Constantin Trofin e un adevărat profesionist al jurnalismului clujean. Emisiunile sale, devenite de referință, de la Televiziunea Română, Antena 1 sau, mai nou, Look TV, îl recomandă ca o valoare consacrată și incontestabilă a acestei profesii, pe care o transmite acum mai departe studenților săi de la FSPAC, alături de convingerile sale ferme, adunate în cei 25 de ani de meserie.
Constantin Trofin, sau Costel, cum îi place să i se spună, e un om pe care CV-ul consistent și celebritatea nu l-au împovărat sau vedetizat, ci a rămas, probabil, așa cum a fost dintotdeauna, un om modest, dar conștient de valoarea sa, mândru de toate realizările, dedicat profesiei sale, ce i-a adus de-a lungul anilor, pe cât de multe bucurii, pe-atât de multe dezamăgiri. Demiterea sa de la TVR e un episod pe care îl consideră nedrept și justifică nedreptatea prin argumente incontestabile, ca ratingul, popularitatea, și nu în ultimul rând, ci în primul, prin valoarea echipei sale, ce a fost alungată din TVR odată cu sine. Tristețea pe care i-am simțit-o încă vie în glas și-n privire, legată de mârșăvia întâmplării, părea legată mai mult de nedreptatea în sine, ca idee, și de distrugerea echipei sale de profesioniști din TVR, decât de orgoliul propriei persoane. Constantin Trofin a încercat toată viața să implementeze ideile sale de jurnalism de calitate, s-a dăruit total televiziunii, și pentru că televiziunea l-a trădat la un moment dat, pare a resimți injustețea ca pe o trădare în dragoste – dragoste față de meserie pe care le-o insuflă și studenților săi, după cum chiar aceștia mi-au mărturisit: ,,Constantin Trofin va rămâne pentru noi un model al profesionalismului, al omului ce se dăruiește trup și suflet profesiei practicate. El este unul din motivele pentru care noi, studenții la jurnalism, încă mai credem în jurnalismul de calitate. Dragostea și devotamentul cu care își desfășoară activitatea zi de zi este pur și simplu molipsitoare.”
Mereu in gluma, dar serios
S-a născut la Cluj, la spitalul Stanca, ,,când m-am născut eu era Lenin, la noi pe poartă încă scria Strada Armata Roșie, străzile principale definesc momentul istoric… fac parte din cei ce, într-adevăr, când se vorbește de Clujul vechi, știu ce înseamnă Clujul vechi, pentru că l-am trăit și într-adevăr mi-e dor de el. Era foarte multă liniște; pe vremea aia, pe mijlocul străzii era un culoar de flori, și așteptam la geam să vină câte o mașină, ca să recunosc ce marcă e. Îmi aduc aminte parcul și cum mergeam cu tatăl meu la ,,U” la meci și lumea venea îmbrăcată frumos, bărbații de multe ori cu cravată – sună arhaic, depășit, dar pe mine m-a marcat spiritul ăsta, mi-e dor… eu când eram elev de clasa a șaptea băteam cu bicicleta tot orașul, acum îmi e frică să-l las pe fiul meu cu bicicleta până la colț… Ceea ce e anormal e că odată cu dinamica dezvoltării orașului, aceeași dinamică a avut-o și nesimțirea, care rezultă direct din lipsa de educație și merge mână în mână cu gunoiul aruncat pe stradă, cu parcarea pe locurile de handicapați, pe pista de bicicliști, cu lipsa de respect față de omul de lângă tine. Gunoiul de pe stradă e consecința banilor luați de la educație, eu așa cred, că educația determină de la comportamentul oamenilor politici, până la comportamentul omului de lângă tine… uitându-mă la clasa politică, lor nu le lipsesc diplomele, le lipsește educația de bază.”
Viitorul jurnalist a terminat Institutul Politehnic, Facultatea de Mecanică, alegând această facultate pentru că ,,realmente mi-a plăcut și credeam că ăsta o să fie viitorul meu în viață, în clasa a cincea am fost la carting și am învățat motoare, în clasa a noua am mers la aeroclub ca să fiu pilot, dar după ce am intrat la facultate am început să activez cu trupa Boom, trupă satirică, cu care am avut un succes fulminant (era un soi de Divertis), atunci am descoperit că pot să scriu scenarii, că pot să fac regie, și după ce am terminat stagiatura, împreună cu prietenul meu Marius Stanciu am mers la Radio Cluj. Mi-a plăcut foarte mult și după un an m-am angajat acolo, am început să lucrez și în televiziune, a început să-mi placă foarte mult să lucrez cu imaginea și m-am îndrăgostit de reportaj. Nu am făcut și nu pretind niciodată că aș fi făcut jurnalism de investigații, pentru că nu sunt făcut pentru așa ceva. Dar jurnalismul înseamnă și poveștile oamenilor din jurul nostru, care merită spuse, să le vadă ceilalți – asta e și menirea mea de când predau la facultate, eu învăț studenții să își spună poveștile în imagini. Avem căi diferite de a ne exprima, dar părerea mea e că tot jurnalismul se reduce la imagini. Un jurnalist de presă scrisă trebuie să aibă un condei atât de bun, încât cuvintele lui să se transforme în imagini, în imagini cât mai fidele, cei de la radio folosindu-se de instrumentele specifice sunetelor. Pentru noi în televiziune e mai greu, fiindcă noi, dând direct imagini, trebuie să fim mult mai preciși, mai riguroși, noi nu lăsăm nimic la imaginație, o secundă de imagine îmi suplinesc două paragrafe… Încerc să le explic studenților că meseria asta e foarte grea, că performanța nu vine din prima zi și că faptul că te duci și prezinți meteo nu te face om de televiziune. Îi îndemn să privească mai departe, pas cu pas, să nu ardă etape. Și eu am făcut 7 ani de știri în paralel cu emisiunile și am crescut încet, încet. E foarte important să nu ardă etapele, că li se urcă la cap și asta îi plafonează.”
Despre starea televiziunii
Profesorul de jurnalism, Constantin Trofin, nu le dă doar sfaturi studenților săi, ci, pe cei mai valoroși absolvenți, i-a angajat la Look TV: ,,Toți au ajuns și oameni talentați în colectiv, și care își și fac meseria ca lumea. Mi se pare important pentru toți oamenii care au destinele presei în mână să promoveze tinerii care merită, pentru că un anume moment îți poate deschide drumul în viață și de multe ori să deschizi drumul unui tânăr în viață depinde de un om ca tine, care are valoare și care înțelege să promoveze valoarea și nu pilele sau un anumit interes.”
Omul de televiziune Trofin consideră starea televiziunii ,,foarte proastă, îngrozitor de foarte proastă, și asta din cauză că nu mai există respect… atunci când spun respect mă refer la două lucruri, care se întrepătrund foarte puternic, respectul față de telespectator, care e mână în mână cu respectul față de meserie – dacă unul dispare, dispare și celălalt. Ceea ce mi se pare mie poate cel mai periculos în ceea ce au reușit să creeze televiziunile românești e că lumea e mult mai afectată de drama lui Guță, decât de cine o să conducă țara, sau de un program economic, și ne întoarcem la lipsa de educație, la care televiziunea a contribuit din plin și contribuie în continuare. Televiziunile de știri îți insultă inteligența și îți provoacă o stare inutilă de panică permanentă, e foarte multă violență și când spun violență mă refer la modul de abordare a subiectelor, care e foarte violent. Lipsește responsabilitatea. Frumos ar fi să se facă un cartel și să se strângă toți «mogulii» și să zică: «Băi, fraților, haideți să facem ceva pentru țara asta!» Am putea să educăm și noi la rândul nostru publicul să fie mai conștient de problemele care într-adevăr sunt importante pentru el.
Până la urmă contează foarte mult atractivitatea materialelor pe care le faci, eu niciodată nu am fost împotriva luării foarte în serios a criteriilor de vânzare, însă trebuie să ai și un conținut pe care să îl vinzi, nu vinzi numai cartoane colorate. Materialele trebuie să fie atractive și aici intervine meseria, jurnalistul nu e o bestie violentă și abruptă, care vine și îți trântește pe masă o bucată de carne: «Uite aici, ia sânge!», ci trebuie să fie un foarte bun diplomat și psiholog, că nu ești o brută jegoasă, trebuie să fii un specialist în meseria ta, să faci atractiv un material care altfel ar părea anost, trebuie să fim niște oameni care să dăm un conținut deștept.
