In vizor

Presedintele sindicatului DGAPSC: Pesedistul Daniel Tamas a mutat TOATE contractele de asigurari ale parcului auto la Remus Lapusan, seful sau de partid. Care e si seful UNIQA

O fi pe faras Ioan Rusu, presedintele sindicatului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj (DGAPSC), dar cu siguranta e un om care stie ce vorbeste, fiindca a fost in sistem si a vazut din interior toate manevrele facute de diverse conduceri. De exemplu, de conducerea PSD-istului lui Daniel Tămaș, seful Directiei, despre care Rusu spune ca, imediat dupa numire, a transferat tot potul asigurarilor parcului auto al institutiei de la ASIROM la UNITA, devenită Uniqa Asigurări, societate de asigurari unde un loc de mare importanta il ocupa Remus Lapusan, la acea vreme seful PSD Cluj.

Iata ce spune Rusu:

 

Ioan Rusu: Să dăm câteva exemple! Nu are rost să ne mai ferim! Să dăm exemplu! Prima: aveam asigurarea auto a parcului auto la Asirom, aveam multe facilități, de 6 ani lucram cu ei. 

Ziar de Cluj: Ce s-a întâmplat cu ea? Au mutat-o pe altă firmă?

Ioan Rusu: În momentul în care domnul Tămaș a preluat funcția, în august 2013, în decembrie, că în decembrie facem întotdeauna, a dat dispoziție clară – nu mie – șefului meu, Radu Doru, „nu mai facem asigurările cu Asirom, ci le facem cu Unita”. Unita știți cine e…

Ziar de Cluj: Cine e?

Ioan Rusu: Unita este firma domnului Remus Lăpușan. Și, de atunci, numai acolo facem asigurarea.

Ziar de Cluj: Ce parc are direcția, mare?

Ioan Rusu: Mare, 40 de mașini.

Ziar de Cluj: Și, cam cât era bugetul acolo?

Ioan Rusu: Era undeva la 100 și ceva de mii de lei, asigurările RCA, plus Casco.

 

Remus Lăpușan a fost numit, in august 2011, Presedinte al Directoratului si Chief Executive Officer al UNIQA Asigurari de Viata, subsidiara locala a grupul austriac UNIQA. El are are o cariera indelungata in piata asigurarilor, din 2003 pana in februarie 2011, ocupand pozitia de Director al UNIQA Asigurari Cluj, una dintre sucursalele cu cele mai bune rezultate la nivelul companiei. In februarie 2011, Remus LAPUSAN a fost numit Membru al Directoratului UNIQA Asigurari de Viata. 

Numele şefului PSD Cluj a fost pomenit în scandalul de corupţie care îl priveşte pe Sorin Apostu. Firma care a asigurat RATUC în perioada anilor 2008-2012 este UNITA, devenită Uniqa Asigurări, prin intermediul brokerului de asigurare, GrupFrarom, firma condusă de Aspazia Droniuc, care a fost deja condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. „Eu fac milioane de asigurări. Am făcut milioane de asigurări în trei ani. Nu ştiu exact fiecare asigurare în ce zonă s-a dus. Am câteva mii de colaboratori care au făcut asigurări în toată România, de la Suceava la Constanţa”, spunea Lăpuşan la vremea respectivă.

După ce procurorii DNA l-a trimis pe Apostu în judecată la dosar au apărut şi contractele încheiate de RATUC cu UNIQA, şi care erau semnate de Remus Lăpuşan. 

 

Afaceri bănoase de pe scaunul de consilier local

Remus Lăpuşan este proprietarul unei vile impresionante pe strada Uliului, din Cluj Napoca, una dintre zonele cu cele mai frumoase panorame asupra oraşului. Vecinii lui Lăpuşan susţin că acesta început să-şi construiască casa după anul 2010, pe când era în opoziţie în Consiliul Local. 
Casa de pe strada Uliului a început să fie construită de Remus Lăpuşan în cursul anului 2010, în perioada în care era consilier local în cadrul Consiliului Local Cluj Napoca. Exact în aceeaşi perioadă societatea de asigurări UNITA, care a devenit UNIQA, condusă de Lăpuşan, asigura parcul auto al RATUC Cluj, cu directa complicitate a primarului arestat Sorin Apostu. Lăpuşan a fost acuzat de presă că se află în conflict de interese deoarece cu o mână vota bugetul RATUC, care include şi sumele de asigurări, şi cu alta semna contracul cu această regie.

Pe strada Uliului un metru pătrat de de teren se vinde cu sume cuprinse între 55 şi 120 de euro. Preţurile diferă în funcţia de zona unde este amplasat terenul şi de panorama superbă asupra oraşului. În declaraţia de avere, Lăpuşan susţine ca are o casă care este „în curs de intabulare”. La rubrica „suprafaţa”, politicianul nu a scris nimic dar o simplă privire aruncată asupra casei arata faptul că aceasta are peste 300 de metri pătraţi suprafaţă construită. Terenul pe care a fost construită vila are o suprafaţă de peste 2.000 de mp. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version