Politica

Poșta Română vine cu idei trăznite: Vrea să dea cod poștal separat la tot cartierul

Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, conduce o instituție rămasă în trecut, dar pe care își dorește să o aducă și mai aproape de sistemul comunist. Acesta susține că fiecare român va avea cod poștal personal, un sistem care nu se știe câte beneficii ar aduce, în condițiile care fiecare cetățean are propriul CNP, în baza căruia poate identificat.

„Serviciul poştal modern trebuie să aibă câteva elemente. În primul rând, trebuie să fie rapid. În al doilea rând, trebuie să fie convenabil. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să fie customizat pe nevoile oamenilor. Vă mai spun un lucru, noi lucrăm la un cod poștal pe persoană. Dacă până acum codurile poştale sunt împărțite geografic, pe localități, sau străzi, sau cartiere, credem că e momentul în care să facem un pas digital important și să ne asigurăm că fiecare persoană are propriul cod poștal şi indiferent unde se găseşte persoana respectivă poştaşul să îl găsească şi să îi ducă coletul, dacă optează pentru genul ăsta de livrare”, a declarat Valentin Ştefan.

La ce CV are băiatul acesta, te miri că poate scoate pe gură asemenea inutilă propunere.

Înainte de preluarea mandatului de director general, Valentin Ştefan a ocupat poziţia de director general adjunct, fiind responsabil de coordonarea Direcţiei Economice, a departamentelor IT şi Juridic şi a Direcţiei Administrativ, Auto şi Securitate Poştală.

Valentin Ştefan are ca studii Universitatea Bucureşti, cu o licenţă în Istorie, Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg şi la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill, SUA.

Potrivit CV-ului său postat pe site-ul Poştei Române în 2011, a lucrat la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) ca stagiar, iar între 2013 şi 2015 a lucrat ca investigator la Kroll Compliance, la Washington.

Exit mobile version