Azi am să vă vorbesc despre oile cu pene. România este o economie de paiaţă. Mai are până să devină una de piaţă, dar politicienii ei sunt cei mai adaptaţi la cerere şi ofertă. Cerere şi ofertă de gogoşi electorale.
Politicienii români, ajunşi la putere, au doar o viziune în ceea ce privește mediul economic: privatul trebuie să-și dea banul Statului. Și nu numai pentru că politicianul, Statul în sine, poate să legifereze în acest sens, dar şi vrea: pentru că este nevoie de acești bani pentru a se cumpăra voturile necesare existenței sale ca politician, ca Stat. Doar n-o să-i cerem politicianului să nu se adapteze cererii şi ofertei într-o economie de piaţă!? Voturile înseamnă bani. Banii aduc voturi, voturile aduc bani – acesta este “perpetuum-ul mobilae” al lumii politice. Restul sunt poveşti. Aşa că privatul este adevărata oaie aflată la cină cu cei doi lupi: politicianul și votacul – care, de obicei, este un amărât de asistat social, un sinecurist de partid, sau un funcţionar din măreţul corp al funcţionarilor care îngroaşă rândurile celor care au nevoie de stat ca de ţâţa mamei. Și asta explică și poate explica orice rezultat al tuturor alegerilor care au fost și care au să vie, atâtat timp cât privatul se va complace să fie oaia servită “cu fulgi cu tot” (oaie cu pene, ca să zic așa) la cina dintre scrutine.
Ieri iar am fost traşi de urechi de către Comisia Europeană. Că alea, alea, chestii nasoale făcute de către politicienii noştri de-alungul anilor în care ei s-au îmbogăţit, ca “bugetarul cel cinstit”, iar Ţara a cam ros oscioare. În ultimii ani s-au înmulţit oasele aruncate de la masa stăpânirii înspre o anumită parte a populaţiei şi asta se cam vede. De exemplu, un lucru care se reproşează este creşterea haotică a salariului minim – care a lovit mai ales portofelul “particularului”. “După ani de creştere salarială moderată”, se spune în Raportul Comisiei Europene, “România prezintă una dintre cele mai rapide creşteri ale salariilor din UE. Acest lucru este determinat de politicile guvernamentale de creştere a salariilor din sectorul public şi a salariului minim, de rata şomajului care a scăzut la un nivel record şi de deficitele structurale de forţă de muncă”. Chestii rele şi chestii bune, cum s-ar zice. Numai că: “salariul minim este în continuare stabilit în mod nesistematic, fără a se baza pe un mecanism obiectiv. Creşterile consecutive de-a lungul anilor au dus la situaţia în care o treime din angajaţi câştigau salariul minim în 2017, cu aproape patru ori mai mulţi decât în 2011”. Pe spinarea cui? Da, a oilor cu pene.
Şi-acum să vă explic de ce este otova ceea ce s-a făcut. Să zicem că vreţi să vă faceţi o spălătorie auto pe creasta Făgăraşului. Ca să aveţi angajaţi cu salariul minim pe economie. Exagerez, dar cum e pe creasta Făgăraşului, cam la fel e în nenumărate orăşele din România cea extrem de săracă, în care nu sunt bani. Deci: care ar fi preţul de “spălat” la o maşină în funcţie de cerere – că ofertă de spălat avem. Mai pe scurt, pentru a-mi ţine angajatul conform “standardelor” impuse de stat prin OUG-uri, ignorând complet costul chiriei, al consumabilelor, al apei şamd, câte maşini trebuie să spele acesta pentru a avea un salariu minim “european” pe lună? Cum facem să avem şi el, şi eu, angajatorul, măcar 1000 de euro la final de lună la noi în portofel, de aşa manieră încât statul să nu considere că am furat ceva de la el? Ceea ce vreau să vă spun este că, în anumite zone, “biciurea” salariului minim în sus (cât pot să suporte zone gen Bucureşti, Cluj sau Timişoara), nu a dus decât la subdezvoltare, şomaj şi muncă la negru. Din pix poţi să “spui” ce vrei, inclusiv că nu trebuie să existe salarii minime sub 1000 de euro în nici o zonă din Patrie. Dar nu vei obţine decât din pix câteva mii de angajaţi plătiţi cu 1000 de euro pe lună – că nu aşa merg lucrurile în economie. În realitate se obţin zone moarte economic din care fug cei buni de muncă. Şi dovada o avem prin cele 4 sau 5 milioane de români plecaţi la muncă peste hotare. Sunt zone în România în care nu muncesc decât bugetarii. Creşterea salariului minim nu se poate face decât organic, prin legislaţie bună, populaţie educată în respect faţă de muncă, nu ProTEMBELIZARE, infrastructură bună, incurajarea investiţiior şamd. Pas cu pas, nu ca paşii dinspre concedii către vacanţe şi viceversa ale Cuplului de Voiajori Prezidenţiali. Altfel, apelezi la oile cu pene din privat.
Ce-l face pe privat să fie oaie cu pene este rezultatul delăsării şi complicităţilor. Delăsarea este individuală de genul: “n-ai cu cine, n-ai cu ce”. Complicitatea este de grup. Că și în “turma” privată există ierarhii și oi cu anvergură de lupi, corporatiști care “lasă de la ei”, știindu-și interesul și diferența dintre un tuns și un jupuit. Așa că cei mititei rămân pasivi și la tuns şi la jupuit, după nevoile politicienilor. Şi câtă vreme vor da doar banii, nu și votul, înseamnă că nu au nici măcar capacitatea de a se revolta preţ de un behăit. Şi că merită să fie oi cu pene.
Şi, gata!