In vizor

Primăria minte şi pune în pericol viaţa copiilor

Ziua minte, noaptea minte, Primăria minte iară. Clujenilor le-am atras atenţia, prin intermediul unui articol publicat în luna iulie, despre pericolul pe care îl reprezintă aerisirile neacoperite ale subsolurilor clădirilor de pe Moţilor. Primăria susţinea la acel moment că a dat în lucru „situaţia”. Se pare că nu!

O scurtă plimbare pe proaspăt renovata Calea Moţilor se poate transforma într-o tragedie. În urma lucrărilor de reamenajare a trotuarelor, multe dintre sitele de aerisire care acopereau găurile din pereţi au fost îndepărtate de către constructor sau au căzut, din cauze “necunoscute”.

De două luni şi jumătate nu s-a schimbat nimic. De fapt, starea tencuielii de pe mai multe clădiri s-a degradat, bucăţi mari desprinzându-se.

În 4 iulie, Ziar de Cluj sesiza primăria:

„În zona centrală (str. Moţilor) nu au fost remontate sitele la mai multe guri de aerisire de la subsolurile clădirilor în dreptul cărora s-au refăcut trotuarele. În dreptul str. Moţilor nr. 20 este o aerisire neacoperită de 40×60 cm, prin care poate să cadă un copil. Locatarii spun că acolo exista sită, când au început lucrările la trotuare. Cine trebuie să înlocuiască, să monteze sitele? Primăria, proprietarul clădirii, chiriaşul din dreptul aerisirii?”

Iar răspunsul primăriei a venit două săptămâni mai târziu, în 19 iulie. „Va informăm că s-a transmis sesizarea către executantul lucrărilor, SC VIAROM CONSTRUCT SA, în vederea găsirii unor soluţii, împreună cu proiectantul, privind acoperirea aerisirilor.

Având în vedere că au trecut două luni şi o săptămâna de când am semnalat problema, că prin zonă se perindă zilnic copii de creşă şi grădiniţă, considerăm că trebuie luate măsuri, urgent, pentru a preîntâmpina un accident.

La Viarom Construct nu a ajuns nicio adresa de la primărie

Aşa că am luat legătură cu executantul lucrării, pentru a vedea dacă s-a consultat cu proiectantul şi dacă au găsit o soluţie.

După câteva telefoane, atât la biroul din Cluj, cât şi la sediul central din Bucureşti, am aflat de ce nu s-a luat nicio măsură. Răspunsul venit de la primărie a fost unul PR-istic şi doar ca să răspundă ceva.

Iată ce ce ne-a comunicat Viarom Construct:

„În urma verificărilor efectuate am constatat că nu figurează în evidenţele noastre nicio adresă de la Primăria Municipiului Cluj privind sesizarea la care faceţi referire.

Lucrările executate de societatea Viarom în zonă au vizat numai partea carosabilă şi trotuarele. Faţadele clădirilor, respectiv aerisirile nu au făcut parte din proiect şi, prin urmare, nu am intervenit asupra acestora.” Şi semnează şeful departamentului de comunicare, Stela Salcu.

Noi, clujenii, ce să mai credem? Că primăriei nu-i pasă? Că ni se pot accidenta copiii în voie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *