Din oras

Primăria Cluj-Napoca ia credit ca să modernizeze strada Soporului. Nu se știe când

Scris de 1,081

Primarul Emil Boc a ieșit ieri public cu o nouă promisiune de modernizare a străzii Soporului, după ce în urmă cu o săptămână spunea că în zonă va face un plan integrat de dezvoltare. Primăria ar urma să se împrumute cu 25 milioane euro pentru Sopor. Drumul va avea patru benzi.

Strada Soporului care așteaptă lucrări de modernizare de peste 20 de ani a făcut subiectul unor promisiuni neonorate în fiecare an. Toți primarii, de la Funar și Apostu până la Boc le-au promis locuitorilor din zonă, an de an, că vor repara strada, însă oamenii s-au ales doar cu vorbe goale. De câteva zile, primarul Emil Boc vorbește, din nou, despre Sopor.

Ieri, a declarat la un post de radio local că va lua bani din bancă pentru modernizarea străzii, dar înainte va face un PUZ pentru toată zona.

„Soporul, toată zona pe care o avem în Cluj, este un cartier de dimensiunea Mănășturului. Nu numai artera Soporului, ci tot ce înseamnă zona respectivă ca dimensiune, ca suprafață, este comparabilă cu Mănășturul. Și atunci am dispus în felul următor: Primăria trebuie să-și asume să facă un plan urbanistic integrat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților, prin concurs de soluții, în care acum, când cartierul nu este constituit încă, să stabilim unde este drumul de patru benzi, cu servituțile existent, unde este centrul de cartier, unde sunt străzile care conectează diverse părți, unde e școala, unde e grădinița, unde e supermarketul, unde e spitalul sau centrul medical, unde e parcul și locul de joacă pentru copii, pentru că dacă lăsăm numai privații să-și facă PUZ-uri individuale ei pierd din ansamblu pădurea. Fiecare își vede copacul, dar nu vede pădurea. Obligația de a da o formă mare cartierului revine municipalității. Și de aceea acum am dat drumul la acest PUZ mare al Soporului care să stabilească foarte clar toate aceste dimensiuni și să se construiască după un plan prestabilit. Nu putem să mergem invers, să lăsăm privatul să vină să pună tot câte un bloc, câte o alee, un trotuar și după aceea să nu avem o viziune integrată. De aceea chiar dacă asta va însemna o anumită temporizare a lucrărilor fără a le opri, dar Primăria își asumă această sarcină de a face în cartierul Sopor, inclusiv de a lua acel credit pentru modernizarea străzii care va costa probabil peste 25 de milioane de euro. Este un drum cu patru benzi, unul principal pentru Soporului după care evident conexiunile și conectarea cu centura metropolitană”, a afirmat Boc.

Ziar de Cluj a scris de nenumărate ori despre starea extrem de proastă a străzii Soporului, care are o lungime de 7,4 kilometri și este cea mai lungă stradă din Cluj-Napoca. Deocamdată, doar o bucată de câteva sute de metri este asfaltată, dar nu are trotuare.

Citește și:

Modernizarea străzii Soporului mai stă pe tușă o repriză. Boc face proiect integrat pentru toată zona

Cea mai lungă stradă din Cluj-Napoca, teren de offroad pentru șoferi

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 11 hours Justitie
    La o săptămână de la evenimente, procurorii cer arestarea preventivă pentru bătăușii de la localul ”Sare-n Bucate”. Între timp, ”bombardierii” au cam dispărut
  • Acum 11 hours Politica
    EXCLUSIVITATE! ”COCOȘIA” SE PLĂTEȘTE: S-a votat la Bistrița – și la fel se va vota în zilele urmatoare și în celelalte consilii județene, scoaterea Clujului din asocierea legată de cloud-ul regional
  • Acum 12 hours Politica
    ȚINTA celor doi ”Dottore” de la PNL e libertatea de manifestare și cea de exprimare. Bode insistă pe ”un răspuns mai ferm al statului”, mai ales că ”faptele comise în public au fost precedate de fapte de instigare publică prin folosirea unor platforme sociale”
  • Acum 13 hours Politica
    S-a urnit și societatea civilă. Ziar de Cluj atrăgea atenția marți că nord-coreenii Bode și Ciucă vor să bage la închisoare pe oricine-i contestă. Că PSD a devenit mai frecventabil ca PNL
  • Acum 13 hours Eveniment
    SUPĂRAT CA VĂCARUL PE SAT. În timp ce sindicaliştii din sănătatea clujeană protestează în fața Guvernului, Alin Tişe ar închide accesul bolnavilor din judeţele limitrofe la spitalele din Cluj
  • Acum 14 hours In vizor
    MERSUL PITICULUI: Proiectul de conectare a Clujului la Autostrada Transilvania a fost scos la licitație
  • Acum 15 hours In vizor
    Fanii “Șepcilor roșii” au criticat dur conducerea Consiliului Județean pentru starea deplorabilă a gazonului și a stadionului Cluj Arena
  • Acum 17 hours Jos palaria
    RESPECT pentru optimismul civicilor Clujului! În încercarea de a pune o ordine în colectarea deşeurilor din “Oraşul Comoară”, au înfiinţat un grup de dezbateri. Succes, deşi ştim că nu prea au cu cine. Ne referim la autorităţi
  • Acum 17 hours Eveniment
    Clujul acordă sprijin Turciei
  • Acum 17 hours Straineze
    PREŞUL LUI PUTIN ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, UNGARIA, râde de “diplomaţia” de “tip chelner” a României: “Cu ce vă putem servi”. Uite cine s-a găsit să vorbească!
  • Acum 1 day In vizor
    BOALA GREA A ”DOTTORILOR”: IMPOSTURA NAȘTE AUTORITARISM ȘI RĂZBUNARE. Ciucă și Bode au inițiat o lege care prevede doar închisoarea pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Orice protest va putea fi declarat tulburarea ordinii publice în viziunea acestor, chipurile, liberali
  • Acum 1 day Politica
    PSD îl acuză pe Rareș Bogdan de dezinformare pe subiectul OMV
  • Acum 1 day Rautacisme
    DIN ÎNTÂMPLARE nora inexistentului și inutilului ”sitimanajăr” Șurubaru este angajata Eco Garden și tot din coincidență soțul inspectorului școlar șef, Marinela Marc, este angajat la Supercom. Tot coincidență este și faptul că aceste firme sunt în pita banului public
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE