Zeci de familii din cartierul Manastur, locuitori ai strazilor Urcusului, Govorei si Frunzisului, asteapta de ani buni ca reprezentantii Primariei sa dea dovada de bunavointa si sa le amplaseze cosuri de gunoi pe stalpi. In tot acest timp trecatorii isi arunca resturile fie pe jos fie peste gardurile cetatenilor care traiesc pe cele trei strazi.
Numeroasele sesizari si reclamatii, cu privire la faptul ca pe strazile Urcusului, Govorei si Frunzisului nu exista amplasat pe stalpi nici macar un cos de gunoi, au fost ignorate ani intregi de catre reprezentantii Primariei Cluj-Napoca. Mizeria lasata de trecatori de pe cele trei strazi este de nedescris cu toate ca in zona respectiva activeaza o firma de salubrizare. Locuitorii sunt exasperati de nesimtirea lasata de cei care circula in zona.
“Este inadmisibil ca in fiecare saptamana sa imi gasesc resturi aruncate peste gard. Nu stiu de ce nu a pus Primaria, sau cine se ocupa, macar la doi stalpi un cos de gunoi. Traficul pietonal e destul de mare la noi pe strada si din pricina ca sunt multi oameni care merg in cimitir la mormantul rudelor si am observat in nenumarate randuri cum arunca lucruri pe jos”, a declarat Daniel, un locuitor al strazii Urcusului.
Reprezentantii administratiei locale au afirmat ca in cel mai scurt timp doleantele cetatenilor de pe strazile Urcusului, Frunzisului si Govorei vor fi solutionate.
“Vom lua legatura cu firma de salubritate care se ocupa de acea zona si le vom solicita sa amplaseze cateva cosuri de gunoi pe stalpi. In cel mai scurt timp problema locuitorilor va fi rezolvata”, au declarat reprezentantii Biroului Mass-Media al priamriei Cluj-Napoca.
Pe strada Govora numarul imobilelor in constructie se inmulteste de la un an la altul. Traficul auto este in continua crestere, iar proprietarii de masini care locuiesc pe respectiva strada blocheaza cu nesimtire trotuarele astfel ca pietonii sunt nevoiti sa circule pe carosabil. Podul de peste paraul Popii sta sa se prabuseasca datorita masinilor de tonaj care trec pe strada Govora. Pana la intersectia cu Urcusului niciun cos de gunoi, iar trecatorii isi arunca mizeria in albia paraului. Numeroase PET-uri si pungi de plastic se pot zari pe marginea firului de apa.
“Noi locuim de multi ani aici si am cerut sa puna macar un tomberon, aici la intrarea de la USAMV. Studentii care intra si ies pe poarta de pe Govora arunca cu nesimtire resturile in parau. Toata mizeria ajunge la noi in curte.Degeaba le-am mai spus, ca nu ii intereseaza, dau din umeri si pleaca mai departe”, a afirmat Codruta din poarta casei.
Aceeasi situatie este si pe strazile Urcusului si Frunzisului: niciun tomberon de gunoi, iar mizeria e aruncata peste gardul proprietatilor din zona. Oamenii stau la panda sa ii prinda pe cei care le arunca gunoaiele.
“Poate ca daca vor pune tomberoane o sa fie mai bine, nu o sa trebuiasca sa mai strangem de pe langa gard mizeria altora. Am stat cu vecinu’ o zi intreaga sa vedem cine arunca gunoaiele si cand am vazut am ramas fara replica. Erau niste babe care mergeau la cimitir la mormantul unor rude. Ne-au spus ca nu sunt cosuri de gunoi si ca nu au ce face cu sticlele de plastic pe care le-au aruncat peste gard”, a afirmat Mihai C.
Situatia intalnita pe cele trei strazi din cartierul Manastur nu este singulara, iar cetatenii reclama zilnic lipsa tomberoanelor stradale si a curateniei din cartiere. Primaria in schimb prefera sa amenajeze doar centrul orasului uitand parca de faptul ca si locuitorii din cartiere sunt platitori de impozite si taxe.