Perșa Marin, cunoscut tuturor drept Marian, este unul dintre cei mai simpatici și glumeți ospătari din Cluj. Îi place meseria sa, îi place viața și știe să binedispună mereu clientul cu câte-o glumă sau cu câte-o vorbă de spirit, să fii servit de el fiind o distracție și-o delectare. ,,Sunt mai nebun eu așa din fire, dar nebunie frumoasă, mai nebunatic”, recunoaște, de altfel, mănăștureanul de 35 de primăveri, ce stă pe Primăverii.
,,Sunt simplu și îmi place viața așa cum e”
Născut și crescut în Cluj, a făcut Liceul Economic, ,,după care mai mult pe lângă școală”, fiindcă nu i-a plăcut să învețe:
,,Nu am fost prea cu școala, cu distracția mai mult, dar ceea ce fac acum îmi place, sunt simplu și îmi place viața așa cum e.”
Visa să ajungă electro-mecanic auto, îi plăceau mașinile în general, așa că la 18 ani a făcut și un curs de mecanică, de un an și două luni. Plecând apoi la muncă în Austria, a fost nevoit să renunțe la visul său. Și-ar fi dorit să devină mecanic delegat, la firma Renault, visând să plece în curse, să se și plimbe, nu doar să lucreze într-un atelier.
A făcut și armata, un an și două luni la jandarmi, și se gândea la un moment dat să urmeze și Școala de Subofițeri de la Câmpina, dar a renunțat, pentru că nu își dorea ,,să se căsătorească” cu armata:
,,Nu mi-a prea plăcut să mă scol la oră fixă, să mă culc la oră fixă, nu prea îmi plac orele fixe din armată, deja ești căsătorit cu armata.
Decât căsătorit cu armata, mai bine viața de zi cu zi, decât cu grade, mai bine fără. Ardeleanul cu casa, olteanul cu gradele și moldovenii cu mâncarea, așa a fost în armată.”
Pe la 24-25 de ani, după ce a terminat milităria, a lucrat ca și agent de vânzări la o firmă de legume-fructe, pentru magazinele Profi, job care i-a plăcut.
Ospătăria a început-o ,,dintr-o joacă”
Apoi, ,,dintr-o joacă”, la chemarea unor prieteni, a început ospătăria, o ocupație ce i se potrivește mănușă firii sale vesele și pline de viață:
,,Dintr-o joacă a început ospătăria, niște prieteni mi-au zis: «Mă, vrei să vii să lucrăm pe litoral?» Și le-am răspuns: «Mă, nu pot să vin, dacă nu știu, așa numai, să mă aflu în treabă!»
Și am urmat apoi un curs, am făcut școala de ospătari, totul a fost ok, după care m-am angajat la un hotel de 3 stele, am lucrat la Onix, cu domnu’ Nae, cu domnu’ Puiu, ei erau manageri și m-au învățat multe.”
Ulterior, a renunțat la ospătărie, plecând aproape 5 ani în Anglia, unde lucra în vânzări, mai mult cu evreii și cu englezii: cumpăra materiale de construcție la un preț mai mic și le vindea evreilor de acolo.
,,Pentru mine clientul nostru e stăpânul nostru”
De dinainte să plece era într-o relație cu o fată pe care o definește cu mult umor drept ,,o alcoolistă și jumătate”, așa că, după ce s-a întors, a renunțat la relația ce deja trena de 7 ani și și-a găsit de lucru la Ramada, unde a stat o perioadă de 7-8 luni, de acolo angajându-se în restaurantul unde lucrează și în prezent:
,,Mi-am depus CV-ul și aici am început acum 3 ani de zile ca ospătar. Mi-am găsit mulți prieteni, e chiar un colectiv foarte bun, de lucru este până-i lumea, mă simt foarte bine la locul de muncă, programul e ok, îmi convine, salariul bun, clienții sunt de nota 10, clienți normali, de-ai casei.
Pentru mine clientul nostru e stăpânul nostru, clienții se simt bine, e non-stop, nu îi scoate nimeni afară, chiar le face plăcere, mă așteaptă să îi servesc eu, mă întreabă când lucrez, mă cheamă la evenimente, botezuri, mese rezervate, anumiți oameni îmi cer sugestii la mâncare, chiar fac recomandări, la asta mă pricep cel mai bine, știu să vând clientului ceea ce e bun, ce cred eu că ei pot mânca.”
,,Sunt clienți care pur și simplu vin și le place să vorbească cu mine”
Fiindcă e un ospătar pitoresc, relaxat și mereu pus pe glume, clienții se deschid în fața lui Marian și îi povestesc chiar și lucruri personale:
,,Sunt clienți care pur și simplu vin și le place să vorbească cu mine anumite chestii din viața lor, așa iau de la ei ce e mai bun, și încerc să dau de la mine ce e mai bun, și astfel în fiecare zi învăț câte ceva, e ceva nou pentru mine.”
