și față de elevi.

Sindicatele menționează condiționarea deschiderii școlilor exclusiv pe baza ratei de vaccinare de 60% a salariaților, fără a se ține cont de faptul că un asemenea procent nu a fost reglementat și implementat în legislația actuală.

„Măsura a generat discriminare între angajații din învățământ și restul societății și, totodată, a avut efectul opus celui urmărit prin instituirea vacanței de două săptămâni, deoarece a condus la nedeschiderea fizică a unităților de învățământ situate în zone cu rată de incidență a cazurilor de Covid 19 foarte mică, sau chiar 0, cele mai multe fiind chiar în mediul rural; cu toate că am solicitat redeschiderea unităților de învățământ acolo unde rata de incidență este mai mică de 3 la mie, acest lucru nu s-a dorit”, arată liderii celor două federații.

Realizarea testelor de salivă nu sunt în fișa postului

Cadrele didactice spun că transferarea în responsabilitatea personalului unităților de învățământ a obligației de a realiza testarea elevilor, fără a se avea în vedere că asemenea atribuții nu sunt prevăzute în fișa postului niciunui salariat din învățământ, fără a se asigura echipamente de protecție absolut necesare și fără a se ține cont că această testare afectează grav procesul instructiv – educativ, având în vedere intervalul de timp necesar pentru aplicarea acestei proceduri tuturor elevilor dintr-o unitate, este greșit.

„Declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul Sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă.

Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a <>, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege!

Înainte de a acuza o categorie socio-profesională că fuge de răspundere, ar trebui ca guvernanții să își analizeze propriul comportament din ultimii ani!”, arată reprezentanții celor două sindicate.

Acestea arată că au atras atenția că testarea nu se poate face în școli în forma propusă, deoarece va afecta predarea.

Testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariații din învățământ fără ca aceștia să fie supuși riscului de contaminare, iar instrucțiunea emisă a ignorat total realitățile din unitățile de învățământ și creează premisele răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia.

Proteste în stradă

Dacă până vineri, 19 noiembrie, Guvernul nu va modifica procedurara de testare, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ, ci cu prioritate de către părinți, luni, 22 noiembrie 2021, sindicaliștii vor picheta sediile prefecturilor și al Ministerului Sănătății sau Guvernului.

„În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”, anunță sindicatele.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours PubliNews
    Mai multe branduri s-au alăturat campaniei Winter Sale din Iulius Mall Cluj, iar reducerile ajung până la 70%!
  • Acum 6 hours Politica
    Marcel Ciolacu după reținerea lui Pițurcă: ”Cred că nu va fi singurul caz!”
  • Acum 9 hours General
    L-A PUS LA LOC, PROBABIL CA SĂ-L POATĂ DA ÎNAPOI JOS, DAR DE DATA ACEASTA, “CU RESPECT”. Iuliu Maniu a revenit pe soclu
  • Acum 9 hours Politica
    “DOTTORE” LA “DOTTORE”, NU CRITICĂ “DOTTORATUL”. Ciucă despre acuzațiile de plagiat la adresa lui și a lui Lucian Bode: “Lăsăm să se desfășoare procesele din justiție”
  • Acum 10 hours Politica
    MINCIUNA, BOALĂ PROFESIONALĂ ÎN FAMILIA LIBERALĂ: Ligia Deca le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR. În realitate, proiectele nici acuma nu sunt publice!
  • Acum 10 hours In vizor
    În 2020, lui Piţurcă Jr. i se fluidizau în conturi 11 milioane de lei din conturile Ministerului Apărării. Luni, măştile neconforme din acel contract, l-au verticalizat pe Piţurcă Sr. direct în poartă la DNA
  • Acum 10 hours Din oras
    AICI SUNT VOTURILE DUMNEAVOASTRĂ: Primăria plătește 14 milioane de lei compensaţie pentru căldură clujenilor
  • Acum 11 hours Politica
    PSD își face planurile pentru preluarea conducerii Guvernului: puncte “fierbinți” în relația cu PNL
  • Acum 11 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Campanie pe #Clujul_Civic: “Haideți să îi încălțăm pe micuții de la Pata Rât. Eu pot trăi fără 100 de lei în portofel, dar ei cum pot trăi fără încălțăminte?!”
  • Acum 12 hours In vizor
    Din 2014 suntem anunţaţi că se va putea ateriza şi “cu ceraceaful pus pe geam” pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Banii ăia s-au topit ca şi o ceaţă. Acum suntem “ameninţaţi” cu un nou sistem ultra-modern. BONUS: care este diferenţa dintre cei 150 de metri din 2014 şi cei 150 de metri din 2023? S-a devalorizat şi metrul de atunci?
  • Acum 12 hours In vizor
    Cum arată un proiect european la Dej. Apa din rigole refulează prin canalizare în casele oamenilor
  • Acum 13 hours In vizor
    VAL DE REVOLTĂ LA CLUJ DUPĂ CE STATUIA LUI IULIU MANIU A FOST TRATATĂ CA UN DEŞEU: “Spargerile de asfalt, rebordurările continuă în Cluj fără ruşine”. Constatăm că Boc nu ştie ce să mai mintă
  • Acum 14 hours Din oras
    DE CE NU NE MIRĂ? După ce a pus monopol pe Cluj, Supercom își dă arama pe față: tarifele aproape s-au dublat, dar gunoiul nu e ridicat
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE