In vizor

Primăria își pregătește „gălețile de asfalt” pentru alegerile locale de anul viitor. Edgar Quinet va fi modernizată, dar va trebui să „dea la schimb” o parte din pădure

Scris de 1,225

În 2016, la alegerile locale, chiar cu câteva zile înainte de vot, primăria anunța cu sârle și trâmbițe că a reușit să ia în proprietate primul drum privat din istoria sa. Este vorba despre strada Edgar Quinet care până atunci s-a scăldat în noroaie, beznă, nepăsare.

Drept răsplată pentru conștiinciozitatea cu care clujenii îl votează pe Emil Boc la fiecare alegeri de ceva vreme bună încoace, în aceeași perioadă a fost turnată și prima găleată de asfalt pe strada cu pricina. Pe lângă ea, comunitatea din zonă a primit și promisiunea că în următorul an va avea trotuare, iluminat public, parcuri și tot ce îi trebuie unui cartier în plină formare. Adică o investiție de 3.1 milioane de lei. Investiție care nu a mai venit.

N-a fost să fie. An de an, primăria promitea același lucru. An de an, lucrurile rămâneau la fel. Asfaltul era peticit pe ici pe colo, și cam atât. Între timp, zona s-a dezvoltat. Încet, a devenit un loc în care investesc cei care își doresc o oază de liniște și puțin aer curat. Să nu vă imaginați că locul e plin de verdeață, grădinițe, parcuri pentru copii. Nu. La fel ca oricare cartier nou, este îmbâcsit de betoane. Cu o singură diferență, are norocul să fie amplasat fix lângă pădure. Apartamentele din zonă sunt vânate în special de familii cu copii mici sau de iubitori de animale. Pentru că, să fim serioși, puțini sunt cei care au norocul să locuiască lângă cel mai mare „parc natural” din Cluj, ditamai pădurea Făget.

Recent, locuitorii de pe stradă au început să se întrebe, totuși, când vor primi trotuarele mult visate, iluminatul stradal, pistele de biciclete promise de primărie? Pentru o comunitate în plină dezvoltare nu e suficient să ai 70% din stradă asfaltată și un autobuz dedicat care vine din an în Paști. Nevoile se schimbă, cresc, odată cu comunitatea. Dacă în 2016, locuitorii de pe Edgar Quinet au fost mulțumiți, acum nu mai e suficient ce au primit de la primărie. Asta pentru că și acum, în anul de grație 2019, la 3 ani de când Emil Boc a mai câștigat un mandat în fruntea Clujului, locuitorii de pe Edgar Quinet încă se deplasează pe întuneric spre casele lor.

Curioși să vadă în ce stadiu se află proiectul de modernizare a străzii, locuitorii au primit o nouă promisiune. Se pare că viceprimarul Dan Tarcea le-ar fi spus acestora că:

„Strada Edgar Quinet este prinsă în proiectul Centurii Metropolitane la proiectare, adică am reușit ca pe acea licitație să proiectăm și Edgar Quinet. În acest moment se lucrează la proiectare pentru lărgirea și modernizarea străzii. Estimez că anul viitor vom putea moderniza strada (iluminat public, canalizare pluvială, trotuare, piste pentru biciclete, aliniament de arbori, alveole pentru stația de autobuz, etc.)”

ar fi fost răspunsul primit de un cetățean.

Am încercat să îl contactăm pe domnul Tarcea să ne explice exact ce înseamnă acea lărgire a străzii și cum este ea inclusă în proiectul Centurii Metropolitane, însă viceprimarul nu a răspuns la telefon.

Ne-a rămas doar să ne interesăm, să vedem în acte ce vrea dânsul să spună. În aceeași postare pe Facebook, deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care s-a ocupat îndeaproape de situația străzii în 2014, a confirmat că aceasta este inclusă în proiectul Centurii Metropolitane.

„Am coordonat acest demers, suntem pe drumul cel bun, primăria se mișcă lent, dar Tarcea nu minte când spune că Edgar Quinet este parte din traseul centurii. Sunt în pressing cu ei pe acest subiect.”

a scris Emanuel Ungureanu.

Desigur, are dreptate. Primăria întradevăr se mișcă lent. Cam așa, tot la patru ani mai face câte ceva. V-ați prins de ce?

Și totuși, în ce sens este Edgar Quinet parte din Centura Metropolitană? Va merge drumul peste blocuri, le vor dărâma, cum au de gând să facă două benzi pe sens într-o zonă deja sufocată de clădiri?

Răspunsul îl avem exact în planșa centurii. Recent, Ministerul Transporturilor a acceptat drept variantă pentru centura Metropolitană,  varianta 8-V8. Primăria a început deja să miște și a dat un anunț prin care:

„Solicităm cetățenilor ce dețin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului și în cadrul zonelor studiate, să permită accesul echipelor tehnice și utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiții a măsurătorilor topografice, a studiilor geotehnice, a studiilor arheologice și a oricăror operațiuni necesare studiului de fezabilitate. Activitățile menționate mai sus vor fi realizate în perioada mai-septembrie 2019.”

