In vizor

Primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, mesaj de sprijin pentru producătorii locali

Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a avut o discuție cu premierul Ludovic Orban pentru a identifica modalitățile de sprijin pentru producătorii locali în contextul deciziei de a închide piețele și târgurile.

Atunci când eforturile sunt congruente și preocuparea autentică, putem vorbi doar despre colegialitate, bună înțelegere și efort comun pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Astăzi, domnul prim-ministru Ludovic Orban m-a contactat telefonic pentru a evalua împreună situația din punct de vedere epidemiologic în municipiul nostru și totodată, pentru a identifica împreună cele mai bune soluții pentru locuitorii Câmpiei Turzii. Interesul domniei sale s-a axat pe ceea ce reprezintă aplicarea cât mai corectă a ultimelor măsuri adoptate cu aplicare la nivel național, dar și adaptarea acestora la situația și nevoile municipiului.

Una dintre preocupările noastre comune este reprezentă de situația piețelor și a producătorilor locali. Am discutat cu privire la concentrarea eforturilor pentru a-i susține pe aceștia prin găsirea unor soluții alternative, cu atenție sporită totodată în ceea ce privește contextul epidemiologic actual și creșterea accentuată a cazurilor pozitive din ultimele zile.

Propunerea pe care am înaintat-o premierului se referă la păstrarea funcționării, ca și până acum, a pieței din fiecare miercuri, cu producători locali sau din localitățile învecinate, care nu se află în zonă roșie. În ceea ce privește halele agroalimentare – Piața Unirii și Piața Mureșului, datorită faptului că spațiul ne permite vom crea condiții astfel încât comercianții să își poată vinde produsele în exterior, zilnic, sau dacă construcția permite, vom elimina ferestrele pentru a le transforma într-un spațiu deschis, dar acoperit și ferit de intemperiile vremii.

Pe dumneavoastră, locuitorii municipiului Câmpia Turzii, vă îndemn să vă protejați și în același timp, să fim uniți cu toții pentru comunitatea în care trăim, să susținem mediul economic local, producătorii locali, micii antreprenori, să avem grijă unii de alții și de ceea ce reprezintă și poate reprezenta pe viitor Câmpia Turzii pentru fiecare.

Domnule prim-ministru, vă mulțumesc pentru preocuparea constantă pentru municipiul nostru, pentru eforturile pe care le depuneți pentru ca noi toți să ne redobândim normalitatea și pentru sprijinul dumneavoastră necondiționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *