Un tanar cu simtul umorului din Cluj a scris legenda festivalului Untold, o poveste cu targoveti, iarmaroace si vatafi, cu Mos Bocanc, flacaii Butea si Popa, si Alexu, paznic de gazeta. Isaac Ionescu, student al Facultatii de Teatru si Televiziune din cadrul UBB Cluj, ironizeaza festivalul de patru zile ce va avea loc la Cluj in aceasta vara, pe care il numeste “Iarmarocul Nerostit”.
“Demult, tare demult, pe când puricele se potcovea cu nouăzeci și nouă de oca la un picior și tot credea că e ușor, trăiau pe meleagurile Clujului un moș și un fiu. Într-o frumoasă zi de vară, s-au pornit tatăl cu fiul să coboare cu calul dealul Mănășturului, pentru a neguța cele trebuincioase gospodăriei. Arșița bătea tare peste cei doi iar calul trăgea greu chiar și la vale, spumegând de zăpușală, însă ei nu se opreau. Și iată că mai trăgând la câte-o cișmea ca să adape calul ostenit, mai schimbând o vorbă-două cu trecătorii, timpul a trecut parcă mai lesne și cei doi au ajuns pe înserate în târg.
La obor era larmă mare și sute de târgoveți erau strânși la negoț, ori numai veniți a se dumiri la spectacol. Copitele măgarilor ridicau nori de praf printre tarabe, iar pruncii, lăsați în afara grijilor părinților, zburdau printre mese. Din loc în loc se zărea câte-un sas venit de la mare depărtare pentru pălinca cea vestită din Zalău, sau câte-un român ce se târguia pentru o cofă de lapte de oaie. Moșul și fiul nostru și-au legat calul mai la margine și au intrat în mulțime.
În miezul târgului era mare forfotă, căci vornicul Bocanc, înălțat pe un dâmb, striga în stânga și-n dreapta:
– Orășeni și târgoveți cinstiți! Lăsați târguielile și adunați-vă aci, căci vorbe alese am să vă zic! Iată că Cel-de-Sus a luminat peste Ținutul Clujului și alături de vătafii mei și alți slujbași am pus la cale un mare iarmaroc ce se va ținea zilele viitoare în târg!
Adunarea fu cuprinsă de frământare. Un flăcău din față strigă:
– Vornice Bocanc, barem povește-ne mai pe îndelete despre acest iarmaroc.
– Află, fecior, că acest obor se va numi Iarmarocul Nerostit, întocmai pentru că e așa de strașnic încât vorbele nu-l pot înfățișa pe de-a-ntregul. De la mari depărtări vor sosi tocmai alaiul lui David Ghetoiul și muzicantul Avicio, care-s la mare căutare în târgurile din afară. Și mai află că vor fi patru zile de joc și voie bună cu tot atâtea așezăminte: Râuleț, Codru, Cetate și La Îmbăiat. Zilele de iarmaroc vor fi pline nu doar de cântare și danț, ci și de poveste, iar copiii se vor bucura să vadă fețe precum cea a lui Greuceanu ori Ileana Cosânszeana în mijlocul lor.
În norod se iscă mare vâlvă. Alexu, cunoscut praznic de gazetă, se duse în față și luă mânios cuvântul:
– Alei, Bocance, fiu de lele! Zadarnic ne spui tu despre joc și voie bună, când eu și slujbașii mei știm că ai măsluit încă dinainte de Ajun țidulele de întocmire a iarmarocului! Au nu știm noi bunăoară cum te-ai vorbit tu pe la spate cu flăcăii Butea și Popa pentru a face cele trebuincioase cum vreați voi, ca banii de la popor tot în buzunarele voastre să pice! Ori cum v-ați legat cu Uniunea ÎMPĂRȚIREA pentru a împărți după ureche gologanii! Halal mârșav de vornic avem!
– Astâmpărați-vă, oameni buni, urmă Bocanc. Acest bărbat nu-l cunosc, dar vă încredințez că vorbește în dodii. Pesemne că a cercetat faptele strâmb, căci nimica din ce-a glăsuit nu-i adevărat.
O fată se ridică și zise:
-Se cade oare în pregătirile acestea să uităm cum au fost alungați de vornicie căldărarii de pe ulița Șoldului și strămutați la Patul Rât, unde cu mare greutate se descurcă ei, neavând nici apă, nici lumină? Tot așa, azi buricul târgului pe zi ce trece se înfrumoșează, ulițele se velnicesc, crâșmele se-mbodobesc întru așteptarea călătorilor. Numai ieri când mergeam cu trăsura cetății am văzut scrijelite stihuri de la marii noștri scriitori, să lase aducere aminte străinilor că suntem un oraș de oameni cu carte la cap. Dar în acest timp, hoinarii și milogii sunt altoiți și aruncați de străjeri în păduriea Baciu, unde sunt lăsați fără apărare. Și atunci ce să ne mai sinchisim noi de iarmaroc?
Atunci părintele Tocană se folosi de prilej și luă cuvântul:
-Nu pot zice nici da, nici ba despre strămutarea de care vorbește copila, căci în locul cu pricina vornicul a rădicat un adăpost trainic pentru învățăceii de la școala de catiheză, care pe noi, fețele bisericești, tare mult ne-a ajutat. Însă eu am o altă nedumerire despre acest iarmaroc. Iată că vătămanul ne vorbește de zile de joc și voie bună, care toate plac tinerilor noștri. Ei petrec nopțile abțiguițiți la Gambrinus, la Circul Zburător, la Veselirea, sau chiar la Ceaunul din Mărăști. Și-atunci n-ar fi păcat să le îngăduim nu una, ci patru zile la rând să se îmbăieze în desfrău, la sărbători unde vinul și berea curg slobode și danțurile nu amuțesc decât la răsărit? Mai ales pentru fecioare ar fi păcat să le știm nepăzite, departe de casele lor, dănțuind toată noaptea cu flăcăi pripășiți și vicleni. Ăra! nu se cuvine să aflăm pe urmă de câte vreo fată necinstită ar face târgul de rușine. Cum mai putem noi scoate obrazul în lume apoi?
– Vorbești prostii, părinte, zise o femeie din popor. Fetele noastre-s mari și știu judeca după cuget și simțire ce vor face, iar nu trebuie ca sfinția ta să te amesteci în aceste treburi.
– Ei da, asta am zis și eu tot timpul: muierea are dreptul să aleagă. Tocmai de aceea am ținut și cuvântarea aceea de astă primăvară, unde am spus femeilor să aleagă cu mare băgare de seamă în ce privește lepădatul de prunci ori alte asemenea păcate. Și cine crezi că au venit c-o falcă în ceriu și una în pământ, au făcut hărmălaie de mi-au zădărnicit toată cuvântarea? Întocmai flăcăii și fiicele cele mândre ale orașului, ce n-au răgaz să se desfrâneze la iarmaroace. Arză-i-ar focu’ de draci împielițați!
Bocan, nemaițiindu-și firea, spuse:
– Ei, părinte Tocană, fiecare stăpân cu oile sale. Eu vă văd pe toți cam învolburați și zic că ne supărăm zadarnic. Haideți mai bine să uităm în seara asta de năcazuri. Căci de năcazuri dăm cu toții, dar o singură viață avem. Mai bine să închinăm un pahar cu meșterii noștri, să cânte muzica și să ne odihnim și noi după atâta muncă. Trăiască Clujul! Trăiască Iarmarocul!
– Aferim! strigă mulțimea.
Zilele au trecut și târguilelile au mers ca unse în inima Clujului. Săptămâna se duse repede, iar odată cu ea veni și Iarmarocul Nerostit, unde chiar moșul și fiul din poveste petrecură. Am petrecut și eu cu ei, și pot să vă zic că trei zile și trei nopți au ținut-o numai în joc și veselie, de au răsunat Văile Clujului cum nu mai răsunaseră ce când și-a măritat Roșu Împărat fiica cea mare încoace. Și în a patra zi cu mare părere de rău am plecat, dar am venit numaidegrabă să vă zic și vouă. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Și-am încălecat pe-o roată și v-am spus povestea toată. Și-am încălecat pe-o căpșună și nu v-am spus, oameni buni, nicio minciună”, incheie Isaac Ionescu, ce se semneaza “povestitor de legenda”.
Gluma Untold
Tanarul nu se afla la prima scriere “legendara”. In urma cu cateva luni, el a ironizat imnul “We are the City” al Capitalei Europene a Tineretului 2015. El a inlocuit imaginile cu tineri dansand din videoclip cu unele filmate in Pata Rat. Mai mult, a scris si o poveste pentru imaginile filmate la groapa de gunoi a orasului, acolo unde locuiesc aproximativ 2.000 de persoane. Tanarul si-a imaginat ca nu e educat, e bolnav, are un salariu mizer si locuieste la marginea orasului. In plus, are o familie destramata, iar parintii sai au plecat in strainatate pentru a putea supravietui. Cu toate acestea, personajul isi doreste sa ajunga si el la festivalul “Untold”.