Am reușit să fac ratinguri bune cu emisiuni care aveau un conținut deștept, dar problema în meseria noastră e că nu există criterii de evaluare foarte clare – aici ești după cum vrea unul sau altul să ți-o tragă! Am dovedit că se poate face audiență cu programe inteligente, confirmate de rezultate și rating, după care au venit unii din presă care au spus că e cea mai proastă emisiune făcută vreodată, și de-asta am fost dat afară din televiziune. Criteriile sunt total subiective și ar trebui să se exprime doar publicul aici. Cea mai ciufută breaslă din lumea asta e a jurnaliștilor. Ne solidarizăm pentru orice tâmpenie, dar dacă ne putem mușca de cur, ne mușcăm până la sânge! – să rămâi cu osul în gură, «doar e colegul meu!»”
După ce a plecat de la televiziunea publică într-un mod pe care îl consideră revoltător și profund nedrept, Constantin Trofin revine în Cluj, la Look TV, reușind astfel să nu rupă legătura cu industria, pentru a le putea împărtăși studenților săi în continuare și din experiența sa practică, nu numai chestiuni teoretice: ,,Toate emisiunile pe care le-am făcut la TVR au deschis căi pentru alte emisiuni și tu vii și îmi spui că am luat 72 de puncte și sunt incompetent și am fost dat afară…? E un sistem cu care nu te poți lupta, e ca și cum te-ai duce să te lupți cu un cuțit de bucătărie cu un Panzer întreg, și atunci am decis că am o viață, o sănătate și o familie. Acum mă ocup de producția emisiunii Tonik Show, care e un lider de audiență al postului. Suntem o echipă mică și eficientă și e interesant că avem audiență bună și pe București. Eu sunt împărțit în două: am treaba mea la universitate și am păstrat legătura la Look TV, unde m-am ocupat de producția mai multor programe.”
Familia, un sprijin, pentru o viata plina de tumult
Constantin Trofin e căsătorit de 19 ani și are un băiat de 14: ,,Încercăm să ducem o viață normală, ca oameni normali, familia m-a sprijinit enorm pe parcursul tuturor momentelor grele, și când eram la București, acolo, singur și pierdut; ducându-te la București în moara televiziunii îți e foarte greu în primele luni, adică nu înțelegi ce e în jurul tău, și e ceva acolo: în momentul în care ești important, toți te pupă în cur, și când numai se prefigurează că nu vei mai fi cineva, jumătate nu te mai salută! Dar nu regret nimic, toate s-au adunat în mine, ca experiență, și ca boală pe diverse organe…!”, povestește Trofin, zâmbind amar.
Fire demnă, mândră și independentă, Constantin Trofin nu se consideră nici un plângăcios, nici un pupincurist: ,,Dacă am ceva de spus, mă uit în ochii tăi, dacă nu, tac. Mi s-a și sugerat: «Du-te și tu și pupă papucul și o să vezi că o să fie bine!» Și răspunsul meu a fost: Da poate mă pupă ei în cur! «Da poate o să te dea afară!» Da poate plec singur!”
Se descrie ca un om normal, care a reușit să rămână cu capul pe umeri, ,,care îmi iubesc familia și meseria, dar viața e complexă, dacă pot să fac meseria pe care pot să o fac, în condiții onorabile și corecte, o fac, dacă nu, mai bine mă lipsesc. Și colectivul de acum e unul de oameni pasionați, e o plăcere să lucrezi cu ei și cu echipa de producție, din care o parte sunt foștii mei studenți. Lucrul în studio la Look, cel puțin pentru mine, e o plăcere, presa în schimb e foarte bolnavă și mi-e teamă că nu se mai face bine. Sunt unele pârghii care folosite în mod deștept și eficient pot să ridice mult o nație bolnavă, și astea sunt educația, presa și cultura, dar pentru asta ar trebui să fim finlandezi. Pentru că toate 3 trebuie făcute atractive ca să fie eficiente, și să nu fie goale de conținut, pentru că atunci livrează tot gol și lasă în urma lor gol.”