Marian se înțelege foarte bine și cu bucureștenii, care sunt mulți în Cluj, clienți interesați de tot ce e nou în ceea ce privește preparatele culinare, și cărora le place să îl audă pe ospătar vorbind ardelenește, chemându-l de multe ori cu ei la masă: ,,Hai, mă, mai povestește cu noi! Hai stai cu noi la masă! Hai stai să povestim!”
,,Nu îmi plac poveștile, nu am 20 de ani, nu am 2 ani de ospătărie, am o vârstă, o vechime, știu ce vreau de la viață.”
Și pentru că clienților le place de Marian, de-a lungul timpului i s-au oferit mai multe șanse de a pleca din locul unde lucrează în prezent, ca manager sau ca ospătar, dar, din cauza banilor ce i s-au promis, a refuzat să își schimbe jobul. Pe viitor l-ar tenta, în principiu, să fie agent de vânzări, sau bucătar, dar e decis deocamdată să își păstreze actualul loc de muncă:
,,Eu nu cred în povești, pentru mine totul îmi place să fie real, să îmi spună patronul, uite, atât pot să-ți ofer. Nu îmi plac poveștile, nu am 20 de ani, nu am 2 ani de ospătărie, am o vârstă, o vechime, știu ce înseamnă, știu ce vreau de la viață. Eu vreau să muncesc pentru un ban cinstit, nu să cerșesc bani de la un patron.”
Când clientul sare calul și devine enervant…
,,Așa sunt eu, simplu, glumeț, fac pe toată lumea să zâmbească, și oamenilor le place așa cum sunt”, conchide Marian, care recunoaște că, totuși, cu toată bunăvoința sa, câteodată se mai enervează pe unii clienți care înjură, fluieră, urlă, și atunci încearcă să facă tot posibilul să aplaneze situația:
,,Când clientul te enervează încerci să ajungi la un echilibru, încerc să las și de la mine, să lase și el de la el, să ajungem la un numitor comun, să zâmbim până la urmă.
Unii fluieră: «Adă nota!», încerc să fluier și eu; nu de rău, chestii de glumă, doar cu unii care exagerează.”
Lui Marian îi place să lase viața să decurgă așa cum e: chiar dacă într-o zi e mai greu, iar în alta mai ușor, el încearcă mereu, prin atitudinea sa, să facă ziua mai frumoasă:
,,Eu sunt mai distractiv, fac clientul să râdă la masă, și chiar dacă vine supărat, îl fac să zâmbească, să se simtă bine.”
,,Nu suntem la Făget! Aici se mănâncă mâncare gătită.”
Pentru Marian situații amuzante apar în fiecare zi. Lucrând într-un restaurant, îi învață pe clienții vechi, pe cei de-ai casei, cu care își permite, că repede se servește doar la Mc’Donalds sau la fast-food: într-un restaurant te comporți ca atare, și aștepți, nu poți să primești mâncarea în 10 minute:
,,S-au învățat clienții că mâncarea se aduce la restaurant în 2-3 minute; nu mai știe lumea să aștepte, nu mai au răbdare, cum a fost mai demult, te întreabă: aduci în 5 minute o ciorbă, sau un platou? Când e gata, aduc, nu înseamnă că am uitat de tine – aici vine lumea, se simte bine, dacă vrei să mănânci repede, mergi la fast-food, te servește într-un minut, aici aștepți puțin, când e gata comanda se aduce, prețul e bun, mâncarea e bună, iar servirea – îl plătești pe fiecare, după cum te-a servit.”
Tot din seria: educarea clientului la restaurant, daca acesta îi cere ceafă și mici, Marian îi dă replica: ,,Nu suntem la Făget! Aici se mănâncă mâncare gătită, să trecem la lucruri mai serioase!”, după care clientul zâmbește și merge pe mâna lui.
Străinii care vin la Cluj apreciază liniștea, fetele frumoase, serviciile medicale și mâncarea bună
Marian are și mulți clienți străini: germani, italieni, spanioli, la care le place în Cluj viața de noapte, care apreciază în orașul nostru faptul că oamenii sunt în general mult mai liniștiți față de alte orașe mari, și care sunt încântați, bineînțeles, și de faptul că ,,fete frumoase sunt până-i lumea!”:
,,Mă mai sună clienții: «Sunt ceva gagicuțe pe acolo?» «Haidați, că mai sunt ceva!», îi mai atragi pe aici, mai ales seara și noaptea, când e plin.”
După cum observă Marian, unii vin aici pentru distracție, alții pentru afaceri sau pentru unele servicii medicale, stomatologice, iar mulți se stabilesc la Cluj pentru femei:
,,Au o relație și se și mută aici, pentru a-și face o familie. Viața e mult mai ieftină ca la ei și mulți îmi zic că noi nu știm să apreciem doctorii români, care sunt foarte buni dincolo. În Franța, în Anglia, Germania, Austria, sunt mulți chirurgi români foarte buni, și profesori, care nu sunt apreciați la noi, dar sunt mult mai mult apreciați dincolo, pentru ceea ce știu să facă.”
Străinii preferă Ardealul și pentru mâncare, ardelenii fiind mai serioși decât ceilalți și din punctul ăsta de vedere. În plus, lumea nu mai caută luxul, constată Marian, preferând ,,ceva simplu, bun și la preț corect”.
,,Eu cred că banul se câștigă doar muncind”
Marian e un om corect, căruia nu i-ar plăcea un job de sinecurist, undeva unde să muncească ,,numai să plimbe hârtii”. E convins că ,,fără muncă nu se face banul” și e mândru că a știut să se descurce în viață și că tot ce a făcut până acum, a făcut doar pe cont propriu:
,,Nu mi-a plăcut să cer de la nimeni nimic în plus, nu am dat în cap la nimeni, nu am făcut pușcărie, tangență cu poliția am avut numai când mi-am făcut buletinul. Eu cred că banul se câștigă doar muncind și cred că munca nu se face numai cu vorba și cu minciuna, sau «Cară degeaba tava, ospătare!», sau prin a da țepe.”
Marian consideră că aprecierea celorlalți poate fi câștigată doar muncind cu adevărat, prin apreciere neînțelegând neapărat bani:
,,Pentru mine, o vorbă bună înseamnă mai mult decât toți banii pe care mi-i poate da sau oferi cineva.”
Marian e un ospătar, așa cum singur se definește, ,,mai libertin, mai liber la gură, nu prea lingușitor sau stresat”, unul care nu presează clientul, ci îl distrează, pentru ca să-l facă să se simtă bine la masă:
,,Îmi dau drumul la gură, zic ceea ce simt, ceea ce cred, să se simtă clientul, omul de lângă mine, mai bine, că e artist, că e doctor, nu contează, și deja îl citesc, știu ce vrea acel om, încerc să mă dau pe unda lui, și am anumiți clienți țigani pocăiți, care comandă anumite produse de la noi, anumită mâncare, și încep: că îmi trebuie aia, că se poate face aia, ca pe Oser sunt ăia cu mine!, și eu le răspund: pe bani, orice!”
Pentru ce au nevoie tinerii de wireless
Pe lângă asta, povestește amuzat Marian, ,,în general fetele, tineretul în ziua de azi, când vin într-un restaurant, primul lucru, îți cer parola de wireless, să mai vadă ce piese a mai scos Guță și Sandu Ciorbă, sau: «Nitai și pe proasta aia cât are, cum s-a îmbrăcat!»”
Toate aceste întâmplări Marian le consideră distractive, el fiind un ospătar de 5 stele, indiferent de stelele clienților. De altfel, merge cu plăcere la orice eveniment este chemat, la nunți, botezuri, indiferent de local sau de localitate:
,,Știu ceea ce vreau să fac, știu să fac și îmi place ceea ce fac. Știu să fac și o servire la 4 sau la 5 stele, orice știu să fac bazat pe ospătărie.”
Iubita și cel mai bun prieten, cunoscuți la restaurant
Chiar și viața lui personală e legată de ospătărie. Marian și-a cunoscut cel mai bun prieten, iar, mai recent, iubita, la restaurantul unde lucrează. Cu Bogdan, zis Malacu, un priceput bucătar, a fost coleg, de la el învățând ,,anumite chestii de viață, de relații de muncă și de prietenie”, cei doi fiind pe aceeași lungime de undă, Malacu fiind la rândul său ,,foarte glumeț și comic, mai bolund” chiar decât Marian.
De Valentine’s Day, la restaurant și-a cunoscut și iubita actuală, căreia i-a dat meniul, după care și-au dat reciproc Facebookul:
,,Mă înțeleg bine cu ea, glumim, zâmbim, suntem doi nebunatici. Aici am cunoscut-o, i-am dat meniul și mi-a zis, așa ne-am plăcut, e chiar ciudat, mi-a spus: «Arogantule!», după care ne-am dat Facebookul și, după o zi, numărul, și ne-am întâlnit la o cafea. Ne înțelegem foarte bine și în ziua de astăzi, ne simțim bine împreună, ieșim împreună, toată ziua ne vedem, și când eu sunt la lucru.”
Iar prietena sa a avut dreptate. Marian chiar pare arogant la prima vedere, însă e doar aroganța celui sigur pe el, expert în ceea ce face. Iar în domeniul ospătăriei, Marian e printre cei mai buni, e sarea și piperul oricărei mese la care servește, nu numai mâncare, ci și multă bună dispoziție.