Din oras

Primăria modernizează și administrează cartierele Clujului cu ochelari de cal, chirurgical, operând tumorile fără a înlătura și puroiul din jur

Cinematograful Dacia din cartierul Mănăștur a fost reabilitat de către Primăria Cluj-Napoca, fiind dat în folosință publicului în primăvara acestui an. În fața cinematografului există și un mic părculeț pentru copii, dotat cu mobilier urban specific: leagăne, tobogane, carusele. Dacă cinematograful proaspăt renovat se prezintă – deocamdată – bine, parcul din incintă, unde copiii se năpustesc imediat ce ies de la spectacole, este lăsat în voia sorții, natura fiind singura care mai acționează în zonă. 

Duminica aceasta, de exemplu, copiii ieșiți de la Muzicanții din Bremen au găsit în părculețul de joacă leagăne și carusele lacustre, într-o ambianță de ghetou, cu pereți mâncați de igrasie și de nepăsare. 

Primăria Cluj-Napoca a acționat chirurgical în ceea ce privește reabilitarea cinematografului Dacia, fără a se atinge deloc de zona limitrofă de infecție, plină de gunoaie și de ziduri cu aspect postapocaliptic.

„Acest cinematograf, din nefericire, dupa Revoluție, s-a transformat într-o groapă de gunoi, multa vreme fiind nefolosit”, declara, în luna septembrie a anului trecut, Emil Boc, probabil, cu ochelari de cal pe nas, pentru că altfel nu se explică această declarație falsă prin omisiune: după Revoluție, nu doar „acest cinematograf” s-a transformat într-o groapă de gunoi, ci și întreaga zonă din jur. Care a rămas o groapă de gunoi, după 3 mandate ale primarului Boc.

„Acum, toate sălile cinematografului au fost modernizate. După obținerea avizului ISU (luna aprilie) cinematograful va fi dat în folosință și va deveni un adevărat centru de cartier pentru activități culturale, educative și de petrecere a timpului liber!

De asemenea, acum se amenajează spațiul de parcare limitrof cinematografului și se amenajează spațiul verde aferent inclusiv prin plantarea de tei cu balot”, a declarat primarul Emil Boc, în luna aprilie a acestui an, conform stiridecluj.ro.

Spațiul verde arată în prezent în felul următor, în părculețul pentru copii fiind amenajate și câteva lacuri de agrement, alimentate ocazional de apa pluvială:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *