Justitie

Primul INTERVIU cu omul de pe lista MOST WANTED a INTERPOLULUI (VIDEO – PRIMA PARTE)

Ion Clămparu a fost considerat unul dintre cei mai influenți lideri de rețele infracționale din Europa. De numele său se legau cele mai de prime-time știri despre acțiuni grave: de la recompensa de milioane de euro pentru ”capul” procurorului general al României, Ilie Botoș, la minore duse cu forța din România pentru a se prostitua în Italia, Bulgaria, Spania și Portugalia. Din declarațiile anchetatorilor străini, Ion Clămparu era cel mai temut lider al infractorilor din sud-vestul Europei. Se spune că ordona torturi sângeroase asupra celor care nu se supuneau ordinelor sale; se spune că prostituatele din rețeaua sa erau bătute până la inconștiență și că a coordonat transporturi de droguri în Italia. 

Este pentru prima dată când Ion Clămparu vorbește despre trecutul său, despre ”Clanul” pe care l-a construit și despre cum a reușit să facă bani din prostituție și bordeluri, din exploatarea cărnii vii. 

NCN l-a vizitat pe Ion Clămparu în Penitenciarul de la Aiud și a stat de vorbă cu acesta, într-un interviu exclusiv, despre toate acuzațiile publice apărute cu privire la rețeaua pe care a condus-o.

 

Cu o sentință de 25 de ani de închisoare în regim de maxima siguranță, Ion Clămparu arată cum și-a construit reputația de interlop temut și cum a început declinul ”carierei  sale infracționale”. 

Nota redacțională: Interviul a fost segmentat în două episoade ale ediției Justiție TV. Mai jos aveți posibilitatea să vizualizați prima parte a acestuia. Faceți-vă comozi, puneți telefoanele pe silent, comutați articolul pe un laptop și apăsați butonul de play pentru un episod UNIC despre viața interlopului Ion Clămparu alias Gordo, Cabeza de Cerdo (Cap de Porc), Padrino (Nașul) sau Împăratul. 

”Mă numesc deținutul Clămparu Ion”, așa începe interviul cu acesta. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *