Editorial

Pregătiți portofelele, urmează alegeri șparlamentare cu peron pe stânga

La iarnă avem alegeri, băi, contribuabilule! Ai câștigat cinci lei? Sunt ca și cum ar fi patru. Ce să faci cu trei lei, mă întrebi? Dar doi lei nu-ți ajung, băi, hămesitule? Ia, păstrează d-aici un leu și zi mersi că nu te-am încadrat la evaziune fiscală!

Exact așa arată politicile fiscale ale statului român față de cei care au inițiativă și muncesc.

Banii aceştia ne sunt scoşi din buzunar nu din motiv de „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”, ci pentru a-și cumpăra politicienii „pacea socială” și a asigura bunăstarea grupurilor de interese care sponsorizează campanii electorale. Iar la iarnă avem din nou alegeri. Stă și bietul politician (tehnocrat, tehnocrat, dar de-al cui?) cu ștampila lui Damocles de-asupra capului. Și când se uită cine votează să ajungă ai lui (și chiar și el, cât de tehnocrat o fi fiind în suflețelul său) la guvernare, numai bugetari, pensionari și asistați publici, ce să facă? Începe să se gândească și la prostul cu inițiativă, “particularul” cum s-ar zice, la cum să-şi vâre mâna adânc-adânc în buzunărelul lui, să-și poată plăti votanții. Că, exact așa cum contribuabilul ar vrea să aibă un serviciu, și politicianul dorește unul. Şi-atunci propune o scumpire, un impozit nou, o taxă, aşa cât să poată fi scos cu faţa curată până spre alegeri, cât să poată spune electoratului care contează: v-am dat, v-am dres.

Cred că fiecare angajat român plăteşte, anual, echivalentul a aproximativ 300 de euro numai pentru a acoperi ineficienţa intreprinderilor statului (fabricile de sinecuri) și/sau a celor privatizate cu japca, care nu-şi plătesc, n-au plătit şi nici nu vor plăti vreodată datoriile către buget – la care se adaugă şi banii devalizaţi de la buget de către apropiaţii guvernanţilor, indiferent de guvernare (în caz că ați uitat devalizarea Bancorex și câtă “apciză” plătiți pentru diverse alte hoții).

Așa că se bagă tot felul de minuni în Codul Fiscal (că nu se bagă pentru ei și ai lor, ci pentru fraierii pe care-i iau la purecat vechilii fiscali), tot felul de minuni care mută pe spinarea persoanelor fizice grosul impozitelor. Așa au crescut, cresc și-au să mai crească taxele plătite de persoanele fizice pentru locuințele deținute și de către persoanele fizice ce desfășoară activități independente, profesii libere sau ce obțin venituri din drepturi de autor – c-așa s-au gândit politicienii c-ar fi frumos să-și ajute sponsorii de campanie și să nu le impoziteze lor blocurile de birouri, ci amărăștenilor locuințele.

Mie-mi place cum politicienii ne vorbesc despre relaxare fiscală în timp ce ne măresc impozitele și de 20-30 de ori. Mă rog, la ei totul este o relaxare, inclusiv la serviciu se duc relaxați. Plagiază relaxați, mint la fel, construiesc și fură așișderea. Ce concluzie pot să trag de aici? În primul rând să-mi fie rușine. N-am nici măcar secretară. Am trăit degeaba. Mă-ntorc din concediu și-mi propun vreo două chestii: unu’ – să devin doctor în a nu-mi mai plăti taxele și impozitele (că oricum merg pe tot felul de sporuri salariale la diverși „doctori”, adică pe furăciuni); și, doi: să devin doctor în vacanțe și concedii precum Klaun Iohannis, să forțez și eu plajele din Madeira, Neptun, Florida, sau pe unde o mai fi fiind soțul celor mai e-cla-tan-te picioare din lume (că-n România nu prea se știe), apoi să cer azil la Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *