Din oras

Pregătiri pentru alegeri? Clujenilor li se fac buletine la ei în comune, cu staţia mobilă

Consiliul Judeţean se îngrijeşte de intrarea în legalitate a locuitorilor din mediul rural cărora le sunt expirate buletinele sau cărora urmează să le expire în următoarele şase luni.

O echipă de angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, se va deplasa joi, 6 octombrie 2016, în localitatea Cămăraşu, judeţul Cluj, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor şi fotografiei pentru întocmirea cărţilor de identitate.

Cetăţenii de pe raza comunei Cămăraşu care au cărţile de identitate expirate sau urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, cei aflaţi în alte situaţii care impun eliberarea unui nou act de identitate, precum şi cei care solicită viză de reşedinţă, se pot prezenta cu toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate, cu începere de la ora 09.30, la sediul Primăriei comunei Cămăraşu.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărţii de identitate (de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare), angajaţii DJEP beneficiază de sprijinul funcţionarilor din cadrul primăriei şi a organelor de poliţie locale.

Rămâne de văzut cât şi pe unde se va plimba staţia mobilă şi cât de receptivi vor fi clujenii din mediul rural la iniţiativă. Şi cât de nerăbdători sunt să îşi pună abţibildul „votat” pe cărţile cele noi de identitate.

În ultimii ani, direcţiile de evidenţa persoanelor au lucrat în weekend-urile cu alegeri, atât sâmbăta, cât şi duminica, pentru ca şi cei care au actele de identitate pierdute sau expirate şi nu pot merge în timpul săptămânii să îşi facă buetine, să poată vota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version