PORTRET

Povestea preotului paroh Mircea Marțian: ,,Biserica e un fel de sală de fitness pentru suflet, noi lucrăm mușchiul inimii”

Preotul paroh Mircea Marțian e un om deosebit: un spirit deschis și simpatic, ce vorbește despre viața și despre credința sa, cu o privire luminoasă și cu zâmbetul pe buze, cu inima caldă, la fel ca misiunea sa de dezvoltare a pastorației în parohia Andrei Mureșanu, misiune ce include și însuflețirea construcției ce trena de mulți ani în Piața Cipariu, ,,Catedrala martirilor și mărturisitorilor secolului XX”. 

Prin larghețea sufletului său, preotul a reușit să dezvolte o mare familie la nivelul centrului orașului Cluj-Napoca, 1.500 de practicanți, ce se reunesc duminică de duminică, la toate sfintele liturghii. Pe lângă pastorația sacramentală, la nivelul comunității formate se desfășoară și o pastorație secvențială, formativă, ce oferă programe extra-catehetice: un centru de educație muzicală, unul de limbi străine, plus meditații și ajutor la lecții pentru copiii de diferite vârste, cercuri de artă, dansuri și obiceiuri populare românești, un club al micului actor, și multe alte activități, conduse de specialiști laici, voluntari, ce pun în practică și misiunea educativă a bisericii.

Mircea Marțian a avut o viață și o istorie familială fascinantă, înainte de a deveni preot. E al optulea dintr-o linie neîntreruptă de 7 generații anterioare de preoți ortodocși și greco-catolici, și a fost educat și crescut în atmosfera bisericii și în spiritul credinței, de către tatăl său, teolog, ce a suferit în temnițele comuniste  pentru credința sa. În anii imediat după Revoluție, viitorul preot a trăit și ,,bucuria de a fi «golan», într-o minoritate care prefera o tranziție mai abruptă și folosind expertiza occidentală a tranziției”, manifestând împotriva fesenismului și a lui Iliescu.

Vocația și-a descoperit-o însoțindu-l pe tatăl său în misiunile de misionariat greco-catolic, în diferite parohii din Eparhia de Cluj-Gherla, unde uneori erau nevoiți a celebra Sfânta Liturghie chiar în casa credincioșilor, asemenea primilor creștini, ,,simțind emoția prezenței lui Dumnezeu, nu pe un altar poleit cu aur, ci pe masa de bucătărie a doi bătrânei”. 

Timp de 7 ani, slujirea sa principală a fost cea de a-l comunica pe Hristos prin intermediul mass-mediei, în calitate de întemeietor al departamentului de presă al Eparhiei Cluj-Gherla, și de purtător de cuvânt al acesteia – ducând astfel mesajul credinței și în casele unde biserica altfel nu avea ,,audiență”.

Preotul paroh Mircea Marțian vorbește despre toate acestea cu inima deschisă, ca  un adevărat ,,antrenor” de inimi. E un preot modern, cu un orizont al minții și al spiritului larg și deschis, comparând biserica cu o sală de fitness a sufletului, unde oamenii vin de plăcere, nu pentru că e nevoie, ci pentru că simt nevoia de spiritualitate autentică.

O istorie familială zbuciumată, cu sacrificii pe altarul credinței

Pentru a înțelege contextul vocației și devenirii sale, preotul Mircea Marțian ne povestește istoria recentă, zbuciumată a familiei sale, din perioada comunistă:

,,Tatăl meu avusese Academia de Teologie Greco-Catolică, pe care o absolvise în anul 1946, în care se vedea la orizont dizolvarea bisericii greco-catolice, fapt pentru care s-a înscris la Facultatea de Chimie. În acest statut este arestat, pentru că a ajutat un preot catolic nerevenit la ortodocși, din satul Dăbâca, satul său natal. Acest lucru îi aduce o condamnare la 10 ani, și doi ani cu domiciliul obligatoriu la Lătești, pentru uneltiri contra ordinii sociale.

Paradoxal, avea să o cunoască pe mama mea fiind cu domiciliul obligatoriu, la un program de reeducare, când ea, adusă împreună cu bunica, cânta pe scenă «Mulțumim din inimă partidului!». Întotdeauna râdea tatăl meu de asta, că, după atâția ani de închisoare, și-a descoperit nevasta cântând «Mulțumim din inimă partidului!», el cu domiciliul obligatoriu fiind.

Folosind experiența acumulată în cei 10 ani de pușcărie, pe care tata o numea o adevărată academie de știință, pentru că a învățat acolo meseria de tâmplar, de miner, a învățat limba franceză, șahul, fiind închis cu părintele Rațiu, cu episcopul Marton Aron, și cu o grămadă de martiri și mărturisitori, la 40 de ani, a ieșit și și-a început viața în calitate de tâmplar la un IAS construit în Balta Brăilei, într-una din secțiile apărute ca urmare a noii viziuni comuniste în materie de agricultură. Apoi a ajuns să lucreze ca un fel de economist – făcea contabilitate primară.”

În Bărăgan, tatăl lui Mircea Marțian și-a refăcut viața, căsătorindu-se și având o fetiță. Revenit acasă, pe pământ transilvănean, toate proprietățile fiindu-i confiscate, s-a dus la un frate de-al său, din județul Cluj, locuind un timp la Copăceni. Tatăl avea Academia de Teologie, dar nu a fost  hirotonisit, astfel lucrând tot în sectorul de stat, la fostele IAS-uri. Dumnezeu l-a binecuvântat cu un al doilea copil, Tiberiu, dar  nevasta i s-a îmbolnăvit grav de o tumoră în zona creierului mic, pentru care a trebuit să se opereze, operație ce, conform tehnicilor de atunci, a presupus 6 luni de internare în spital.

Astfel, tatăl s-a văzut nevoit să găsească o profesie prin care să poată să își crească cei doi copii și, având un cunoscut, o rudenie a episcopului ortodox Herineanu, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului, după o discuție cu părintele Trufașu, sfătuit să nu își piardă niciodată credința, primește darul hirotonirii și ajunge preot, primind și o primă parohie în Vălișoara, județul Cluj. Acolo se instalează cu soția, ieșită din spital, tot aici fiind conceput și cel de-al treilea fiu – astfel primul copil de preot, dintre toți frații săi – Mircea. De la Vălișoara, tatăl a fost transferat într-o parohie mai mare, la Urca, lângă Câmpia Turzii și mai apoi la parohia Turda, Poiana, localitate unde Mircea Marțian a urmat și studiile școlii generale.

Familia, urmărită de fosta Securitate, a investit în educația copiilor, pentru a le asigura astfel acestora un viitor

Considerând că cea mai importantă investiție în viață e cea în copii, părinții l-au dat pe fiul lor, Mircea, la Liceul de Informatică, în Cluj, la un liceu foarte  bun, pentru a putea avea astfel o șansă în plus la accederea în facultate:

,,Această investiție în copii se datora și faptului că eram în continuare urmăriți de fosta Securitate, având o «origine nesănătoasă», fapt care ar fi blocat accesul nostru din start în unele sectoare de activitate, cum ar fi fost Facultatea de Drept, Istorie, sau în serviciile militare – era un fel de epurare. 

Au investit în noi tocmai de frica asta, o frică justificată de faptul că fratele meu a trebuit să își asume apărarea patriei la muncă în Mina Roșiuța, după ce nu a reușit la Facultatea de Fizică, iar eu, chiar dacă am reușit la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în momentul recrutării în armată la termen redus, am avut surpriza să văd că pe ordinul meu de încorporare scria «Slobozia», la un detașament de muncă, în timp ce ceilalți colegi, teriști fiind, au primit cu toții ordin de încorporare la o unitate de jandarmerie din Târgu-Mureș, aflată în grija fostei Securități.

Fratele meu, care între timp terminase armata, a dat apoi deodată cu mine la Universitatea Tehnică, la Știința și ingineria materialelor, și am intrat amândoi, eu pe locul 3 și el pe locul 5. Noi am crezut că se rezolvă, că intrăm și mergem mai departe, oarecum, cu colegii, dar nu era așa, această urmărire și epurare continua.”

,,Am trăit și bucuria de a fi «golan» în anii imediat după Revoluție”

Revoluția l-a prins pe Mircea Marțian în postura de student la Universitatea Tehnică. Eliberarea țării de sub jugul comunist a însemnat și eliberarea imediată a bisericii tatălui său, biserică ce a revenit la cultul greco-catolic, interzis până în 1989. Fiul student, însă, urma pe atunci o cale laică, neavând încă gânduri de a se îndrepta spre slujirea preoțească:

,,În tot acest timp am trăit și bucuria de a fi «golan», în anii imediat după Revoluție, într-o minoritate care prefera o tranziție mai abruptă și folosind expertiza occidentală a tranziției – golan, în sensul că manifestam împotriva fesenismului, a lui Iliescu. După revoluție era o minoritate, și o mare majoritate, care se grupase în jurul FSN-ului, care a devenit un partid-stat, care a substituit Partidul Comunist – stat, și noi eram cu Rațiu, eram de opoziție, însemna deci că eram «drogați», «vânduți agenturilor străine» și, de asemenea, eram «plătiți pe valută forte». A fost o etapă frumoasă din viața noastră, se cânta Florian Pittiș – «Mai bine golan, decât activist…»”

Și-a descoperit vocația, simțind emoția prezenței lui Dumnezeu, nu pe un altar poleit cu aur, ci pe masa de bucătărie a doi bătrânei

Mircea Marțian și-a descoperit vocația în timp ce îl ducea cu mașina pe tatăl său, preot misionar greco-catolic, în diferite parohii din Eparhia de Cluj-Gherla. În acele locuri a putut observa în mod direct rodul celor 45 de ani de comunism, a luptei de clasă, și a faptului că ura a substituit iubirea – erau așteptați, în diferite comunități, de grupuri de presiune, de oameni violenți, care încercau să împiedice întemeierea unor parohii greco-catolice:

,,Astfel, o dată, după ce ni s-a blocat în mod violent accesul într-o biserică din Țara Lăpușului, unde fusesem invitați de un grup de băștinași, o biserică ce de fapt în acea duminică era închisă, ne-am retras într-o casă, asemenea primilor creștini, pentru celebrarea Sfintei Liturghii, simțind emoția prezenței lui Dumnezeu, nu pe un altar poleit cu aur, ci pe masa de bucătărie a doi bătrânei, față de care a eșuat spălarea creierului de către sistemul comunist – ei știau de fapt că biserica aceea a fost înainte greco-catolică.

Acolo am simțit într-adevăr prezența lui Iisus cel Viu: participam la acea liturghie, care era pe o masă de bucătărie – nu o uit niciodată – și nefiind pregătiți, pentru că am crezut că intrăm în biserică, am folosit ca potir un pahar de la acea familie de oameni în vârstă, și o farfurie simplă ca disc pentru celebrarea liturgică. A fost un sentiment de prezență mistică, mi-am dat seama că de fapt Dumnezeu este aproape de cel care suferă, de cel nedreptățit. Valoric, liturghia aceea, substanțial, spiritual, a reprezentat mai mult decât o liturghie pe un altar poleit cu aur, într-o mare catedrală europeană.”

Hotărârea de a sluji bisericii

În momentul în care au ieșit afară, cei doi misionari au avut surpriza însă de a-și găsi mașina murdărită peste tot, și în mod special pe parbriz, cu noroi și cu balegă, contrastul între mărinimia sufletească a tatălui său, preot, și acuzele nefondate ce i se aduceau, doar pentru ,,vina” și bucuria de a celebra liturghia greco-catolică, stârnind în sufletul fiului dorința slujirii:

,,Acesta e momentul convertirii, de fapt. Oamenii aceia ne considerau niște persoane cu interese obscure, fapt care contrasta total cu energia plină de iubire pe care tatăl meu o emana, atunci când cu bucurie putea să slujească, în sfârșit, bisericii catolice. Acela a fost momentul care a declanșat dorința slujirii, acele acuze absolut nefondate și acea ură care mi se părea absolut nejustificată, față de bucuria și gratuitatea cu care tatăl meu celebra liturghia greco-catolică – adică, nu era vorba de nicio agentură, era bucuria lui, în care credea, momentul pe care l-a așteptat 45 de ani.”

În acele clipe, în 1993, Mircea Marțian a luat hotărârea de a sluji bisericii și, după ce a reușit cu greu să îl convingă pe tatăl său – care îi spunea că dacă vrea să fie domn, atunci mai bine să rămână inginer, pentru că dacă își dorește să se facă preot, atunci trebuie să își asume misiunea de slujitor – au mers împreună în audiență la arhiepiscopul ad-personam George Guțiu, care conducea Biserica Greco-Catolică, Eparhia de Cluj-Gherla, acesta convingându-l să termine mai întâi Facultatea de Mecanică, pentru ca apoi să se înscrie la Facultatea de Teologie:

,,El spunea că lucrurile începute și neterminate sunt o dovadă de neseriozitate față de Dumnezeu și față de destinul ce nu a putut fi croit decât cu acceptul Lui. Astfel, am terminat Facultatea de Mecanică, absolvită cu licență, pentru ca apoi să mă înscriu la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, și am avut astfel bucuria să fiu unul dintre bunii preoți, dintre ingineri.”

Mircea Marțian a absolvit Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca în anul 2001, continuând ulterior să se îmbogățească pastoral alături de tatăl său, care a avut satisfacția de a reîntemeia 6 parohii greco-catolice desființate în perioada comunistă.

,,Îl comunicam pe Hristos prin intermediul mass-media, asta era slujirea mea principală”

În 2001, bucurându-se de încrederea episcopului Florentin Crihălmeanu, pe atunci episcop auxiliar, Mircea Marțian a întemeiat, pentru prima dată după evenimentele din 1989, un departament de presă în Eparhia de Cluj-Gherla – după un gol de 54 de ani – tot el având și calitatea de purtător de cuvânt:

,,Am avut bucuria și șansa de a trimite primele comunicate, care au fost, pot să spun, așteptate, de către o presă clujeană care se vedea că e informată cu privire la destinul încercat al acestei biserici și la adevărurile istoriei neamului românesc.

Biserica deja începuse să se formeze, avea deja o structură, o implicație socială, făcea anumite lucrări, dar nu erau comunicate, și având acest grup de presă, cu oameni care lucrau în condiții grele – dar aveau așa, libertatea aia și dorința de a afla, plus că toate subiectele erau virgine, de circa 34 de ani – am reușit să punem pe picioare acest departament de presă și, alături de colegul și prietenul meu, Radu Capan, să oferim informații calde către mass-media, cu privire la întreaga acțiune pastorală a bisericii greco-catolice, apărute ca rod al Revoluției, biserica fiind scoasă din catacombe, ca urmare a evenimentelor din 1989 – era de fapt ascunsă, ici-colo, și Revoluția practic a autorizat-o, la fel cum s-a întâmplat cu partidele istorice, cu instituția monarhică.

Asta era slujirea mea principală, îl comunicam pe Hristos prin intermediul mass-media, atât cea catolică, cât și prin intermediul mass-mediei laice, care ducea mesajul în casele unde noi nu făceam audiență, fiindcă de fapt asta era ideea.”

În paralel cu această activitate, Mircea Marțian, în calitate de preot misionar, își asuma și slujirea sacramentală, mergând în comunitățile unde era nevoie, slujind și în satul natal, la Dăbâca, în Cubleșul Someșan, Filea sau Vălișoara. Din anul 2004 a primit misiunea pastorației în Parohia ,,Andrei Mureșanu”, slujind în Catedrala ,,Schimbarea la Față”.

Misiunea de a da viață ,,Catedralei martirilor și mărturisitorilor secolului XX”, din Piața Cipariu

Până în 2007, timp de 7 ani, preotul Mircea Marțian s-a ocupat de relația cu presa, apoi, datorită diversității pastorației în comunitate, s-a retras din funcția de purtător de cuvânt, rămânând cu misiunea de dezvoltare a pastorației în parohia Andrei Mureșanu, parohie ce a primit între timp și misiunea de a da viață construcției ce trena de mulți ani în Piața Cipariu, ,,Catedralei martirilor și mărturisitorilor secolului XX”, la care lucrările erau blocate, iar spațiile nefinisate.

Printr-un efort comun al Episcopiei, al autorităților locale și al credincioșilor, s-a reușit darea în folosință a mai multor spații din ansamblul spiritual construit în Piața Cipariu, iar după ce s-a dat viață acestor spații, misiunea preotului paroh Mircea Marțian a fost cea de a dezvolta o pastorație dinamică la nivelul parohiei.

Debutul monumentalei construcții a fost determinat, după cum ne explică preotul, de entuziasmul mărturisitorilor bisericii greco-catolice (episcopul George Guțiu și monseniorul Tertulian Langa), de a avea ,,o biserică așa cum ar fi meritat biserica noastră să aibă”, o construcție dedicată martirilor secolului XX.

,,Faptul că eu am avut atâta har în viață s-a datorat, nu atât mie, cât șansei pe care Dumnezeu mi-a oferit-o”

Preotul Mircea Marțian consideră ca harul de care s-a bucurat în viața sa, se datorează în primul rând șansei pe care Dumnezeu i-a oferit-o. Biserica greco-catolică, din cauza interzicerii cultului în perioada comunistă, a suferit prin lipsa de continuitate, astfel creându-se un culoar liber pentru cei ce, după Revoluție, au dorit să se dedice slujirii lui Dumnezeu:

,,Au existat mărturisitorii, care erau în vârstă, și pe care i-am pierdut, și din acest punct de vedere, în fiecare an deveneam o biserică mai săracă; nu exista o generație de mijloc, și a apărut generația noastră, care a trebuit din mers să preia o parte din misiune și să ne-o asumăm, a fost un anumit gol între generații, tocmai datorită celor 45 de ani de interdicție. Biserica a mai hirotonisit, a mai format preoți în anii comunismului, dar foarte puțini, în clandestinitate, și atunci am avut această șansă de a avea culoarul liber. 

Nu e meritul meu, nu am niciun merit. Pe de o parte am avut noroc atunci cu biroul de presă, tocmai pentru că era o sete de informație de la această biserică și mai ales pentru că era o presă clujeană care avea acces la informații, adică nu era o presă care să fie prostită, știa despre ce e vorba, și a doua șansă a fost faptul că am avut un culoar liber, dacă am vrut să slujesc, am putut să o fac.

Am avut multă șansă, nu e un merit, nu e un secret, nu e o chestiune care se bazează pe meritul meu, ci e un culoar pe care Dumnezeu mi l-a deschis, și pentru care mulțumesc:  și pentru culoarul din mass-media, care mi-a oferit multe satisfacții, fiindcă a fost un timp efervescent, de mare realizare, să te bucuri când dai informație și ești preluat și căutat, și pentru culoarul pe care l-am avut în pastorație, unde am continuat nevoia de dinamizare, prin așa-numitul aggiornamento, adică adaptarea bisericii pentru situația omului de azi.”

,,Satisfacția mea actuală constă în faptul că am reușit să construim o mare familie la nivelul centrului orașului Cluj-Napoca”

Satisfacția actuală a preotului paroh, Mircea Marțian, constă în faptul că a reușit să construiască o mare familie la nivelul centrului orașului Cluj-Napoca, ce numără în jur de 1500 de practicanți, care participă duminică de duminică la toate Sfintele Liturghii. Satisfacția a fost sporită de faptul că, prin pastorația secvențială, Parohia ,,Andrei Mureșanu” a reușit să se adreseze diferitelor categorii de credincioși: copii, adulți, tineri, persoane singure sau defavorizate:

,,Pastorația copiilor e charisma parohiei noastre, reușind să aducem la biserică nu numai copii, ci și o generație care, odată cu copiii, și-au schimbat părerea despre biserică, ce nu mai e văzută numai ca o instituție care cere, care consumă resurse, ci drept o instituție importantă în educație, pentru că formează oameni. Sunt tineri, sunt moderni, dar vin cu drag, și când nu vin spun că le lipsește, și asta ne bucură.”

Pe lângă liturghie și cateheză, în cadrul Parohiei ,,Andrei Mureșanu” funcționează și centre de limbi străine, de educație muzicală, de artă, dansuri și obiceiuri populare românești, un club al micului actor, copiii beneficiind și de meditații gratuite sau de ajutor la lecții, toate acestea fiind oferite de specialiști laici, voluntari:

,,Și aici reușita nu mi se datorează, ci se datorează unei forțe a mai multor inimi de voluntari. Avem anual între 100 și 150 de beneficiari ai diferitelor programe extra-catehetice. Meritul meu e că i-am adunat, secretul stă în faptul că oamenii aceștia au venit lângă noi, au știut că sunt parte din  biserică, că nu sunt oaspeți aici, și s-au implicat – de aceea se zice că nu este o inimă mai mare, decât o inimă de voluntar. Secretul e această adunare în jurul bisericii, care e o a doua casă, ce oferă servicii spirituale, iar oamenii vin la noi pentru că își dau seama că aici e un fel de «sală de fitness» pentru suflet, noi lucrăm mușchiul inimii, oamenii nu vin că trebuie, vin de plăcere. 

Am încercat să le spunem copiilor și tinerilor că frumusețea are trei dimensiuni: este frumusețea trupească, fizică, care e un dar, și trebuie cultivată printr-un program de viață sănătos, prin mâncat sănătos și prin sport, a doua este frumusețea minții, care se cultivă prin lectură și învățare, prin studiu, și frumusețea inimii, care se educă în biserică. Aceste trei dimensiuni nu sunt concurente, dar orice dimensiune tai, e ca o masă, care nu mai are stabilitate, deci toată dezvoltarea ta suferă. Asta e ideea pe care noi am reușit să construim această pastorație, și am reușit să aducem oameni căsătoriți, cu copii, care au venit cu drag, nu pentru că trebuie, ci pentru că au nevoie. 

Deci biserica e practic ca o sală de fitness, dar e un fitness al sufletului, și sigur că uneori e greu, alteori nu înțelegi lucrările bisericii, dar, la fel ca la o sală de fitness, tu trebuie să accepți antrenamentul pentru a avea roade”, conchide preotul paroh al bogatei parohii sufletești ,,Andrei Mureșanu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *