In vizor

Primăria va cumpăra 12 tramvaie moderne, cu fonduri europene. Vor avea aceeași soartă cu a celor 12 tramvaie din 2012 care până la urmă au fost patru?

De cinci ani, Primăria Cluj-Napoca nu a mai cumpărat niciun tramvai nou, deși în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, Radu Moisin (primar interimar atunci) promitea că vor fi achiziționate 12 tramvaie noi. Din cele 12 tramvaie, au fost cumpărate doar patru, în anul 2012, iar de atunci pauză totală. De fiecare dată când presa îi întreba pe reprezentanții Primăriei când vor fi cumpărate restul de tramvaie promise, răspunsurile erau variate: că nu sunt fonduri, că a expirat înțelegerea cu firma contractată, PESA din Polonia, că de fapt în contract era prevăzut un număr maxim de 12 tramvaie, dar acest lucru nu înseamnă că chiar vor fi cumpărate acele tramvaie. Potrivit reprezentanților Primăriei, în contract nu era prevăzut niciunde numărul minim de tramvaie așa că cei aflați atunci la conducere au promis ce au vrut doar ca să dea bine la imagine în campania electorală.

Acum, la cinci ani distanță, conducerea Primăriei aduce vorba iarăși despre tramvaie noi. Achiziția de tramvaie se află pe lista proiectelor prioritare cu fonduri europene care vor fi depuse pentru finanțare. Pe aceeași listă se află și autobuzele electrice, despre care primarul Emil Boc vorbește de câțiva ani buni.

“În acest moment am finalizat prioritizarea acestor proiecte, vom depune și documentul justificativ, săptămâna aceasta, la ADR Nord-Vest. Sigur, proiectele au fost prioritizate în funcție de maturitatea lor, dar și de impactul și de relevanța în mobilitatea urbană. Unul dintre primele proiecte pe care le vom depune pentru finanțare este achiziția de autobuze electrice, licitație care este deja finalizată. Noi în acest moment lucrăm și cu experți de la UTCN pentru achiziția de tramvaie și troleibuze. Noi am spus că pregătim toate proiectele și în funcție de sumele care vin eu mă aștept să fie suplimentată acea sumă astfel încât să ne îndeplinim toate obiectivele. Avantajul la achiziția de autobuze electrice este că în acest moment licitația este deja finalizată, avem un contract cadru, în aprilie vor veni cele 11 autobuze elvețiene. Pe urmă vom face achiziția de tramvaie și troleibuze și se lucrează deja la caietele de sarcini”, a declarat, marți, la postul de radio Realitatea FM, Ovidiu Câmpean, director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Administrația publică locală are în plan cumpărarea a 12 tramvaie (exact ca în 2012), valoarea estimată a acestora fiind de 17.640.000 euro.

Pe lista proiectelor prioritare cu fonduri europene anunțată de Ovidiu Câmpean se află și reamenajarea zonelor din centru: Piața Lucian Blaga, străzile Emil Isac, Napoca, Petru Maior.

“S-a renunțat la ideea concursului de soluții, avem două pe care le-am derulat (pentru Turnul Pompierilor și Someș și mai avem încă trei în derulare: Parcul Feroviarilor, Mihail Kogălniceanu și Cetățuie). Aceste concursuri trebuie tratate foarte atent, nu pot să fie două-trei concursuri odată pentru că și capacitatea echipelor de arhitecți este limitată”, a mai spus Ovidiu Câmpean.

Se mai dorește și amenajarea străzii Tipografiei, pietonalizarea străzii Mihai Kogălniceanu, amenjare de benzi dedicate pentru transportul în comun și dezvoltarea unui sistem de management integrat al traficului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *