”Porn is the new black!” ar fi trebuit să se numească noua premieră de la Teatrul Național Cluj, al cărei titlu nu prea are nicio legătură cu piesa: „Moarte și reîncarnare într-un cowboy”. Acest spectacol, în regia lui Andrei Măjeri (care a mai montat la Naționalul clujean două piese geniale, Agamemnon și Cutia Pandorei) este revenirea mult așteptată a vieții în acest teatru ale cărui podele au fost prea mult tocite în ultimii ani de spectacole obosite, care-și dădeau duhul de-a dreptul în fața spectatorilor, prin text, regie, scenografie și toate celelalte elementele teatrale, în general, în afară de interpretare.
Acum, în sfârșit, actorii Teatrului Național au avut ce juca, actrițele de fapt, pentru că piesa are o distribuție exclusiv feminină de excepție: Romina Merei, Sânziana Tarța, Irina Wintze și Elena Ivanca, singura care evită, elegant, imprecația, pentru că celelalte trei cântă, joacă și înjură în acest spectacol cu voluptate, cu umor și fără niciun fel de menajamente!
Da, se înjură! Și se înjură bine, pentru că se spun lucrurilor pe nume, atât trăirilor din planul profund al existenței, cât și celor de la un nivel mai superficial, în care oamenii nu fac dragoste, ci „se f…!”, în care pe copii nu îi aduce barza, ci „ies din p… mamii lor!”, ca să dau doar două exemple din multitudinea de minunate vulgarități care vă vor încânta urechile pe parcursul acestui spectacol, care vă vor gâdila centrul acela misterios din creier care te face să râzi neprefăcut, cu gura până la urechi, atunci când auzi realități banale, tabuizate pudibond, spuse pe bune!
Întregul spectacol seamănă cu o parodie, te poate induce în eroare că ar fi o parodie, pentru că cele patru actrițe joacă voit teatral, pentru că tușele sunt groase și nenaturale, dar el de fapt e o autentică punere în scenă a realităților acelora pe care cu toții le știm, toți le trăim și toți le mascăm în haine ipocrite țesute din iluzii și conveniențe sociale.
”Porn is the new black” scrie pe maieul uneia dintre actrițe, când se dezbracă de cămașă, mai spre finalul piesei, și nu e vorba despre o pornografie fizică, ci verbală, despre realul nud care este prezentat spectatorului într-un mod crud, cinic și nealterat, într-un mod dur și frust. Această piesă este plină de asperități, de nuditate existențială ușor însă de digerat, pentru că e jucată cu mult farmec și cu un excelent simț scenic, cu toate că impresia pe care o ai la un moment dat, prins în înlănțuirea de povești feminine, e cea de șmirghel ce zgârie obrazul societății, care urlă dureros de ciudă că a fost dată de gol și ilustrată în toată goliciunea ei!
Cele 4 femei deconstruiesc mituri și prefăcătorii adânc înrădăcinate în societatea de astăzi, începând de la râsul prostesc folosit ca instrument de camuflare a insecurității, până la relații, la dragoste și sex, două noțiuni care, în goana vieții moderne, devin sinonime, și, cu cât se sinonimizează mai repede, cu atât devine relația mai susceptibilă de durată și consistență.
Nu vreau să vă povestesc mai multe pentru ca textul acesta să nu devină un spoiler pentru ceea ce eu numesc o încântare teatrală care merită aplaudată cu două rânduri de mâini, pentru că are tot ce este nevoie pentru un real succes la public: un regizor tânăr și inteligent, cu un stil aparte, de scuipare nederanjantă a realității pe obrazul spectatorului, care, culmea!, mai și începe imediat să zâmbească și să râdă, actrițe precum Sânziana Tarța, care joacă cu adevărate mișcări de felină, care sugerează forță și feminitate în același timp, care are o voce dumnezeiască, sau Elena Ivanca, cea care reușește să aducă grație și un contrabalans vulgarității textului declamat pe scenă, care astfel doar îți trage jucăuș cu ochiul, pornografia verbală devenind erotism rafinat și „decent”.
Dacă în primele 3 minute ale spectacolului mă gândeam că iar am venit la o aberație și, asta e!, la final voi aplauda doar din respect pentru minunatele actrițe, imediat am fost prins într-o vâltoare a unui real dramatizat doar atât cât să poți face haz de necaz, cât să fie transformată tragedia într-o aspră, dar savuroasă comedie.
„Moarte și reîncarnare într-un cowboy” este o primăvară teatrală, e un semn că Teatrul Național Cluj își revine la viață și începe să trăiască în prezent, în 2016!
Am început cu inscripția de pe maieul uneia dintre actrițe și termin triumfal cu sloganul imprimat pe bustul alteia: ”Life is short and so is your penis!” – and so is your penis, aș parafraza eu, dacă iubești teatrul și nu mergi la piesa lui Andrei Măjeri, care a fost la final aplaudată în picioare de tineri de toate vârstele, de la 15 la 70 de ani. A fost gustată de toți pentru că realitatea e una pentru toți și ne bucurăm întotdeauna să o vedem interpretată pe cea mai minunată scenă a vieții, care este teatrul, care are voie doar două lucruri: să ne mintă frumos sau să ne spună adevăruri care să ne miște.
„Moarte și reîncarnare într-un cowboy” te mișcă frumos, chiar dacă scurt, dar, e genul de piesă la care îți dorești să te mai reîncarnezi de câteva ori în spectator, pentru ca să compensezi astfel moartea clipei teatrale.