NB: Și, după 22 decembrie 1989, au ucis, cu sânge rece, peste 1000 de români; și au mai schilodit cu gloanțe de război alți aproape 3000 de români. Și au mințit că au fost teroriști, când singurii teroriști au fost chiar ei.
Procurorii militari susţin că, în urma administrării de probe în dosarul „Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. Procurorul militar Marian Lazăr a anunţat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, stadiul cercetărilor în dosarul „Revoluţiei”.
„Ca urmare a administrării probatoriului enumerat anterior, procurorii au avansat substanţial în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989”, a spus Marian Lazăr.
„A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect, a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi internaţional”, a declarat Marian Lazăr.
În volumul doi, intitulat “Teroriștii”, publicat în 1999 de către Victor Lungu, actualmente redactor șef al Ziar de Cluj și colonelul magistrat Tit-Liviu Domșa – fost comandant al Procuraturii Militare Cluj (decedat în 2004), cu privire la preluarea puterii de către Ion Iliescu și gașca sa de criminali (fuga lui Ceaușescu, inventarea teroriștilor), se precizează:
„Cu privire la periplul Ceuşeştilor în ziua de 22 decembrie 1989, asupra căruia vom reveni la momentul oportun, trebuie să reţinem următoarele aspecte: – Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reţinuţi (şi, încă, nu se ştie, cu exactitate, dacă au fost deţinuţi) din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iniţial de către Miliţia din Tîrgovişte, după care au fost duşi în unitatea MApN comandată de col. Kemenici; – asupra acestor aspecte au fost informaţi, pe loc, superiorii colonelului Kemenici şi, prin gen. Victor Athanasie Stănculescu, au fost puşi în temă şi cei din grupul domnului Ion Iliescu (vezi în acest sens declaraţiile d-lui Gelu Voican Voiculesc şi gen. VA Stănculescu); deci, cel mai târziu din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cei care vor prelua puterea (şi, în final, vor condamna şi executa cuplul dictatorial) ştiau locul în care se află aceştia; – cu toate acestea, au ţinut ascuns acest lucru multă vreme, ţinând sub teroarea comunicatelor, date prin intermediul Televiziunii Române Libere şi Radioului, populaţia civilă, cei responsabili au declarat că a fost necesară ascunderea arestării celor doi pentru a nu da informaţii utile acoliţilor lor; părerea noastră este că se putea anunţa populaţiei civile arestarea cuplului Ceauşescu, fără a anunţa locul deţinerii lor, dar aceasta nu ar fi servit scopurilor celor care preluau puterea şi nu ştiau ce să facă cu atâta amar de revoluţionari anticomunişti pe străzi…”
“La ora 14,30, Theodor Brateş, redactor şef adjunct la TVR, dar care până atunci nu a apărut pe ecranele televizoarelor, l-a introdu în atenţia ţării (practic în… Revoluţie) pe „Tovarăşul Ion Iliescu, fiul unui revoluţionar şi patriot, el însuşi revoluţionar şi patriot”. Cu această ocazie, d-l Ion Iliescu l-a acuzat pe Ceauşescu de „întinarea idealurilor nobile ale socialismului” şi, imediat după aceasta, a declarat: „L-am sunat, acum 20 de minute, pe generalul Stănculescu. El se află la Ministerul Apărării Naţionale. A dat dispoziţii ca trupele dispersate în oraş, şi care aveau ordinul să tragă, să revină în cazărmi şi a ordonat ca o coloană de blindate, care se îndrepta de la Piteşti către Bucureşti, să se întoarcă din drum. (…) Facem apel la Securitate şi la «securişti» să se trezească în ultimul ceas şi să abandoneze această clică de trădători de ţară. (…) Deci, tovarăşi, avem în acest moment garanţia că armata se află alături de noi”. Ne surprinde, desigur, că un simplu director de editură primise, la nici un ceas de la fuga „comandantului suprem”, un raport amănunţit despre starea armatei din partea, proaspăt numitului ministru al Apărării Naţionale, gen. Victor Athanasie Stănculescu… În continuare, d-l Ion Iliescu a declarat: „În cursul zilei vom constitui un Comitet al Salvării Naţionale, care va începe să facă ordine în treburile ţării. Îi convoc (în ce calitate? – n.m.) pe toţi cei care se pot angaja în această operă constructivă, care trebuie să înceapă încă de azi, la ora 17,00, la sediul Comitetului Central”. La ora 17,30, în sala de şedinţe de la etajul 2 al CC, unde îşi desfăşura activitatea „Comitetul Revoluţionar”, a pătruns un grup condus de d-l Ion Iliescu. Acest grup şi-a impus autoritatea, substituindu-se „Comitetului Revoluţionar” şi creând „Frontul Salvării Naţionale”. În aceiaşi clădire, undeva într-o încăpere, fostul prim ministru (pe vremea tulburărilor sociale din Valea Jiului – 1977), Ilie Verdeţ, a încercat şi el să organizeze un guvern provizoriu. Din acest guvern făcea parte şi generalul Victor Athanasie Stănculescu. Citându-l pe d-l Gelu Voican Voiculescu: „generalul Stănculescu, având vocaţie de trădător”, a mers şi a informat despre existenţa acestui al doilea guvern pe cei din grupul Ion Iliescu. Grupul d-lui Ion Iliescu va „dizolva” şi această tentativă de guvern.”
(…)
“Pentru seara zilei de 22 decembrie 1989, în Piaţa Palatului, a fost anunţat un mare miting la care, s-a supus că se vor comunica noii conducători ai României. Concomitent, persoane rămase necunoscute, prin intermediul TVR şi Radio, au solicitat forţe militare în zonă. În piaţă şi în zonele adiacente au fost dislocate (la cererea unor „necunoscuţi”?) importante forţe militare, miliţie şi gărzi patriotice, fără să existe un plan de acţiune unic, cunoscut şi aprobat de către toate forţele înarmate care existau în zonă. Aproximativ la ora 18,00, în Piaţa Palatului, mulţimea a început să strige: „Fără comunişti!”, „Fără comunişti!”, ca rezultat al apariţiei în balconul clădirii CC al PCR a o serie de foşti activişti notorii ai partidului, în frunte cu „tovarăşul” Ion Iliescu.”
(…)
“Îmi propun să prezint fapte care demonstrează teoria conform căreia, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 18,00, presiunea maselor asupra celor care se luptau pentru putere trebuia redirecţionată înspre alte obiective (fără nici o valoare), cei implicaţi în represiunea de până atunci trebuind să-şi recaptete credibilitatea. De aceea, după aproape o zi de relativă acalmie, în care armele au tăcut şi n-au mai existat victime, a început din nou să se tragă, au început să moară, în mod nejustificat, oameni… Reproduc din jurnalul acţinilor de luptă al UM 01060 Bucureşti una dintre misiunile primite în 22.12.1989: „În jurul orei 18,00, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea fostului CC şi Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor superioare”. Rezultatul? … Strigăte puternice, apeluri repetate în Piaţa Palatului: «Opriţi focul!», «Opriţi focul!», «Nu mai trageţi!», «Nu mai trageţi!», «Armata e cu noi!». La ora 18,23, ceea ce mai târziu se va numi Frontul Salvării Naţionale îşi începuse şedinţa organizatorică. Afară, în faţa Comitetului Central, încep să tragă nevăzuţii „terorişti”. Armata ripostează şi ea.”