„Afară este așa de frig că nu ai da afara nici măcar un câine”, această expresie învățată de mulți dintre noi încă din copilărie s-a potrivit perfect pentru multe zile din această iarnă.
La Cluj au fost zile extrem de geroase, temperatura coborând la un moment dat la minus 20 de grade.
Pe acest frig cumplit, patru copii cu vârste cuprinse între 1 an și 4 luni și 14 ani împreună cu bunica lor de 60 de ani, supraviețuiesc sub cerul liber în condiții inumane, între calea ferată de pe strada Răsăritului și conductele amplasate în imediata proximitate a străzii Viorelelor.
Între aceste două străzi cu nume atât de optimiste, sub ochii neputincioși sau indiferenți ai clujenilor, dar și ai autorităților, se consumă una dintre cele mai cumplite povești de viață pe care le-a cunoscut orașul nostru în ultimii ani.
Sa cititi cu atentie aceasta poveste, sa meditati despre cele citite. Suntem ziaristi si am vazut de-a lungul carierelor noastre multe povesti vesele sau triste. Noi suntem cei ce cautam sa va stoarcem o lacrima, noi suntem cei ce va indemnam sa ajutati. De aceasta data, pana si noi am lacrimat. Si ne-am simtit datori sa ne implicam.
Politicienii corupti, fanfaronii administrativi, toti chichiricii cu functii de raspundere in ceea ce priveste Protectia Copilului, cu totii platiti regeste, ar trebui condamnati sa petreaca o saptamana de viata printre conductele unde au trait in ultimii ani acest prunci.
Pontul a venit de la doi oameni cu suflet imens
Primele informații despre destinul cumplit al familiei Vitan ne-au parvenit de la doi oameni cu suflet mare, Alex Neguran, student în anul I la Medicină, și Laura Szasz, asistent social și mamă a doi copii minunați.
Student la Medicină cu inima pregătită să depună jurământul lui Hypocrate și mâine…
„Locuiesc în chirie pe strada Viorelelor, sunt student în anul I la Medicină. Intr-una din zile m-am apropiat de țevile care duc agentul termic în casele clujenilor și am întâlnit o bătrânică despre care am auzit că ar avea în grijă trei nepoți. Am intrat în vorbă cu ea încercând să îi aflu nevoile. Mi-a spus că are nevoie de Nurofen pentru fetița de 1 ani și 4 luni care a făcut febră din cauza pojarului. Am întrebat-o unde îi sunt nepoții. Mi-a mărturisit cu teamă că sunt cazați temporar la o prietenă cu care strânge PET-uri. I-am lăsat ceva de mâncare și mai târziu i-am adus și medicamente. M-am simțit neputincios văzând condițiile în care stau copiii acolo, sub cerul liber. Am vorbit cu mama mea din Satu-Mare despre drama acestei bunici care trebuie să aibă grijă singură de cele trei odrasle din partea fiicei care a murit, dar și de o altă rudă de doar 14 ani. Am cerut împreună ajutorul unei doamne, mamă a doi copii, numele ei este Laura Szasz, cred că a terminat asistență socială și știam că este vorbitoare de limbă maghiară. Mi-am dat seama că bunica Vitan care îngrijește de cei patru copii cunoaște mai bine maghiara decât româna și am sperat că Laura ar dialoga mai bine cu ea”, ne-a mărturisit Alex Neguran, student la UMF Cluj.
Laura Szasz, o mamă transformată in jurnalist de investigații ad-hoc
Doamna Laura Szasz, absolventă de asistență socială, foarte activă ca voluntar încă din anul 1996 în activitățile organizației „Exploratorii”, afiliată Departamentului de Tineret al Bisericii Adventiste, s-a implicat trup și suflet în acest caz încă de la început și ne-a oferit sprijinul să ne conducă până la „colibele” unde își fac veacul copiii vitregiți de soartă.
Pe drum ne-a povestit cu glas stins și disperat ce soluții a găsit împreună cu soțul său ca bunica Vitan Irenke și nepoții ei să nu mai îndure frigul cumplit de afară.
„Atunci când m-a sunat mama lui Alex Neguran să-mi ceară ajutorul pentru cei 4 micuți, am avut impresia că povestea nu poate fi adevărată. Nu puteam să-mi imaginez cum pot să reziste 3 copii, dintre care unul ce abia are un an si ceva, pe frigul care a bântuit atât de cumplit Clujul în această iarnă. Am ajuns însă la bunica Vitan și mi-am dat seama că nu minte. Era adevărat: acolo traiesc mai multe suflete fără adăpost, nu doar acei copii, ci și câțiva adulți, ce și-au creat un soi de casa între țevile care duc căldura în casele clujenilor, în imediata vecinătate a căii ferate. Nu mi-am putut imagina cum s-au putut juca vara acei copii lângă șinele de tren. Am văzut atâtea drame, atâtea accidente. Bunica Vitan mi-a mărturisit că este nevoită de multe ori să-i lase singură pentru că ea merge să strângă materiale reciclabile, să facă bani ca să-i întrețină. Este o minune că nu i-a călcat trenul. M-am oferit împreună cu soțul meu să le găsesc o chirie și să plătesc contravaloarea ei pe 6 luni, să scape de iarna asta cumplită, până găsesc autoritățile sau un ONG soluții pentru ei. Am și eu doi copii și mi se rupe inima când văd în ce condiții mizerabile trăiesc nepoții acestei femei”, ne mărturisește cu lacrimi în ochi Laura Szasz.
Povestea cumplită a bunicii Vitan Irenke
Intrarea în zona „sinistrată” de pe strada Viorelelor se face prin niște hârtoape cumplite în care îți poți rupe mașina în două. Coborâm din mașină, deschid camera video, mâinile îmi îngheață pe aparatul de filmat. Termometrul indică -6 grade, este 9 ianuarie. Doamna Szasz îmi vede grimasa cauzată de frig. Ne șoptește: „Oare cum au rezistat copiii aceia la -20 de grade dacă noi dârdâim si suntem înghețați după nici 5 minute?”
Începem filmarea…
15 minute dramatice în care am încercat să comprimăm în imagini și sunet destinul dramatic al unei familii.
Ne apropiem de conductele gigantice, în jurul cărora s-au strâns munți de gunoaie, resturi menajere. Mirosul este insuportabil, ne apropiem de colibe, trecem pe lângă niște recipiente uriașe pline „ochi” cu sticle de plastic. Este evident că din această activitate se întreține familia Vitan. În stânga, linia ferată, înghețată, plină de zăpadă, vântul șuieră cumplit. De acolo dintre linii, țâșnește cu o viteză neobișnuită o bătrânică. Se așează sprinten pe conducte și răspunde la toate întrebările noastre. De la bun început se poate citi pe chipul ei, teama că noi sau altcineva îi va lua nepoții de lângă ea. Nu-i pasă de frig, îi este frică. Vorbește stâlcit limba română, dar cu sprjinul doamnei Laura Szasz, reușim să ne înțelegem cu ea. Adunăm cu greu, cuvintele, frazele, pentru a reface ca într-un puzzle imaginea unei povești de viață extrem de triste.
„Dragii mei, ce să vă zic, aici stăm noi, povestea este lungă. Nu am vrut să primesc sprijinul primăriei sau al altor centre pentru că mi-a fost frică că îmi iau copiii. Eu și mor dacă îmi ia cineva copii. Aci fac infarct, cad jos și mor. Am stat și când au fost -20 de grade între țevi, nu am avut ce face, unde să ne ducem. Acum i-am trimis pe copii la cineva, la IRA, să stea acolo, că fetița cea mică a făcut pojar și are febră. Dar apoi, vin înapoi aici cu mine. Stăm aici de mai bine de un an și vara am stat tot aici. Gemenii fac în data de 25 ianuarie 4 ani și fetița mai mică împlinește 1 an și 2 luni. Este cald acolo între țevi, haine de iarnă nu au prea avut, am primit aseară ceva. Toată ziua stau aici între țevi cu o fetița de 14 ani, o nepoată de-a surorii mele…”, povesteste batrana.
Doi gemeni ce se joacă lângă calea ferată. Au rămas fără mamă acum 3 luni…
„Mama copiilor a murit în 15 octombrie, acum se fac trei luni. Nu mi-e frică de faptul că cei mici se joacă lângă calea ferată. Toată vara s-au jucat aici. Au fost învățați că nu au voie să treacă calea ferată. Nu i-am dus niciodată nici la cerșit, martori îmi sunt oamenii din blocurile din jur. Acum copiii nu sunt aici, i-am dus la o muiere care m-ajută să strâng sticlele pentru că pe aia mică a început „să bată” pojarul și am zis că este bine să stea două săptămâni acolo. Stau o vreme la casă, în IRA, la prietena mea..
Am stat aici și de Crăciun și de Revelion, oamenii din blocuri au fost buni, ne-au adus de mâncare, dar nu a vrut nimeni să-i ia pe copii în casă.
Ne-au adus haine, chiar ieri o doamnă care are o fetiță a trimis o plasă plină, inclusiv cizme de iarnă, le mulțumesc foarte mult, orice ajutor îl primesc cu bucurie pentru că nu am bani să le cumpăr lucruri copiilor. Strâng sticle de plastic dar cei care colectează plătesc foarte prost, 6 bani pe kilogramul de masă plastică”, spune bunica Irenke.
Copiii s-au născut între conducte…
„Am ajuns în Cluj acum 10 ani, noi suntem de loc din comuna Ogra, județul Mureș, vă arăt buletinul.
De necaz am plecat de-acasă, soțul bețiv ne-a vândut casa și am plecat pe drumuri. Eu am rămas cu trei copii pe drumuri. Și tatăl nepoților mei, care stau aici cu mine între țevi, a murit de cancer la stomac și ăla a fost un mare bețiv. A fost mai bine de trăit în Cluj, am strâns sticle și le-am vândut, am lucrat și femeie de servici în Gheorgheni. Copiii au certificat de Cluj, mama lor, aici a fost apucată de durerile nașterii, între conducte, de aici a luat-o ambulanța când„ i s-a rupt apa”, spune calma bunica.
Si continua sa vorbeasca despre prunci, fata i se lumineaza:
„Atunci s-a născut Vitan Emilia Irina, 1 an și trei luni împlinește în 15 ianuarie. Am vrut să o lăsăm la spital pe aia mică după ce a născut-o, dar când am văzut că este așa de frumoasă… (plânge – n.r) am zis că acolo unde cresc doi, poate să crească și al treilea… Îmi doresc să le cumpăr o casă în Cristur, să-i duc acolo, dar costă 100 de milioane și nu am banii aștia”.
(De la minutul 8, devine si mai interesant. Copiii au un limbaj sarac, au trait doar intre conducte)
Duba albă, fără însemne, a venit, a văzut și a plecat …
Bunica Irenke nu minte, dar e precauta:
„Iarna asta nu ne-a deranjat nimeni, au venit niște domni, cred că de la primărie, dar nu știu sigur, poate că erau de la poliție, au venit îmbrăcați în civil și nu am știut de unde sunt. Au băgat mâna între țevi și au zis unul către celălalt: „Aici este cald, aicea nu este frig, aștia nu îngheață aici”. Mi-au zis să am grijă că vine frig mare, le-am zis atunci că aici nu este frig. Copiii nu erau când au fost ei aici. Erau duși la IRA deja”
Operațiunea „Salvați copiii conductelor”!
Imediat după ce am terminat de filmat primul material, am încercat să identificăm locul unde se află adăpostiți copiii. O parte din povestea doamnei Vitan era imposibil de verificat în absența unor probe incontestabile că acei copii se află în Cluj în grija unei alte femei care are ca principală activitate recuperarea de materiale reciclabile. Bunica copiilor a refuzat să ne indice adresa gazdei temporare a minorilor cu toate că ne-a însoțit cu mașina câteva străzi. La un moment dat, i s-a făcut frică că vrem să-i luăm copiii și ne-a rugat să ne întoarcem la conducte. Datorită inistenței și bunătății doamnei Laura Szasz, care a revenit două zile consecutiv, asteptând ore în frig împreună cu studentul Alex Neguran, i-am găsit în cele din urmă pe cei trei copii alături de bunica lor între țevi.
„Nu am știut ce să mai fac, am mers două zile și am gasit-o pe bunică, tot singură, în cele din urmă i-a adus pe copii, cele două săptămâni despre care vorbea bunica Vitan s-au transformat în doar 2 zile în care copiii au avut un acoperiș deasupra capului. În mod clar, bunica nu se poate îngriji cu responsabilitate de acești minori, copiii aceștia au dreptul la viață, la educație, trebuie să fie spălați, îngrijiți, să se joace, să meargă la grădiniță și apoi la școală, să stea iarna într-un loc civilizat, la căldură. Locul unde stau acești copii este un focar de infecție.
Copiii și adulții își fac nevoile pe unde apucă, peste tot sunt resturi de mâncare și gunoaie. Probabil noaptea mișună șobolani aici atrași de miros. Nu poți să ții câini în condiții decente aici. Cum să trăiască niște copii într-un asemenea infern al frigului și al mizeriei? Când m-am întors la conducte, mai răsăriseră două colibe. De sub o pătură a răsărit capul unui tânăr, doamna mi-a zis că este fiul ei mai mare. Mai apoi, în pijamale, a apărut și tânăra care o ajută pe femeie la PET-uri.
Mi-a mărturisit că, de milă, a încercat să-i țină pe copiii bunicii Vitan mai multe zile, dar nu a avut ce să le dea de mâncare și până la urmă băiatul a dat-o afară, cu tot cu copii. Stau oricum, toți, într-o casă închiriată pe strada Mesterilor lângă IRA, împreună cu alte două familii”, spune inimoasa voluntara.
„Deci de unde se chinuiau să trăiască cinci suflete între aceste conducte, lângă calea ferată, m-am trezit că au răsărit peste noapte, încă 3 persoane. Ne-am mobilizat cu prietenii mei de la biserică, cu familia, am adus ceai cald, supă fierbinte, mâncare proaspătă, haine, pături, dar îmi dau seama că în felul acesta nu rezolv mare lucru. Autoritățile trebuie să se concentreze să găsească căi de rezolvare a acestui caz. Bunica trebuie să rămână împreună cu nepoții, dar într-un loc în care aceștia să primească toate cele necesare. Imaginați-vă că acești copii nu au făcut o baie caldă de ani de zile. Bunica mi-a spus că s-a oferit un cetățean să îi ia în casă să le facă o baie, dar i-a fost frică să le dea voie, să nu răcească… Bieții copilași nu știu să vorbească, Sorina una dintre gemene, are probleme grave cu dantura. Ce facem cu acești copii? Nu îi putem trata ca pe niște câini vagabonzi, le dăm mâncare și apoi plecăm fiecare la treburile noastre…
Trăim într-un oraș cu pretenții, trebuie să găsim soluții. În a doua filmare se poate vedea clar cum copii stau descălțați cu picioarele pe conducte, pe un frig care „crăpa pietrele”.
Cine îi ajută pe Ionuț, Sorina și Emilia să aibă o viață de copil normală?
Treaba noastră ca jurnaliști nu se încheie cu simpla relatare a acestei tragedii.
Vom analiza cu atenție in urmatoarele zile ce ar fi trebuit să facă autoritățile locale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului din clipa în care au aflat că de mai bine de patru ani, lângă calea ferată, trăiesc în condiții mizere aceste suflete.
Și mai important pentru noi, dar si pentru opinia publică, este să fim informați urgent ce acțiuni concrete și rapide vor întreprinde de astăzi pentru ca această familie să nu mai stea sub cerul liber.
De vorbe suntem sătui și de „comitetele și comițiile” care analizează activitatea lui Daniel Tămaș care conduce cu atâta competență o structură a statului care ar fi trebuit să rezolve demult acest caz.
Daniel Tămaș este șeful DGASPC care se bucură de „căldura protecției politice”.
Trăim de câteva săptămâni în „România lucrului bine făcut”.
Ce autorități ale statului trebuie să intervină pentru ca să i se facă „frig” șefului DGASPC și cald lui Ionuț, Sorinei și Emiliei?
