Durata de 10 zile si lipsa unor nume mari de la concertele anuntate justifica indoiala necesitatii autorizarii festivalului Septemberfest in mijlocul orasului. Daca in anii trecuti festivalul se intindea pe un week-end, anul acesta cuprinde doua sfarsituri de saptamana si are loc in perioada 19-28 septembrie.
Avand in vedere ca Primaria a cheltuit anul trecut 50.000 de euro pentru viabilizarea Vaii Garbaului ca loc pentru festivaluri era posibila organizarea Septemberfest acolo. Municipalitatea nici nu a luat in considerare aceasta varianta, iar reprezentantii ei refuza sa explice motivele. Mai mult decat atat, din raspunsul tardiv al Biroului Evenimente Publice reiese ca nu au luat masuri de precautie pentru diminuarea disconfortului cetatenilor care locuiesc in zona Salii Sporturilor.
“Primaria municipiului Cluj-Napoca autorizeaza manifestarile publice pe domeniul public in urma unei cereri adresate de organizatori, conform Legii 60/1991 republicata. Pentru manifestarea publica ,,Septemberfest” a fost eliberata autorizatia nr. 211432/42/16.06.2014 in urma cererii SC Proimage SRL. Perioada aprobata pentru desfasurarea evenimentului este 19-28 septembrie, intre orele 10-23, pe platoul de pe domeniul public de la Sala Sporturilor ,,Horia Demian”, cu obligatia respectarii Legilor 60/1991, respectiv 61/1991 republicate. In cazul nerespectarii programului prevazut in autorizatie, organizatorii, vor suporta rigorile legislatiei in vigoare”, au aratat reprezentantii Primariei.
Legea 60/1991 prevede, printre altele, in articolul 15 ca “Primariile municipale, orasenesti sau comunale sunt obligate: c.) sa interzica desfacerea bauturilor alcoolice in locurile destinate desfasurarii adunarilor publice”.
Legea 61/1991 se refera la sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. La Septemberfest concerteaza in aceasta seara trupa Incognito, sambata urca pe scena Trupa 21, iar duminica e seara celor de la David&Six Martini Band.