Tibi a scăzut în greutate 11 kilograme în 29 de ore, echivalentul a doua ședințe de dializă, dure pentru un tânăr cu insuficiență renală cronică! S-a scris mult și multe despre povestea cursei extenuante a lui Tiberiu Ușeriu dar foarte puțin sau deloc despre oamenii din echipa lui „Forrest Gump” de România care au făcut „zid” la propriu și la figurat în jurul visului acestui alergător fantastic, de a parcurge până la capăt cei 215 kilometri între Piatra Fântânele și Cluj-Arena la Maratonul Internațional „Arobs”.
Tibi nu a alergat doar pentru el, zeci de copii și tineri cu insuficiență renală din toată țara au stat cu sufletul la gură să vadă cum se termină „dializa” acestui alergător.
Tibi a plecat la drum cu 77 de kg și a ajuns să cântărescă la finalul cursei 66 de kg, scăzând în greutate 11 kilograme. Practic, în 29 de ore, Tibi a făcut două dialize. Un pacient cu insuficiență renală poate să scadă, în cele patru ore și jumătate în care este țintuit pe aparatul de dializă, maxim 5 kilograme pentru a ajunge la greutatea optimă.
Marele alergător a simțit pe pielea lui ce înseamnă o dializă : crampe musculare, stări de vomă și leșin, scăderea glicemiei, pusee de hipotensiune.
Cursa lui Tibi a fost ca un drum la dializă, un traseu inițiatic.
Copiii a căror rinichi nu funcționează știu sigur că trebuie să ajungă la dializă, dar nu știu niciodată dacă se vor întoarce vii. Tibi a plecat la drum cu riscul de a nu se mai întoarce. Inima lui bună nu a cedat și pentru că a primit energie din sufletul unor copii care aleargă în fiecare zi pentru un pumn de viață.
Marcela Alexandrescu, o fată cu inimă de aur, pasionată de artă și alergat l-a surprins perfect într-un desen pe care l-a purtat alergând ultimii 20 de kilometri cot la cot cu Tibi. La final, desenul Marcelei a ajuns pe peretele din camera campionului, ca cel mai important trofeu.
Priviți desenul cu atenție, face cât tot textul…
Copiii și tinerii din Asociația „Claudia Safta”, luptă pentru viață
Stadionul Cluj Arena, duminică, 19 aprilie, ora 9.04, un grup de copii și tineri zgribuliți de frig pătrund în forfoteala de mușchi și energie a iubitorilor de mișcare care se pregătesc să ia startul la cea de-a 5-a ediție a Maratonului Internațional Arobs, organizat de doi oameni care scuipă pe nările sufletului, dragoste pentru sport și pentru oamenii sărmani: Horațiu Morar și Voicu Oprean.
Soarele mușcă zgârcit din frigul unei primăveri ciudate. Cosmin, un „boț cu ochi” a cărui ființă plăpândă este măcinată de boala cumplită numită insuficiența renală cronică se înghesuie în brațele mamei și spune cu un glas stins:„Tibi, când ajunge? vreau să-l văd… este un OM MARE?„.
Mă uit la ei cu drag: Dan, Ioana, Gabriel, Bogdan, Denisa, Alina, Dan Varga, Paula, Cristi, Ilie, Dumitru, Adriana, Dacian, ființe a căror viață atârnă de un fir de păr, caractere puternice, luptători adevărați.
Toți sunt parte a unei mari familii numite Asociația pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta. S-au strâns din toate colțurile Transilvaniei pentru a strange în brațe un nebun frumos despre care au auzit că a alergat 29 de ore pentru el și pentru ei.
Pe fețele lor se vede clar suferința, este duminică, a doua zi fără dializă pentru majoritatea dintre ei, surplusul de lichide care nu mai poate fi eliminat de rinichii nefuncționali s-a așezat pe țesuturi și organe. Fețele lor tumefiate trădează clar asta.
Dan respiră cel mai greu, merge de obicei la dializă cu foarte multe kilograme în plus peste greutatea ideală, ureea care nu mai este eliminată de rinichi îi creează permanent senzația de sete, ar bea încontinuu… dar nu are voie mai mult de 250 de ml pe zi.
Inima îi este din ce în ce mai slăbită de efortul pe care îl face atunci când aparatul care îl ține în viață începe procesul de scoatere a surplusului de lichid și toxine din țesuturi. După ce aparatul începe procesul de „stoarcere”, corpul lui Dan se micește încet, încet, apar crampele musculare și tensiunea urcă până la înspăimântătoare cifră de 200.
Dănuț face dializă de 15 ani, cândva a făcut și un transplant care a funcționat perfect 7 ani. Apoi, rinichiul a obosit și a revenit pe aparatele de care este legat ombilical. Iubește enorm „gașca” Asociației Claudia Safta, în ochii lui se citește o tristețe nesfârșită.
„Mi-e dor de Dana, Delia, de Găbița și de Viorel și de toți ceilalți care plutesc printre stele”.
Tac, nu zic nimic, mă întorc spre tribunele apoape goale. O lacrimă grea îmi atârnă greu pe obraji. Stiu cum au murit ultimii. Daniela s-a stins acum un an, a plecat la dializă și nu s-a mai întors, un înger de fată cu ochi albaștri, avea 29 de ani. A murit pe aparatul de hemodializă, în agonie, după un puseu de tensiune care i-a provocat un atac cerebral hemoragic. Cea mai bună prietenă a ei, Andreea, colegă de suferință, mi-a spus atât, ca mângâiere prin telefon la ora 5, într-o dimineață rece de ianuarie: „Ema, am stat cu ea până în ultima clipă, nu a murit singură”.
Găbița și Viorel, verișori, de 18 respectiv, 15 ani au murit striviți de un TIR intrat pe contrasens în ambulanța care îi ducea de la centrul de dializă din Cluj, acasă, lângă Beclean. Găbița făcea dializă de 10 ani și trecuse prin drama a două transplanturi eșuate. Era un copil teribil de frumos și de bun la suflet. O luptătoare…s-a bătut cu boala, a „fentat” de zeci de ori moartea alături de verișorul ei, care a trecut în 2013 prin trei come profunde.
Au păcălit-o de atâtea ori pe „Casandra” (așa „alintă” grupul moartea) ca să sfârșească de neînțeles, striviți între fiarele contorsionate ale mijlocului de transport pe care scrie invizibil „viață”. Povestea tragediei aici.
Delia Grădinaru este ultima stea care s-a aprins în Univers într-o zi de joi a lunii octombrie a anului trecut. În ochii tuturor copiilor suferinzi din „gașcă”, Delia era un munte de voință. Nu am întâlnit niciun pământean cu o capacitate atât de mare de a iubi fiecare fărâmă de soare în ciuda faptului că în ultimii ani, boala a mușcat din trupul ei, fără milă, țintuind-o într-un scaun rulant. Era un înger pe pământ, suferința a extras cu seringa din ea orice urmă de răutate.
La înmormântarea Deliei am simțit că acest grup de suferinzi nu mai avea puterea să creadă că merită să mai lupte. Murise alergătoarea de „cursă lungă cu mii de obstacole” a grupului…
Salvator, din seva munților, dincolo de Tihuța și din inima Tășuleasa Social a coborât în miezul existenței acestor suferinzi Tibi Ușeriu, luptătorul, modelul de voință, suflul de energie de care aveau atâta nevoie prietenii Deliei…
Voicu Bojan și Fundația Comunitară Cluj au creat „aripile” pentru Tibi Ușeriu
Tibi are „gașca„ lui, nu a plecat singur în cursa vieții. Voicu Bojan a fost omul cheie care a făcut legătura între ambiția lui Tibi de alergător și „vitamina” motivației nobile de a sprijini copiii și tinerii cu insuficiență renală cronică. M-a abordat acum cîteva zile cu o figura transfigurată.
„Nu îl cunoști pe Tibi Ușeriu, este prietenul meu, este pregătit să se bată cu el însuși. Omul vrea să alerge de la Tășuleasa până la Cluj și să participe la Maratonul Internațional de la Cluj. Sunt 215 kilometri, știu că pare o nebunie, dar cred că, ajutat de Dumnezeu, va reuși. Simona Șerban de la Fundația Comunitară m-a întrebat dacă nu vreau să-i fac rost de niște aripi „mașinăriei de fugă” numită Tibi Ușeriu. M-a rugat să îl întreb dacă sunt de acord să așez cauza copiilor îngrijiți de Asociația Caudia Safta pe umerii lui în cursa lui infernală. A fost imediat de acord”.
Foto: Andrei Dascalescu
Spaimele nopții de 18 aprilie. Tibi a leșinat de două ori. Tirurile încărcate cu lemne, pericol de moarte…
„Mi-a fost teamă… de ce să nu recunosc, un traseu atât de lung implică multe necunoscute. Tibi s-a antrenat puternic, din luna noiembrie, a parcurs distanțe de 35-40 de kilometri. Aleargă fabulos, ca o felină este născut pentru asta. Însă, înainte de cursă vremea a fost teribilă, a nins puternic la Piatra Fântânele în noaptea de 18-19 aprilie. Tibi era foarte agitat, nu a putut să doarmă până la ora 2 noaptea. Dimineață vremea era și mai rea, lapoviță și ninsoare, -3 grade, am încercat să-l convingem pe Tibi să amâne plecarea cu o oră. A fost imposibil de convins. A țașnit ca o rachetă, primii 40 de kilometri i-a facut prin lapoviță, a fost cumplit. Noptea a trecut foarte greu,12 tiruri încărcate cu lemne au trecut pe lângă noi, mi-a fost teamă să nu-l spulbere, de aceea am făcut un „zid viu” în jurul lui, ne- a declarat Voicu Bojan. Puteți urmări cele 10 episoade ale acestei aventuri incredibile pe care Voicu le-a relatat pas cu pas aici.
„Zidul viu” al lui Tibi: Voicu Bojan, Flaviu Olinca, Cristi Maxim, Ștefan Antohi și…Mircea Miclea
L-am lăsat pe Tibi Ușeriu să se odihnească, vorbim cu el în seara zile de 20 aprilie. Are glasul stins: „Nu puteam reuși fără prietenii mei, fără Alin…(plânge când pronunță numele fratelui său) Voicu a fost extraordinar, Flaviu Olinca a condus plutonul de protecție din față, un om extraordinar, apoi Cristi Maxim din Vatra-Dornei, Ștefan Antohi din Iași, medicul Adina Gherghe, Matei Pleșa,mai târziu și fostul Ministru al Educației, Mircea Miclea, zeci de voluntari de la Tășuleasa Social m-au susținut enorm până la capăt. Le mulțumesc din suflet, nu reușeam fără ei. Pe drum am leșinat de două ori, ei m-au ridicat, mi-au legat rănile, m-au hrănit, m-au încurajat. De la Tășuleasa au coborât de la plantări 40 de voluntari, au fost fantastici, m-au încurajat permanent”, ne-a declarat Tibi Ușeriu.
„Medicul de pe Ambulanța de la Cluj-Arena a vrut să mă oprească, aveam de gând să sparg geamul cu targa dacă nu intervenea Horațiu Morar”
Tibi Ușeriu și-a dorit extraordinar de mult să termine cursa, la intrarea în stadionul Cluj Arena, înainte să înceapă ultimii 42 de kilometri, parte din Maratonul Internațional, medicul de pe Ambulanța pregătită pentru acest eveniment, a hotărât să-l oprească din cursă deoarece a considerat că inima lui Tibi nu mai putea rezista.
„A fost un episod ciudat, eram extrem de epuizat, dar mă simțeam în stare să termin cursa făcând și Maratonul. Convenția cu staff-ul a fost să fac un EKG și o glicemie la intrarea în stadion. Am intrat în Ambulanță, medicul de acolo, o doamnă amabilă, mi-a spus că am pulsul 62 și nu mai rezist, eu simțeam că pot. Mi-a spus că mă duce la spital, că nu mă lasă. Am început să mă agit, mi-am spus în gând că dacă nu ascultă de voința mea de a continua, iau targa și sparg geamul Ambulanței și tot termin cursa. M-a salvat Horațiu Morar, directorul Maratonului care și-a asumat răspunderea în fața medicului că pot continua cursa”, ne-a spus, ușor amuzat, Tibi.
Ce căuta Mircea Miclea în fotografia de finish, a lui Tibi Ușeriu?
L-am sunat pe Mircea Miclea pentru a afla ce legături există între el și cursa lui Tibi.
„Tășuleasa Social este răspunsul. Starea de spirit a unui grup care și-a propus să aducă bucurie în sufletul unor oameni mai triști decât noi. Mi-am dorit mult să fiu alături de Tibi și l-am însoțit cu alți 40 de voluntari pe care i-am găzduit începând cu ora 23.30 din noptea zilei de 18 aprilie până la capătul cursei. Tibi Ușeriu m-a rugat să spun câteva cuvinte la finalul cursei. El este eroul nostru, produsul unui grup cu o energie fantastic canalizată spre empatie. Am avut bucuria să-l găzduiesc la mine acasă pe Tibi în seara zilei de 19 aprilie, după cursă. Susținem copii cu diferite probleme de sănătate ca cei cu insuficiență renală cronică pentru care a alergat Tibi 215 kilometri. M-am atașat de Tășuleasa acum 3 ani și jumătate și acum sunt parte din această lume”, ne-a declarat entuziasmat profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației.
Cursa lui Tibi a strâns până acum 20.000 de lei pentru Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”. 15 Ambasadori care au alergat la Maratonul Internațional „Arobs” continuă campania de strangere de fonduri pentru acești copii.
Insuficiența renală cronică este o boală degenerativă, speranța de viață a unui copil care suferă de această afecțiune cumplită depășește rareori 10 ani după începerea hemodializei.
Cei mai norocoși dintre acesti suferinzi au primit șansa de la Dumnezeu prin intermediul unui transplant renal să câștige timp în lupta pentru viață. Transplantul nu ține însă foarte mulți ani și bieții bolnavi se întorc pe dializă și apoi…gata.
În toți acești ani, cu sprijinul Asociației „Claudia Safta”, cu sediul în Cluj-Napoca și a unor sponsori generoși, acești copii și tineri merg în două tabere, cea mai așteptată este cea de la mare, este „gura lor de aer proaspăt”.
Nu-și pot lua însă, „vacanță de la boală”, oricât de mult și-ar dori asta. Din 10 zile de tabără, 4 zile, trebuie să le petreacă în compania neplăcută a aparatului de hemodializă, împărțiți în funcție de statusul viral, în trei centre private de dializă, unul în Mamaia și două în Constanța. Unii fac dializă, luni-miercuri și vineri ceilalți marți-joi-sâmbătă.
Sunt unele tabere în care sunt greu de găsit, în acest du-te-vino hotel-dializă, și pentru a-i putea surprinde pe toți măcar într-o fotografie de grup…
Tabăra la mare pentru acești suferinzi face parte dintr-un proiect unic la nivel național, iar în acest an sunt așteptați un număr record de suferinzi proveniți din 12 centre de dializă pe întreg teritoriul României.
Costurile sunt uriașe, un asemenea proiect atinge ușor suma de 20.000 de euro.
Primăria și Consiliul Local au alocat în luna martie 43.000 de lei pentru această tabără în cadrul proiectului, „Zâmbet de Copil-in Memoriam Delia Grădinaru” . Cei care vor să doneze bani pentru ca acești copii bolnavi să se bucure de o vacanță de vis pot să vireze orice sumă în lei în contul Asociației pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta: RO 45 BTRL 0130 1205 F94787 XX, la Banca Transilvania sau să se alăture campaniei BE GREAT! (vezi aici) și să participe la o licitație a tricourilor celor 15 Ambasadori care au alergat la Maraton. Camapania are același scop: strângerea de fonduri pentru ameliorarea problemelor de sănătate ale acestor bolnavi.
Cursa nebună a lui Tibi Ușeriu a strâns în jurul acestei cauze zeci de sufletiști care au donat diferite sume de bani. S-au strâns 20.000 de lei până acum. Tibi, într-un gest extraordinar de generozitate, a donat la finalul cursei suma de 4.000 de lei, premiul primit de sponsorul său QUANTUM SPORT în contul Asociației „Claudia Safta”.
Voicu Bojan, unul dintre prietenii lui Tibi Ușeriu ne spunea la sfârșitul cursei lui Tibi: „Nu știu exact cine a spus asta, dar se potrivește perfect în acest context: „Sunt două momente cruciale în existența noastră, acela în care ne naștem și momentul în care ne convingem de motivul pentru care ne-am născut. Tibi a aflat pentru ce s-a născut…”
A trecut o săptămână de la cursa memorabilă, întrebarea lui Cosmin, copilul de 12 ani care l-a aștepat 4 ore și jumătate în frig pe Tibi cu întrebarea: Este un OM MARE?
A primit un răspuns chiar din partea lui „Forrest Gump” de România: „Să-i spuneți lui Cosmin că el este mare, cât un munte, el luptă pentru viață în fiecare zi. El și colegii lui sunt adevărații eroi ai cursei mele. Rugăciunile lor mi-au dat energie și m-au protejat. Voi rămâne alături de ei până la capăt”, a încheiat convorbirea, vizibil emoționat, Tibi Ușeriu.
