De cartier

Primul ziar de cartier, ”Buletin de Mănăștur”, varianta printată, a fost lansat

Cel mai mare cartier al municipiului Cluj-Napoca, Mănăștur, are de acum și un ziar propriu. Buletin de Mănăștur, este o publicație lunară, care a ieșit deja din tipografie și va ajunge în casele locuitorilor.

 “Buletin de Mănăștur este un proiect social care se adresează comunității locale. În momentul de față el are în aspate un an și jumătate în varianta online, timp în care ne-am adresat cetățenilor cartierului, cu povești de viață, povești din istoria cartierului și cu faptele și acțiunile cetățenilor”, spune redactorul-sef, Mihai Armanca. 

Echipa redacțională își propune că în continuare să aducă în atenția locuitorilor cartierului și a autorităților locale problemele de zi cu zi, dar să evidențieze și lucrurile bune și faptele care sunt exemple pentru ceilalți cetățeni. Publicația își dorește să revigoreze spiritul vechiului mănăștur și să-l actualizeze. Inițiatorul proiectului consideră că Mănășturului nu s-a acordat, până acum, atenția cuvenită din partea autrităților. În plus, și activitatea civică din cel mai mare cartier al municipiului a făcut posibilă apariția primului ziar de cartier.

 “E o publicație care se adresează tuturor mănășturenilor, în care aceștia pot să-și facă glasul și dorințele auzite și reflectate în scris. Mănășturul are o identitate aparte și se poate contura ca o comunitate care are ceva de spus în plus față de celelalte zone din oraș”, completeaza Mihai Armanca.

Dacă până acum doar tinerii, sau cei familiarizați cu internetul aveau acces la informațiile din Buletin de Mănăștur, acum cetățenii cartierului, chiar dacă nu toți au citit primul număr, se simt mai bine reprezentați, mai ales în dialogul cu autoritățile locale.

Manasturenii au auzit si nu prea de ziar. Dar toata lumea il asteapta.

“Să aibă grijă de curățenie, să ne facă parcări, ce să mai zic? Să ne facă parc pentru copii, să ne repeare parcurile. Curățenie să fie, asta-i baza”, zice o manastureanca.

“N-am auzit, dar ar fi bine. Ziarul primăriei apare rar, n-ai informații, nu-ți cunoști oamenii, ce se întâmplă”, spune un alt locatar al unui bloc din Manastur.

Primul număr al noii publicații Buletin de Mănăștur a apărut în 5.000 de exemplare și se distribuie gratuit. Pe viitor, echipa redacțională speră ca ziarul lor să ajungă și în Florești și zonele limitrofe cartierului Mănăștur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *