Vocea ta

Primim la redacție: Cum se mai fac înscrierile la grădiniță în 2023

Un locuitor al Clujului a trimis un mail redacției în care își prezenta dezamăgirea privind modului în care sunt acceptați (sau, de fapt, nu sunt acceptați) copiii la grădinițele din Cluj-Napoca. Clujeanul spune că directoarea unei grădinițe i-a scos pe ușa din dos copilul în detrimentului propriului copil care nu are vârsta legală de înscriere.

Părintele a vrut să își înscrie copilul la o grădiniță din apropierea domiciliului, singura, de altfel, din proximitatea sa. Singura este structura Rovine, Grădinița „Căsuța Poveștilor”. Nu a întâmpinat o problemă la depunerea documentelor conform metodologiei, însă problema a apărut abia pe parcurs.

„Vă scriu din poziția părintelui neputincios, furios, aproape resemnat și poate speriat, reținut ca nu cumva strigătul meu în public să se răsfrângă asupra copiilor mei. Vreau să vă povestesc modalitatea în care s-au făcut înscrierile la Gradinița Căsuța Poveștilor. Grădinița are 3 structuri – PJ de pe strada București funcționează rudimentar amenajată in incinta Liceului de Muzică, cladirea gradiniței ar fi trebuit reconstruită încă de acum 5 ani însă au fost ceva procese are au împiedicat lucrările iar acum nu mai au costructor. Structura 1 de la Parcul Feroviarilor funcționează în fostul cămin Libertatea, o cladire jegoasă și în paragină dar cu promisiuni din partea primăriei că reamenajează și vor face și creșă deasupra; de anul trecut ar fi trebuit să se apuce de treabă. Și faimoasa structură 2 de pe strada Rovine, aici unde curge numai lapte și miere, unde vrea tot Clujul, Floreștiul, Apahida și Chinteniul…de fapt, pardon, anul acesta a fost detronată de mai nou construita Floare de Iris. Trecând peste această lungă prezentare a Grădiniței, trec la fapte. Tocmai s-a terminat etapa 1 de inscriere a copiilor la grădinițe, luni va începe etapa 2. Înscrierile s-au derulat conform metodologiei – cadru Anexa 1 la ordinului ME 4319/ 26.05.2023. Nu mai fac rezumat al metodologiei însă pentru înscriere este importantă proximitatea domiciliului/ locului de muncă față de grădiniță, vârsta copilului, dacă are frați în grădiniță și altele asemenea. Locuim în apropierea grădiniței, alta aproape nu avem, ca și mine alți câțiva fraieri; avem copii mai mari în grădință, știm tot ce mișcă în zonă, câți copii locuiesc în preajmă, câți se înscriu la grădi, ca părinții ce stau cu orele prin parcuri. Am pus bineînțeles prima opțiune grădinița din proximitatea casei, structura Rovine”, ne-a relatat părintele îngrijorat.

Clujeanul ne spune că la mijloc s-ar afla dorința directoarei B.B. de a-și înscrie mai ușor copilul la grădiniță, iar tuturor li s-a spus că acea structură nu va putea să primească alți copii. Ba chiar a fost adusă în discuție și varianta în care calculatorul nu primește validarea.

„Directoarea și câteva educatoare au dus o titanică muncă de convingere cu toți cei care am vrut Rovine, ne-au manipulat să nu ne punem prima opțiune Rovine că nu vom fi acceptați, șansele sunt minime, să nu ne riscăm. De ce? Deoarece, d-na educatoare Bianca Baciu are fetita născută in 11 decembrie 2020, deci sub 3 ani și trebuie să elimine concurența astfel ca fata ei să intre. Mai mult, doamna Baciu a facut parte din comisia de înscriere, nu  e tocmai legal, tu ca părinte solicitant să faci parte din comisie si să mai și dai și ordine candidaților unde să se inscrie. Bineînțeles, fetița Baciu Iris Maria a fost admisă din prima la grădinița mă-sii. Mai multor copii născuti în octombrie – noiembrie li s-a refuzat pur și simplu inscrierea pe motiv că nu permite calculatorul validarea. Apoi, la plânsul și rugămințile unei mame care are și un alt copil în grădinița a fost primit dosarul însă i s-a permis să pună o singură opțiune, Parcul Feroviarilor, opțiune de la care a și fost respins”, spune același părinte.

Acesta a depus o plângere la inspectoratul școlar, după spusele sale, dar nimeni nu îl ascultă. Ne mai spune că în cauza sa sunt alți nouă părinți ce sunt nevoiți să își ducă copilașii departe de casă, pe Strada București sau Strada Parcul Feroviarilor.

„Au făcut în așa fel încât să ramână înregistrate tot atâtea dosare cât numarul de locuri, sau nu-mi explic cum a putut fi acceptat și admis copilul de 2 ani jumate, iar restul născuți după luna septembrie refuzați, redirecționați. Alții spun că i-au modificat fetiței cnp-ul pentru înscriere, dar mi se pare imposibil să te pretezi la o asemenea fraudă. E prima dată când aud și mi se întâmplă să văd că stă directoarea cu educatoarele și se milogesc de părinți, intimidează și manipulează parinții referitor la ordinea în care își trec opțiunile de înscriere. Si ce dacă mă-sa lucrează în grădiniță, mă-sa trebuie să respecte aceiași metodologie și același protocol ca toți părinții, nu scrie nicăieri în lege că fiind cadru didactic ai avantaje, alte avantaje decât scutirea de taxe de înscriere la facultate și cămin. Conform legii, un cadru didactic nu e mai presus decât orice alt cetățean sau orice alt părinte de bună credință care vrea să-și înscrie odrasla la grădiniță.

Și astfel, am ajuns vreo 10 fraieri care locuim în zona grădiniței de pe Rovine sau poate mai mulți să mergem pe București sau în Feroviarilor, de parcă acolo ni s-ar mai fi aplicat criteriul cu proximitatea domiciliului față de grădiniță. Nu vreau să descriu câtă muncă de lămurire au dus cu mine și cu alții de la asistentă, directoare, educatoare, ore și zile de lămuriri să înscriu copilul la una dintre celelalte structuri. Se poate verifica pe camerele de monitorizare din sala de înscriere.

Spuneți-mi, ce să fac mai mult decât o plângere la inspectorat? Cine le verifică pe astea la corectitudinea dosarelor admise? Până să aștept justiția divină sau a comozilor din inspectorat, am speranța că în vreun fel o să acționați și dvs în sprijinul nostru; măcar atât cât să le arătăm că nu suntem chiar atât de fraieri pe cât am părut când ne-am lăsat manipulați”, a mai spus părintele neîndreptățit.

Exit mobile version