Rautacisme

Previzibila moarte a USR la Cluj

Am fost unul dintre puţinii critici din presa clujeană, alături de Victor Lungu, care a amendat USR-ul, încă de la înfiinţare şi până la preamărire.

Pentru că Ziar de Cluj a fost un critic fervent al greşelilor comise de USR Cluj în politica clujeană, prostoii din conducere, precum şi câţiva hipsteri obosiţi şi analfabeţi, ne-au considerat nişte „duşmani de clasă”, au interzis orice colaborare a partidului cu noi, ca să nu mai vorbim despre faptul că au preferat să finanţeze alte instiuţii de media locale, care-i pupau în fund.

Am afost cei care l-am criticat pe Mihai Goţiu pentru începutul său slab de mandat ca senator, dar am fost şi cei care au remarcat ce transformare extraordinară a avut „Guţă” în timp şi cât de impecabil şi-a încheiat activitatea senatorială.

Suntem cei care am contribuit enorm la ridicare pe cote înalte de notorietate ale lui Emanuel Ungureanu – care s-a dovedit a fi un Dinu Păturică al politicii, care s-a lepădat de noi atunci când „colegii” i-au reproşat apropierea de un ziar critic partidului. Aceiaşi colegi aveau să-i dea un şut în cur lui Ungureanu din organizaţie şi să-l trimită la Buzău, fără nici un regret – aşa cum tot acolo au trimis clujenii şi Fabrica de Bere Ursus.

Suntem cei care am demascat şantajele imobiliare ale lui Elek Levente şi disfuncţia erectilă politică a lui Cătălin Sălăgean.

Suntem cei care i-am avertizat pe userişti că plus-căpuşele de la Cluj ale lui Cioloş nu numai că o să le fure partidul, ba chiar o să-i pună şi să-şi plătească coşciugul şi coroniţa la propria înmormântare.

Înmormântarea USR la Cluj va avea loc sâmbătă, când facţiunea de lipitori reprezentată de PLUS va cânta prohodul USR, acaparând stupul USR PLUS cu o „regină” străină principiilor USR.

Mă bucur că e aşa.

Nesimţiţii din USR Cluj şi-au bătut joc de toate şansele avute în ultimii 2, 3 ani.

USR părea să aibă în Cluj-Napoca un număr însemnat de fani, #rezistacii clujeni pe care i-am văzut la proteste. Din lipsă de coaie, deşi ştiau că fanii USR îl vor vota şi pe Boc, cei din conducerea USR Cluj s-au ferit să-l atace pe piticul administrativ din Răchiţele. Iar asta a dus la o confuzie electorală totală în capul votanţoilor #rezist: cum vrei tu, USR, să schimbi oraşul, dacă nu-l critici pe cel care conduce de prea mult timp oraşul?

USR Cluj a greşit şi pentru că a ales să se refere la teme total irelevante pentru orizontul de aşteptare al clujenilor.

Chiar şi astăzi consilierii locali şi judeţeni ai USR Cluj fac figuraţie, se ocupă numai de rahaturi irelevante şi trăiesc într-o bulă specifică acestui partid.

Îi dau un sfat viitorului preşedinte al USR PLUS, asta dacă nu e pe blat cu Boc: să retragă sprijinul politic al actualei garnituri din CL şi CJ, care de un an freacă mantinela şi să-i numească pe următorii pe listă. Să identifice voci mai aspre şi mai implicate. Ne-am săturat chiar şi de Adriana Cristian, cea mai activă consilieră locală a USR, care mimează opoziţia şi se ocupă numai de lucruri mărunte.

Emil Boc trebuie lovit la rădăcină, nu în coronament, unde orice lovitură se pierde între crengi: trebuie lovit la corupţia din urbanismul de cumetrie, trebuie lovit la firmele de casă, trebuie atacat pentru inutilitatea metroului, pentru lipsa de dezvoltare a cartierelor, pentru lipsa de transparenţă, pentru lipsa de respect faţă de societatea civilă şi faţă de presă.

Viitorul preşedinte al USR PLUS Cluj ar trebui să dea un reset politic şi parlamentarilor organizaţiei. Avocata moldoveancă pur şi simplu nu există, hamsterul Săltăreţu se bagă în seamă ca musca în curul calului, iar senatorul amator de pornoşaguri reuşeşte performanţa de a fi mai şters ca Radu Moisin.

USR va fi înmormânta sâmbătă la Cluj şi odată cu sine şi speranţele #rezistacilor pentru un stil de politică ce ar fi fost necesar aici, dacă nu era făcut de virgini şi de arivişti politici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *