Dan Chiorean e un actor de geniu. Pe scenă. În viața reală nu joacă teatru, fiind un om dintr-o bucată, căruia-i place să spună lucrurilor pe nume. Atunci când nu joacă în spectacole, se mai dă în spectacol, pentru că e el, în sine, un spectacol uman. Dan Chiorean s-a născut actor, profesia doar i se mulează perfect pe structura sa interioară. E efervescent, extrovertit, jovial, cu o alură de copil prietenos, ce râde și glumește cu viața și cu cei ce-i viețuiesc prin preajmă. E o plăcere și-o bucurie orice conversație cu Dan Chiorean, pentru că actorul te atrage pe nesimțite pe scena sa lăuntrică, unde, spectacole de teatru sau de teatrul vieții se joacă non-stop, în neștire, pline de farmec și de entuziasm. O trăire entuziastă și exuberantă – asta este pe scurt omul ,,normal” și actorul excepțional, Dan Chiorean: ,,Sunt un om normal, îmi place să mă consider un om normal, în limita bunului-simț, dar un om normal cu plaja normalității foooarte mare!”
În jurul său au crescut generații de fane
În jurul său au crescut generații de fane, ,,de fete, îmi plac fetele, cu băieții nu am treabă”, după cum se destăinuie ludic Chiorean, la ale cărui reprezentații, spectatorii veneau și încă mai vin, chiar și pentru a cincea sau a șasea oară, ceea ce, dincolo de entuziasmul jocului scenic, îi crea actorului și responsabilități:
,,Le distingeam fețele și după a cincea sau a șasea oară, îmi dispărea entuziasmul ăla, trebuia să fiu atent, să nu schimb vreo replică. Asta, ca rigurozitate, mie îmi place să păstrez textul și, în schimb, să se șlefuiască spectacolul, nu să îl îngropăm. Omul ajunge la o siguranță extraordinară pe ce face el și exact când ești foarte sigur pe tine, atunci iei copacul în brațe. În orice, când ești mult prea sigur pe tine nu e foarte bine, trebuie mereu să ai un semn de întrebare pe ce faci tu, mai ales pe ce te simți tu mai bun.”
După Revoluție libertatea a devenit libertinaj
Dan Chiorean e actor al Teatrului Național Cluj din 1995:
,,Pot să-ți spun că în perioada aia, a anilor ’90, fenomenul teatral a avut așa, un boom, gata, jucam orice, libertate, tot ce vrei! Nu exista spectacol să nu vezi cel puțin două țâțe pe scenă, că așa am înțeles noi libertatea atunci, ne arătam țâțe, cururi, și mamă, ce făceam! Dar apoi ne-am plictisit și de asta.”
Orice pe scenă, care nu are o motivație puternică, devine vulgar, iar vulgaritatea o vedem peste tot, afirmă Chiorean, ce consideră drept cea mai vulgară scenă, ,,scena vieții politice”, definind drept nefericită și neinspirată expresia, care îl agasează la culme, ,,actorii scenei politice”:
,,Dacă vrei vulgaritate, te uiți la actorii scenei politice. Păi hai să o luăm așa: actorul trebuie să te impresioneze! Cu ce dracu mă impresionează pe mine actorul de pe scena politică? Cu minciunile ordinare, care de cele mai multe ori au un efect profund negativ față de spectatori?!”
Teatrul, ca o poveste de dragoste
Deși descrie cu acuratețe scena politică drept una vulgară și trivială, actorul nu poate defini la modul rațional scena teatrală. El simte teatrul la modul emoțional, empiric, instinctual, și nu prin lucidități cognitive, ce doar ar distruge farmecul și misterul unui fenomen, de altfel, profund sufletesc:
,,M-a întrebat cineva: «Cum e cu teatrul?» Habar n-am! În momentul în care o să răspund cum e cu teatrul, eu nu o să mai intru în teatru. Mă apuc de strung, sau de altceva util societății.”
Teatrul trebuie tratat, în viziunea lui Chiorean, asemenea unei iubite – ai nevoie de preludiu, înaintea oricărui act teatral, iar pentru o relație stabilă și de durată, de fidelitate:
,,Preludiul e atât de frumos în teatru…! Eu nu cred în actorul care vine cu 10 minute înainte de spectacol în cabină, își schimbă hainele civile și se aruncă direct în scenă. Ca în dragoste, ai nevoie de preludiu, iar scena… dacă tu o trădezi pe ea, apuci să o trădezi o singură dată! A doua oară nu mai apuci!”
,,Chuck Norris versus comunismul”
Însă Chiorean a trădat prima sa dragoste, scena, cu filmul, considerând totuși că asta e ,,singura formă de trădare acceptată”. A jucat rolul principal în filmul Rocker, iar acum așteaptă lansarea noului său lungmetraj, Chuck Norris versus comunismul.
Filmul va apărea pe marile și pe micile ecrane în ianuarie-februarie 2015, fiind o producție englezească, Vernon Films, premiera urmând a avea loc undeva în Anglia, fiind implicați în această producție și Arte și HBO.
Scenariul i l-a propus Ilinca Călugăreanu, o regizoare de 22 de ani, din Cluj, ce acum trăiește în Marea Britanie:
,,Pe mine m-a pufnit râsul când am citit. E vorba de Zamfir – ăsta e un personaj incredibil, trăiește printre noi și ne-a influențat foarte mult generația; e total necunoscut ca persoană, nici nu știi cum arată, dar el a fost cel care a adus casetele video în România și a angajat-o pe Irina Nistor să îi traducă filmele, și pur și simplu și-a făcut un imperiu.”
Lungmetrajul s-a filmat în totalitate la Cluj, fiind deja programat la festivalurile de film din Anglia. Zamfir, cel care a inspirat filmul, are în prezent 75 de ani, trăiește în București și e un total mister, nelăsându-se filmat sau fotografiat. Chiorean definește filmul drept unul artistic-documentar, pentru că personajul există:
,,Nu e o ficțiune și eu de la început, din start, nu am vrut să accept să imit pe cineva, asta nu mă interesează. El Ilincăi i-a acordat, după doi ani de insistente rugăminți, un interviu audio, iar eu întreaga perioadă, de o lună de zile, până la filmări, stăteam cu căștile și ascultam acest interviu. Practic eu numai din inflexiunile vocii lui mi-l construiam, închideam ochii și îi auzeam vocea, inclusiv defectele de vorbire, fiind ușor peltic. A fost un experiment pentru mine, Ilinca a vrut să îmi arate o poză cu el și eu nu am acceptat, până înainte de filmări, și i-am zis: «Până îmi arăți tu poza, lasă-mă să ți-l descriu eu!» Așa i-am zis că e mic de înălțime, pentru faptul că a trecut prin viață neobservat, și de-asta a reușit pe vremea lui Ceaușescu să își facă imperiul ăsta, că nu se decupa în peisaj în niciun fel.”
Caseta video a lucrat la subconștientul maselor, ducând spre Revoluție
Revenind la viața reală, dar în strânsă legătură cu filmul, actorul povestește cum, în filmele aduse de Zamfir în țară, el a văzut pentru prima dată un mobil, o piscină etc., casetele video fiind un adevărat fenomen al generației sale. Se făceau seri speciale de film, iar părinții săi, neavând bani, închiriau câte un video, la care se uitau la câte 7-10 filme pe seara: ,,Dacă mă întrebai a doua zi, nu mai știam la ce m-am uitat, că era o varză în capul meu, de Doamne ferește!”
La nivel subconștient, caseta video a lucrat la subconștientul maselor, consideră Chiorean, ducând spre Revoluție, casetele video fiind punți de lumină, generația de atunci putând astfel vedea și compara viața din România cu modul de trai din Occident.
În liceu, întreprinzătorul Dan Chiorean era să-și sufoce colegii ce plăteau pentru a vedea filme la ,,cinematograful” din demisolul bunicilor
Spiritul întreprinzător al tânărului Dan Chiorean a fost sufocat din fașă, încă din liceu, când, organizând un ”home cinema” pentru colegii săi chiulangii, la demisolul casei bunicilor săi, era să-i sufoce pe toți, făcându-le căldură la cinema-ul improvizat într-o încăpere nelocuibilă și lipsită de ventilație adecvată:
,,Era să omor vreo 7-8 colegi de-ai mei”, îmi povestește actorul întâmplării comice din viața sa, ce, din fericire, nu a avut un final tragic: ,,aveam două ore de mate în clasa a X-a, a XI-a, și a fost prima mea afacere. Am închiriat eu un video și un televizor color și i-am dus pe câțiva colegi de-ai mei plătitori și le-am cerut mai mulți bani ca să-mi iasă și mie măcar 20% din cât am dat eu. I-am dus la demisolul casei bunicilor mei, acolo am instalat tot, băncuțe, căldură, că era iarnă, și i-am băgat acolo, le-am pus filme, și pentru că deja mă consideram un întreprinzător, așa, pe cai mari, eu m-am dus la orele de mate, nu am stat să mă uit. Și când am venit în pauza dintre cele două ore, am ajuns la poarta curții bunicilor mei și am văzut, pe jos, vreo nouă trupuri întinse pe zăpadă; fratele meu, disperat, îi trăgea prin zăpadă, îi scotea de jos din demisol, pentru că eu, făcând căldură acolo, unde nu era o cameră locuibilă și nu funcționa aerisirea, era să îi gazez pe toți, și leșinau pe rând. Ei, de atunci nu am mai făcut afaceri, gata!”
A doua și ultima afacere, cu o alimentară falimentară
Cu toate acestea, a mai făcut încă o afacere, tot cu iz comic. O alimentară, în care a investit niște bani prin ’97-’98. Singurul lucru esențial din toată chestia, spune Chiorean, era faptul că el, pe la 11 noaptea, când închidea alimentara, mergea să ducă angajatele cu mașina acasă. Se gândise, ca un foarte bun patron, să angajeze femei mai în vârstă, pentru că sunt mai responsabile.
,,Ei, când vezi o femeie mai în vârstă, cu două plase grele, o ajuți, nu?! Ei, eu le ajutam în fiecare seară să fure din magazin, și ele îmi ziceau că așa un patron ca mine nu este pe toată planeta! De abia după un an jumate mi-am dat seama: într-adevăr, așa un prost ca mine nu mai era! A venit un văr de-al meu și mi-a zis: «Ai dat faliment, pe lângă banii pe care i-ai dat tu, mai trebuie să dai 7.000 de euro.» Eu sunt total paralel cu banii, cu chitanțele, cu facturi, nu mă pricep, nu știu și nici nu mă interesează.”
,,Asta e societatea în care trăiesc, încă îi mai cer bani mamei, din pensia ei”
Dan Chiorean nu se consideră deloc un materialist, dimpotrivă, spune că habar nu are de chestiunile financiare, bunicul său având o vorbă: ,,Nici nu știi câte prune ai în buzunar!” ,,Așa e”, recunoaște actorul, ,,nu știu câte prune am în buzunar, și nici nu aș vrea să știu, pentru că dacă aflu, poate o să am o dezamăgire. Ce să zic, e bine așa cum e!” conchide artistul, pentru care valorile sufletești sunt mult mai importante și mai demne de înmagazinat, decât prunele, sau banii.
Artiștii nu apreciază banii, dar nici banii artiștii. Societatea îi răsplătește pe actori mai mult la modul abstract, prin aplauze, și îi plătește prea puțin, la modul concret, financiar:
,,Fără să îmi fie rușine că zic, asta e societatea în care trăiesc, încă îi mai cer bani mamei, din pensia ei, și vreau să se înțeleagă de ce spun asta, să nu fiu înțeles greșit: acum am exact cu 100 de lei mai puțin față de salariul pe care îl aveam în 1988, fiind actor la Turda.”
,,Mama e principalul «vinovat» pentru că eu sunt actor”
Mama sa, care îl susține și acum, l-a încurajat mereu în aspirațiile sale artistice. Și-a dorit ca cei doi băieți ai săi să devină, unul pictor, iar celălalt actor, ceea ce s-a și întâmplat.
,,Maică-mea e un model pentru mine”, afirmă răspicat Dan Chiorean, ,,e regățeancă, a devenit clujeancă prin căsătorie, și ea e de vină, e principalul «vinovat» pentru că eu sunt actor”. Mama lui Chiorean era programator de filme și, încă din scutece, viitorul actor era spectator în sala de proiecție a Direcției Difuzării Filmelor.
Pe fizionomia lui Dan Chiorean a rămas imprimată istoria violentă a rolurilor sale
Vremea și vremurile au trecut, iar acum, pe fizionomia actorului experimentat, se poate citi la propriu o scurtă istorie a rolurilor pe care le-a făcut.
,,Bineînțeles, și pe creier, că și acolo am niște cicatrici”, mă completează Dan Chiorean.
În ,,Artă” o primit un tablou în frunte și, în ciuda sângerării abundente, a decis să își ducă rolul până la capăt, spre încântarea spectatorilor, ce credeau că totul e magistral regizat. La Satyricon un coleg ,,din categoria actorilor trăiriști”, învățat la repetiții cu alte încălțări decât la spectacol și trebuind să-i dea un picior, în timpul piesei, încălțat cu niște espadrile de epocă, i-a oprit din greșeală piciorul exact în plex.
,,Pe lângă asta, trebuia să arunce pe mine o găleată de sânge, sângele a trecut pe deasupra mea, iar găleata direct în bărbie”, povestește acum, amuzat, actorul. ,,La București, tot la Satyricon, am primit și un genunchi direct în figură, și mi-a spart nasul, a țâșnit sângele ca din robinet și am rezistat încă 5 minute jumate, 6, până se lăsa cortina și era finalul de spectacol, după care am leșinat și m-am trezit cu niște medici care se uitau foarte drăguț la mine, cu niște tampoane până în creier băgate, și, evident, moaca colegului meu: «Iartă-mă!»”
Mai în glumă, mai în serios, Chiorean afirmă că a primit multe lovituri în teatru: nu de scenă, pentru că scena consideră că nu l-a lovit niciodată, dar a încasat multe în teatru, lovituri care l-au întărit și l-au trezit, actorul fiind convins că mai e nevoie și de câte o lovitură din când în când, ,,pentru ca să îți revii, ca să nu crezi că tot ți se cuvine”.
Un om cu un nemăsurat bun-simț, dar cu lipsa măsurii la bere
Dan Chiorean nu joacă teatru în viața reală, e un om dintr-o bucată, cu măsura bunului-simț, dar cu lipsa măsurii la bere, infirmând astfel credința populară că actorii ar fi niște sfinți, cu o viață neprihănită, monahală:
,,Nu sunt diplomat deloc, și când spun o prostie, o spun cu toată credința mea. Îmi plac lucrurile să le fac până la capăt, și când sunt invitat de un prieten la o bere, niciodată nu am băut o bere. Bunul-simț sunt ăia 7 ani de acasă, începând cu lucrurile simple, să te speli pe picioare, să nu puți, pentru că întotdeauna vei lucra cu un partener lângă tine, să îți acorzi atenție, pentru că întotdeauna lucrul ăsta cel de lângă tine îl va aprecia. Viața din afara teatrului e doar viața ta, te privește strict și personal, dar în teatru când ai intrat trebuie să ai chestia asta cu bunul-simț. Eu și în viața de zi cu zi încerc să mă las dus de bunul-simț, asta nu înseamnă însă că încerc să traversez bătrânele cu forța strada…”
,,Toată viața mea am încercat să nu deranjez pe cineva”, susține actorul, ,,și nu sună ca o deviză, ci ca un mod de a fi, ca o religie a mea. Sunt un om credincios, dar o religie din teatru pe care o aplic și în viață, nu știu dacă îmi iese, doar cei din jurul meu pot să confirme, e legea bunului-simț: să simți bine și să ai bun simț.”
Bunul-simț al actorului se remarcă și prin aprecierea și implementarea constructivă a recenziei teatrale critice. Cunoscând deja care sunt lucrurile bune într-un spectacol, Dan Chiorean așteaptă tocmai critica constructivă, pentru că acel tip de opinie îl determină să se șlefuiască, să răspundă spectatorului, fără a rămâne închistat doar în turnul de fildeș exclusiv(ist) al aprecierilor perpetue și deșănțate.
Cicicu, cadru militar la contrainformații
Actorului, apropiații, dar și distanțații, îi spun Cicicu. Asta pentru că a făcut armata la contrainformații (C.I.). Tânărului Chiorean îi era groază de armată și, când a văzut un tip cu gradul de soldat, care umbla degajat prin unitate, fără să salute pe nimeni, s-a interesat cine e, și, aflând că e de la contrainformații, a vorbit ,,în dreapta și-n stânga, bă, care mă puteți ajuta?” și, printr-un unchi, a ajuns la C.I., statut de care nu s-a putut bucura prea mult, pentru că după două luni și jumătate, a venit Revoluția.
,,Pentru cei care au insomnii, pentru că acuma află de unde îmi vine mie porecla Cici, și dacă au insomnii că aș fi securist, turnător, ciochist, ei să stea liniștiți, pentru simplul fapt că există arhive și nu am apucat eu, cum au apucat alții, să își ardă dosarele. Există dosarul meu acolo”, spune ,,Cicicu de la teatru”.
La contrainformații Dan Chiorean consideră că a învățat multe lucruri interesante, și din rău fiind bine să înveți, ,,să-l combați, dar să nu îl anulezi”. Ce i-a spus căpitanul de la C.I. în timpul Revoluției i-a rămas întipărit în memorie, dându-i astăzi dreptate:
,,La Revoluție a zis că cea mai mare prostie pe care o face România acum e că și-a deschis granițele. În accepțiunea spionajului, pentru o oră cât stă o țară cu granițele deschise, e nevoie de 6 ani ca să îi depistezi și anihilezi pe cei ce se infiltrează. La noi cred că au ajuns ei să ne conducă pe noi.”
Și-a servit patria într-un bar, fiind ,,un securist” cu față umană
Teoria la contrainformații se făcea superficial, însă practica era pe cât se poate de serioasă, fiind perfect adecvată cu înclinațiile și trăsăturile de personalitate ale lui Cicicu: pe el îl trimiteau în civil, într-un bar la un hotel, cu misiunea de a nu intra vreun ofițer, haină de armată sau de securist, în timpului serviciului, în barul respectiv. ,,Și îți dai seama, că un loc mai bun pentru mine…!”, exclamă actorul, ce și-a servit patria în mod exemplar în mediul acela, care îi pria atât de mult.
Era totuși ,,un securist” cu față umană, ce îi înțelegea pe colegii militari, ce intrau într-adevăr în respectivul bar. Așa Cicicu l-a cunoscut pe un colonel, pe care, odată depistat însetat în bar, legitimându-se, l-a rugat să dispară urgent, fiind convins că la rândul său e filat. După Revoluție, pentru gestul de a nu îi face raport, colonelul, devenit șeful Centrului Militar Județean Târgu-Mureș, l-a chemat la el pe fostul agent de contrainformații, și i-a răsplătit binefacerea, Chiorean continuând armata, nu la o armă grea, ci la munca de birou, scriind livrete militare.
La Revoluție a luptat ascuns după un copac, cu ,,teroriștii” veniți la furat de lemne
La Revoluție, însă, a avut parte de o întâmplare în urma căreia i-au ieșit primele fire de păr alb și în care a făcut la propriu pe el de frică. Cei de la contrainformații au fost trimiși în misiune în pădurea din spatele Spitalului Mare din Târgu Mureș, unde se credeau a fi teroriști. Ajunși la fața locului într-un Aro de armată, plutonul trebuia să coboare rapid din mașină și să ia poziție de tragere, contra teroriștilor pădureni:
,,Acuma mă pufnește râsul, dar a fost cumplit și la un moment dat evident că eu am găsit copacul cu tulpina cea mai groasă din toată pădurea aia și m-am pus, numai în poziție de tragere nu. Și deodată l-am auzit pe un coleg de-al meu: «Stai! Stai, că trag!» Și deodată și-a descărcat tot încărcătorul și atunci am simțit ceva cald… și am trăit și momentul ăsta de frică și atunci mi-au apărut și primele fire de păr alb. Aveam 20 de ani, nu erau teroriști, erau țăranii care furau lemne în pădure, și ăia au strigat: «Nu mai trageți, că furăm lemne! Noi suntem! Nu mai furăm!»”
,,Comunismul a reușit să ne influențeze până la nivel de ADN”
Comunismul a reușit să ne influențeze până la nivel de ADN, consideră Dan Chiorean, pentru că până și acum scara valorică e cu susul în jos, în orice domeniu te uiți, de la biserică începând, până la un oarecare institut de cercetări:
,,Totul e cu susul în jos la noi, pentru că ne-am trezit cu libertatea asta fără un fundament, morala, bunul-simț… toți românii trăim cu senzația că ni se cuvine orice. Nu ți se cuvine nimic. Dar absolut nimic!”
Cu toate astea, actorul e un român patriot, mai precis un clujean patriot, afirmând că, de câte ori merge în străinătate, după 5 zile maxim vrea acasă, iar când spune acasă, se referă la Cluj și la locurile sale de suflet, din Padiș, unde merge cu cortul și cunoaște adevărata Românie, cea a unor români absolut minunați:
,,Am întâlnit oameni, niște români absolut minunați, care nu sunt deloc vizibili, și cred că ei ne mai dau energia asta de a mai rezista, de a mai fi noi, ca români. Fiindcă noi, românii, avem marea asta calitate ca oricărei valori, cum e vizibilă, să-i dăm un picior în cur, ca dacă se poate, să ajungă peste graniță. Dar există și o masă de oameni faini, de oameni vizibili, care sunt extraordinari.”
,,Noi avem nevoie de o catedrală în noi, să ne mântuim, nu de clădiri”
Îl nominalizează printre acești oameni deosebiți pe părintele Lemne, preot ortodox, din Siliștea Snagovului, cel care a crescut-o și a botezat-o pe mama sa, părinte pe care Chiorean îl vizitează în fiecare an, considerându-l parte din ,,oamenii aceia nevăzuți, nevizibili, parcă un sfânt luat de acolo, de pe biserică, de pe pictură, de o modestie rară”.
Biserica ortodoxă ar trebui să se întoarcă la modestie, inclusiv la cea financiară, conchide actorul, ,,noi avem nevoie de o catedrală în noi, să ne mântuim noi, nu de clădiri.”
Actorul crede în întâlniri providențiale și încă mai adoarme cu povești
Cea mai mare nerealizare a omului Dan Chiorean, după o viață trepidantă de actor, plină de împliniri profesionale, e lipsa unui copil, doi, zece, la cei 44 de ani pe care îi are, mai având, desigur, mulți înainte! ,,Aici am cam greșit”, spune el, ,,dar timpul nu e pierdut; am fost căsătorit, cu cel mai bun prieten al meu, cu Adriana Băilescu, cu care am fost împreună 10 ani, și un an căsătoriți.”
Actorul crede încă în întâlniri providențiale, și încă mai adoarme cu povești, deși viața l-a făcut mai vigilent și mai greu de mințit. În mod surprinzător pentru cineva a cărui meserie este scena, se definește a fi timid și nepriceput în a aborda eventualele ,,întâmplări” feminine:
,,Sunt un tip extrem de timid, eu nu știu să mă duc, să intru în vorbă eu, habar nu am, în afara momentelor când sunt bahic și atunci oricum sunt neinteresant și put a borhot. Sunt sătul de propuneri, nu cred în ele. Eu cred în întâlniri, nu în întâmplări. Întâmplarea e ok, are valoarea ei, dar, fiind Vărsător, eu încă mai cred în povești și mai adorm cu povești. Aia nu înseamnă că sunt ușor de mințit, nu mă las ușor mințit, sunt destul de vigilent.”
În ziua de azi, cel mai greu e să fii generos, consideră actorul, ,,dacă învățăm să fim generoși și sinceri cred că ne-ar fi mult mai bine”. ,,În rest, știi cum e”, conchide Dan Chiorean, în stilu-i caracteristic: ,,Hai să bem pentru ce o să ni se întâmple de acum încolo! Important e că speranța moare ultima! Sigur, eu i-o iau înainte, e clar!”