Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, la Conferința Județeană de Alegeri a Organizației PSD Timiș, că ”s-a ajuns într-o formă de șantaj” după ce a propus scoaterea păcănelelor în afara orașelor, dar și în urma activităților lui Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților, și ale lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor.
Ciolacu a vorbit despre ”reacții și atacuri” la adresa lui și a celorlalți lideri social-democrați și a spus că în calitate de premier cere statului român să vadă dacă este vorba de o încălcare a legii și de un șantaj. Premierul nu a spus însă concret la ce șantaj se referă, nici nu a numit episoade, persoane sau atacuri pe care le consideră acte de șantaj:
”Nu știu ce Sorin stă la masă cu liderul populiștilor astăzi”, a fost singura precizare a lui Marcel Ciolacu, fără alte detalii.
Marcel Ciolacu a mai spus că este ”determinat să continuie tot ceea ce a început”, dar ”dacă statul român nu observă că este nevoie de o determinare concentrată când vorbim de infracțiuni de evaziune fiscală atunci nu vom câștiga acest război”.
”Am pornit de la o inițiativă, împreună cu domnul Simonis, cu Freddy (Alfred Simonis, n.red.), care mă urmărește, am fost lider de grup, este și el lider de grup (…) Am pornit cu domnul Simonis la o analiză despre ce înseamnă aceste jocuri de noroc și păcănele. Normal că mi-am luat partea din lege de jocuri de noroc, la Guvern, şi am început să lucrez împreună cu experţii din Ministerul de Finanţe la ce trebuie modificat în lege ca şmecherii să nu ne mai păcălească. Am iniţiat și un proiect de lege cu celebrele păcănele pe care le găsiţi, domnilor primari, în toate comunele dumneavoastră şi dumneavoastră ştiţi cel mai bine nenorocirile pe care le creează. Faptul că oamenii mai ales când au o situaţie financiară precară cred că jucând la aceste jocuri, o să se îmbogăţească imediat. Am văzut şi reacţii, şi atacurile şi la mine, şi la Freddy. Și vor mai fi, Freddy. Vor mai fi în continuare. Cum sunt şi la Sorin Grindeanu. Cu cât va ţine zidul corupţiei din Ministerul Transporturilor şi a intereselor, cu atât va fi mai atacat. Trebuie să îţi asumi, lucrul acesta (către Sorin Grindeanu, n.red.). Sunt pregătit, la fel ca şi Freddy, ca şi Sorin (Grindeanu – n.red.) şi nu mi-e frică de nimic din ceea ce am făcut. Dar să ştiţi că ei nu se opresc aici. Să-ți fie frică de ceea ce pot inventa despre dumneavoastră. De aceea, eu consider că deja am ajuns într-o formă de şantaj. Și în calitatea mea de prim-ministru solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii şi de un şantaj sau vorbim doar de un fenomen întâmplător, că nu știu ce Sorin stă la masă cu liderul populiștilor astăzi. Fiind că sunt foarte determinat să duc tot ceea ce am început la capăt. Dar dacă statul român nu observă că este nevoie de o determinare concentrată când vorbim de infracțiuni de evaziune fiscală atunci nu vom câștiga acest război”, a declarat Marcel Ciolacu.
La finalul lunii mai, USR a făcut apel către deputaţi şi liderii PSD şi PNL ca proiectul de lege ”Fără păcănele lângă şcoli” să fie introdus de urgenţă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.
Câteva luni mai târziu, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că la Camera Deputaților va fi depus un proiect legislativ și mai restrictiv, care scoate sălile de jocuri de noroc din orașe.
Senatul a adoptat, la începutul lunii septembrie, în unanimitate, o propunere legislativă de modificare a OUG 77/2009, prin care licenţa pentru jocurile de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.
Proiectul de lege, care merge acum la Camera Deputaților, prevede că sălile de jocuri pot fi amplasate doar la periferia localităților, într-o distanță de maximum 50 de metri de limita localității, a declarat pentru G4Media inițiatorul proiectului, Alfred Simonis. Proiectul stipulează că „spaţiul propus este situat la cel mult 50 m de limita teritorială a oraşului/municipiului ori comunei, inclusiv a municipiului Bucureşti”.
Propunerea legislativă poate fi consultată AICI.
Sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan