Din oras

Primăria va face bandă dedicată pentru transportul în comun și în Mănăștur. Când vor începe lucrările

Banda dedicată pentru transportul în comun pe latura E-V (Mărăști – Memorandumului) a fost dată în folosință luni. Urmează ca în perioada următoare să înceapă demersurile pentru crearea unei benzi dedicate pentru transportul în comun și în Mănăștur.

 

Primarul Emil Boc a declarat marți dimineața, la Realitatea FM, că urmează să fie făcute studii suplimentare, măsurători, dezbtere publică și abia apoi să se treacă la lucrările efective. Potrivit conducerii Primăriei, zona Calea Moților este problematică.

“Urmează să analizeze specialiștii. Eu am intenționat să o introducem din primul moment (banda dedicată pentru transportul în comun – n.red.). Comisia de Circulație, pe baza recomandărilor specialiștilor, a propus amânarea pentru realizarea unui studiu suplimentar. Aștept să se facă măsurătorile, propunerile Comisiei de Circulație, dezbaterea publică așa cum am făcut și pentru această bandă dedicată (banda Mărăști – Memorandumului – n.red.) pentru a fi convinși că luăm o decizie corectă. Deci, deocamdată este în analiză suplimentară porțiunea respectivă. După părerea mea, ar trebui dus acest demers până la capăt pentru a avea eficiență deplină. Recunosc că este o zonă extrem de complicată Moților, pentru că cu cât venim mai mult spre centru ne îngustăm benzile de circulație, dar încetul cu încetul sunt convins că specialiștii ne vor găsi soluțiile aferente”, a declarat Emil Boc.

Primarul aduce ca argument în favoarea benzilor dedicate modelul altor orașe în care a fost nevoie de soluționare problemelor de trafic.

“Nu am inventat noi apa caldă cu benzile dedicate. Acest lucru se practică în toate orașele importante acolo unde trebuie să găsești soluții alternative pentru trafic”, a mai spus Boc.

În oraș vor mai fi făcute și alte modificări în ceea ce privește circulația rutieră. În cartierul Gheorgheni vor fi făcute sensuri unice, cel mai probabil în toamnă după ce va avea loc și o dezbatere publică pe această temă.

“Nu am fixat dezbaterea publică. Așteptăm ca lumea să se întoarcă din concediu la începutul lunii septembrie și în septembrie să facem dezbaterea publică. Este bine ca oamenii care sunt afectați să aibă posibilitatea să spună acest lucru”, a mai spus Boc, la același post de radio.

Acum se lucrează și la cinci sensuri giratorii, în mai multe puncte din oraș. Unul dintre acestea va fi în Piața Cipariu. Pentru realizarea sensului giratoriu a fost tăiată o bucată din zona verde de la baza străzii Calea Turzii, intersecție cu Avram Iancu. Vor mai fi făcute sensuri giratorii pe Calea Mănăștur, intersecție cu Câmpului; pe strada Calea Turzii intersecţie cu strada Mihai Românul; în Piața Mărăști și pe strada Observatorului.

Potrivit primarului, sensurile giratorii vor fi gata în 15 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *