Din oras

Primaria promite, dar nu face nimic concret pentru a salva Policlinica fara plata

De doua luni, Primaria Cluj-Napoca promite ca se va implica in salvarea Policlinicii fara plata. De doua luni, municipalitatea cauta solutii, fara a avea, insa, vreun rezultat concret sau vreo idee clara in ceea ce priveste unitatea sanitara care e pe cale sa se inchida din cauza lipsei de fonduri.

„Suntem in discutii, cautam solutii, nu putem spune nimic concret deocamdata”, spun reprezentantii biroului mass-media din cadrul primariei.  

Aceleasi solutii pe care le cauta inca din noiembrie anul trecut.

Cosiliul Local va finanta clinica

Aurel Mocanu, seful biroului de Asistenta Sociala din cadrul institutiei, spune ca nu va abandona o clinica ce „ne face cinste”, iar ideile salvatoare, chiar daca vin mai tarziu, sunt pe cale sa se contretizeze. Mai exact, se pare ca primaria pregateste acordarea unei sume de la bugetul local catre Policlinica fara plata. 

„Au fost consiliati sa-si depuna cerere de finantare. Nu vom putea acoperi cheltuielile salariale, pentru ca nu ne permite legea, insa ne vom ingriji sa acoperim o parte din cheltuielile administrative. Abia acum s-a aprobat bugetul, fara bani nu puteam face promisiuni desarte”, a mai spus acesta. 

Iar daca banii acordati prin Consiliul Local nu vor ajunge, iar acest lucru este foarte probabil, municipalitatea promite sa se implice in strangerea de fonduri pentru unitatea medicala. Se pare ca reprezentantii primariei se implica deja in organizarea si vor si lua parte la seara de strangere de fonduri pe care clinica o va organiza in luna martie. 

„Ii vom ajuta atat cat vom putea, in limite legale. In ultima instanta, vom face un parteneriat cu ei”, mai spune Mocan. 

Istoria clinicii

Pacientii policlinicii gratuite sunt persoane aflate intr-o situatie materiala precara, precum someri, pensionari, copii orfani, handicapati. In beneficiul acestora au fost efectuate, din 1994 pana acum, peste 120.000 de consultatii. In prezent, circa 650 de consultatii si servicii medicale anexe au loc lunar si sunt eliberate gratuit medicamente prescrise pentru 500 de retete. In total, la clinica, sunt inscrisi 50.000 de pacienti, dar cu toate ca medicii lucreaza voluntar, costurile pentru medicamente si consum sunt imense – 70.000 de euro pe an. 

Anul trecut, medicii de aici au inceput o campanie de strangere de fonduri pe internet, pentru a nu inchide usile clinicii care, in martie, urmeaza sa implineasca 20 de ani de functionare. Cauza lor a reusit sa stranga 6.475 de dolari, adica aproape 30% din cat si-au propus medicii sa adune – inca trei luni de functionare neintrerupta.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version