In vizor

Pompierii clujeni, la datorie în noaptea de Înviere. Recomandări pentru credincioși

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, ISU Cluj va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, astfel încât, la nevoie, vor fi dispuse măsuri de răspuns la orice situație de urgență.

 

Drept urmare, peste 160 de pompieri, respectiv 150 de mijloace și autospeciale pentru intervenție sunt disponibile în permanență în caz de nevoie pentru stingerea incendiilor, asistență SMURD sau evacuare în situații de urgență.

 

Inspecția de Prevenire a desfășurat controale tematice și acțiuni de informare la obiectivele religioase din județul Cluj. Totodată, inspectorii ISU Cluj vor fi pe teren și pe timpul slujbelor.

 

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reamintim cetățenilor necesitatea respectării unor măsuri simple atât pe timpul slujbelor religioase, cât și în locuințe.

 

Credincioșii trebuie să manifeste prudență la utilizarea lumânărilor aprinse, care trebuie ținute la distanță față de haine și păr, evitând apropierea acestora de icoane sau obiecte ce ar putea lua foc.

• La întoarcerea acasă, este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile.

• Lumânările sau candelele aprinse nu vor fi lăsate nesupravegheate și se va evita deplasarea cu acestea în autovehicule. De asemenea, lumânările sau alte surse de foc nu vor fi lăsate la îndemâna copiilor, care trebuie supravegheați permanent.

• O atenție sporită va fi acordată și persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor aprinse, pentru a preîntâmpina situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.

• Parcarea autovehiculelor în apropierea bisericilor se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces și să nu fie împiedicat accesul la hidranți.

 

Exit mobile version