În zona Edgar Quinet, traseul merge prin pădure, chiar deasupra ultimelor blocuri. Nodul de legătură va fi deasupra blocurilor construite în prelungirea străzii Dimintrie Gusti, care va fi legată de centură și va deveni drum de conexiune. În planul aprobat de Ministerul Transporturilor, strada Edgar Quinet va fi un drum de legătură ce va fi realizat în etapa a doua a proiectului.

Unii copaci deja au fost marcați, probabil pentru că pe acolo va trece centura.

Până aici, toate bune și frumoase. Asta e, s-ar putea să nu mai avem acces la pădure, dar măcar strada va fi modernizată. Și totuși, nu putem să nu ne întrebăm cât de realist e obiectivul 2020 pentru modernizarea străzii.

Să vedem care sunt pașii următori. Dacă totul merge bine, dacă nu va exista nicio contestație, nicio problemă pe parcurs, în ce mai bun caz, planul arată așa:

Anul acesta va fi gata studiul topografic, urmând ca anul viitor să fie demarată licitația pentru lucrările propriu-zise. Aici e din nou cu cântec, dar sperăm să nu existe contestații la licitație. După ce și această etapă va fi gata, vor începe lucrările pentru etapa întâi, apoi pentru a doua. Recent, primarul Emil Boc spunea că Centura va fi gata în 2024 (tot an de alegeri, wink-wink), iar cum strada Edgar Quinet este inclusă în etapa a doua a proiectului, probabil doar peste 5 ani locuitorii de aici vor avea în sfârșit condiții de trai decente. Poate ne înșelăm noi și întradevăr anul viitor cetățenii de pe Edgar Quinet vor avea iluminat stradal și piste de biciclete. Chiar sperăm să ne înșelăm și să fie așa. Până atunci, însă, locuitorii de pe Edgar Quinet vor putea asista cum, cel mai probabil, în pădurea pentru care s-au mutat aici, va fi construit un drum cu trafic intens.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 14 hours In vizor
    NE ÎNCADRĂM, DIN NOU, ÎN TERMENE: Podul Porțelanului care trebuia să fie gata la data de 26 noiembrie 2022 OSĂ fie gata undeva în 2023. Acum, de la ultima vizită de lucru a lui Emil Boc, a săltat la ”gata în proporție de 90%”
  • Acum 15 hours Politica
    Ciolacu: Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd!
  • Acum 15 hours In vizor
    NI SE ȘOPTEȘTE ÎN CASCĂ: Constructorii de la Parcul Feroviarilor încep să-și scoată gunoaiele pe care le-au îngropat de dimineață. E bună și mult hulita mass media la ceva
  • Acum 16 hours General
    MAI E DE MULS DE LA SCLAVII EUROPEI! Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Olanda s-a opus de fapt Bulgariei, care este însă la pachet cu România. Croația intră în Schengen de la 1 ianuarie 2023. Plus: elefantul pe care nu vea nimeni să-l vadă
  • Acum 17 hours In vizor
    ALO, GARDA DE MEDIU CLUJ, aţi fost sesizaţi, de ce nu verificaţi de ce se îngroapă deşeuri în şantierul Parcul Feroviarilor! Că şi primăria Cluj-Napoca a fost sesizată, dar se tace asurzitor!
  • Acum 17 hours Sanatate
    În plin sezon de viroze, Ministerul Sănătăţii “dă”, numai la “Cliuuj”, “că-i fain”, câte 4 – 6 ore de aşteptare părinţilor şi copiilor bolnavi în UPU. “Â-mi cer scuze la domni pacenţi!”
  • Acum 18 hours FOTOGRAFILA
    Protest în faţa Curţii de Apel Cluj: “Tişe, Vakar, județul Cluj nu l-ați primit moștenire”
  • Acum 19 hours PubliNews
    În luna sărbătorilor, Iulius Christmas Market din Iulius Parc îi poartă pe vizitatori în lumea de basm a Crăciunului
  • Acum 20 hours Eveniment
    Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, primește la Cluj-Napoca premiul unei asociații pentru cultură democratică europeană
  • Acum 20 hours In vizor
    Firma ONCOS nu e vinovată pentru minciunile unei mămici mitomane! Presa locală e varză!
  • Acum 21 hours In vizor
    Emil Boc: Construcția pasajulului de la Tăietura Turcului OSĂ înceapă anul viitor. Tot printr-o “randare” pe laptop, Maestre?
  • Acum 22 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Strategia naţională de sănătate 2022-2030 a Ministrului Alexandru Rafila. Şi figura 38 de la pagină 24, o poză care te pune pe gânduri
  • Acum 23 hours Politica
    După ce guvernele lui şi-au bătut joc de Constituţie timp de doi ani, încălcând drepturile şi libertăţile civile, Klaus Iohannis şi-a slăbit niţel legăturile de la clăpari să ne vorbească despre “cărticică”: “Constituţia este cea mai importantă armă pe care o avem”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE