Dupa 35 de ani in slujba oamenilor, Vasile Somlea, inspectorul-sef al ISU Cluj, pune punct carierei militare. Statul a decis ca trebuie sa se pensioneze la 56 de ani, prin noua lege privind statutul cadrelor militare. In urma cu exact 32 de ani, ofiterul Somlea isi incepea prima zi de lucru printre pompieri. Acum e general de brigada si mai are 17 zile pana sa ajunga un simplu numar pe lista rezervistilor.
Comandantul Somlea ne asteapta in biroul de la etajul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Avram Iancu”. Isi poarta uniforma ce se aseaza impecabil si iti trezeste negresit un sentiment de admiratie. Nu este un comandant de unitate tipic, te intampina cu zambet cald si iti strange mana ferm. Mica lui casa, biroul de la etajul I, e la fel ca si el: primitor si familiar. E biroul unui pompier pasionat si dedicat: zeci de casti de interventie, masini de pompier in miniatura, extinctoare, distinctii si medalii stau insirate pe jumatate din incapere. Somlea le-a adunat de-a lungul anilor si tine la fiecare obiect in parte.
A stiut inca de mic ca vrea sa fie ofiter. In clasa a IV-a ii spunea invatoarei de la scoala primara ca isi doreste sa ajunga ofiter de aviatie. Pasii i-au fost indrumati, insa, catre o altfel de activitate militara. Dupa absolvirea Liceului Energetic din Cluj-Napoca, a terminat Scoala Militara de Ofiteri Pompieri.
Prima zi
“In 19 septembrie 1981 mi-am luat postul in primire. La ora 07.00 am fost la Turda. Eram instructor, comandant de pluton, aveam 21 de soldatei. Si acuma tin minte numele primului sergent care mi-a dat raportul dimineata: Chetran, un moldovean. Aveam 24 de ani. Credeam ca tot ce zboara se mananca, viata-i nesfarsita, nu are niciun fel de capat, ca o sa intoarcem lucrurile pe dos. Era exact ca si astazi: o zi cu cerul putin acoperit, cu parfumul acela de toamna. Niciodata nu m-am gandit atunci ca eu voi fi comandantul unitatii, general de brigada”, isi aduce aminte comandantul.
Il intrebam daca si-a dorit asta, pe atunci. Spune raspicat, ridicand din spranceana: “Nu! Atunci nu”. Avea alte idealuri, mai modeste, sa ajunga maior si comandant de companie. In 1992 era deja maior, dupa care a inceput sa gandeasca altfel. Perspectivele i se deschideau pe rand, gradat, iar odata cu trecerea timpului si acumularea de experienta, s-a schimbat si el.
In 2005, ajunge la carma unitatii, iar la 1 decembrie 2009, Vasile Somlea era avansat in gradul de general de brigada. Steaua de pe fiecare umar ii aminteste de atunci responsabilitatile castigate.
“Pe masura ce avansezi in grad, plaja drepturilor se ingusteaza si cea a obligatiilor se mareste”, spune el.
In tot acest timp, nu s-a ferit nici macar o zi de munca de jos. In cuierul din dreapta biroului graieste doveditor echipamentul de interventie. Pe cizmele din piele aspra si costumul cu linii fluorescente nu a apucat sa se depuna praful. Il imbraca intr-o clipa, in drum spre o interventie.
“Un comandant trebuie sa isi conduca oamenii. Dar mai este si reversul medaliei: de cele mai multe ori, prezenta comandantului la locul catastrofei este un factor de stres. Dar de multe ori, este un factor de stres pozitiv: in momentul in care te afli in mijlocul unei situatii grele si te duci acolo, oamenii tai stiu ce au de facut. Coordonatorul interventiei are insa un stres: grija fata de propriii oameni. Cand eu ajung acolo, ca si comandant, iau pe umerii mei aceasta responsabilitate. Din momentul acela, poate sa isi faca treaba foarte bine”.
Sursa foto: facebook.com
Fiecare misiune este grea in felul ei. A trait, insa, un moment de neputinta in 1996, cand au murit oameni sub privirea lui. “Nu aveam ceea ce avem acuma, masina de descarcerat, aveam o singura ambulanta. O casa se prabusise peste niste masini, pe Calea Turzii. In masina erau oameni pe care ii auzeam cum gem si cum cereau ajutorul, dar nu puteam sa facem nimic. E cumplit sa traiesti sentimentul de neputinta. A fost unul dintre cele mai grele momente din cariera. Au murit oameni acolo. Te copleseste si te face sa te intrebi ce-i de facut. Asta ne-a determinat sa facem ce avem acum. A fost una dintre motivatiile care ne-a determinat sa dezvoltam unitatea”.
De la zece la o mie
Din 1996, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta s-a dezvoltat atat ca dotare cat si ca personal. Diferentele sunt uriase, dincolo de cifrele graitoare: in 1989, ISU Cluj avea putin peste 100 de interventii in tot judetul. Astazi, unitatea are, de la inceputul anului, 8.577 de interventii. “De la 10 la 1.000 pe luna. In ’94, aveam o singura ambulanta la SMURD. Acum avem 24 si sunt 13 echipaje de interventie in fiecare zi. Inimaginabil, daca facem comparatia”, explica Somlea.
Omul si comandantul
Generalul se simte ca mireasa in noaptea nuntii, la fiecare inceput de zi: stie CE va fi, dar nu stie CUM va fi. Rade si el de aceasta comparatie, dar, in cele dn urma, meseria lui e patronata de imprevizibil.
Cu o disciplina nemteasca, generalul Somlea paseste in unitate la 7.30 in fiecare dimineata. Isi verifica mailurile, citeste presa si asculta, mai apoi, rapoartele din ultimele 24 de ore. Urmeaza partea administrativa: intalniri la diverse institutii, delegatii, vizite la subunitatile din judet.
Cel mai mult ii place, insa, sa stea intre oamenii lui. Sunt 730 si sunt cei mai buni din tara, in opinia lui. El e al 731-lea.
“Daca nu iti place sa lucrezi cu oamenii, nu ai ce sa cauti in meseria asta. Se face cu bratul, cu mintea si cu foarte mult suflet. Eu am stat tot timpul intre oamenii mei. Astazi, daca ma invita la masa, le spun DA. Mancam impreuna. In spatele unui lider trebuie sa ramana intotdeauna un om. Un comanant fara oamenii lui este jumatatea lui zero. Oamenii mei inseamna toti ofiterii si subofiterii, inseamna toti medicii si paramedicii voluntari de la SMURD, inseamna toti oamenii din exterior cu care am colaborat”.
Comandantul Somlea si-a ghidat cariera de peste 30 de ani dupa patru principii: primeste tot ce ti se da – cu bune, cu rele , ia ce ti se cuvine, imparte gloria cu ai tai si asuma-ti esecul.
“Sunt trei cuvinte care valoreaza extrem de mult pentru mine si care nu costa nimic: te rog, multumesc, iarta-ma”.
Chiar daca din copilarie isi dorea sa fie aviator, a reusit sa zboare pentru prima data abia in 2008. Si nu la bordul unui avion, ci cu parapanta. Ori de cate ori ii permite timpul, profita de ocazie si merge la aerodromul din Dezmir. Primul zbor cu adevarat liber va fi, insa, in 7 octombrie, dupa pensionare.
Foto: facebook.com
“Am primit o intrebare: ce urmeaza dupa 6 octombrie? 7 octombrie. In prima zi, daca este conditie, daca este timp frumos, imi propun sa merg la zbor. Va fi primul zbor in care nu va trebui sa am hands-free-ul in ureche, ca sa ma sune de la serviciu cand sunt la 500 de metri deasupra solului, sa imi spuna de o problema, sa trebuiasca sa aterizez pentru ca trebuie sa vin la unitate”.
Un anonim pe strada
A primit vestea pensionarii in iunie, dupa o schimbare legislativa care impune pensionarea generalilor de brigada la 56 de ani. Vasile Somlea a implinit aceasta varsta in luna mai. In 6 septembrie a fost trecut in rezerva si mai are la dispozitie 30 de zile pentru predarea unitatii. Dupa plecarea lui, interimatul va fi asigurat de prim-adjunctul Dorin Ungur, pana la organizarea unui concurs.
“Eu ma opresc aici. In 6 octombrie va fi ultima zi de serviciu pentru mine. La ora 12.00 o sa ma scoata baietii din sistem. O sa taie ei firele, eu nu le pot taia. Dupa ce o sa plec, o sa fiu un anonim care merge pe strada. O sa dea un click si eject, ca si cum nu as fi fost acolo. Voi fi un numar pe lista rezervistilor”.
Mai are cateva saptamani de petrecut in biroul de la etajul I, inconjurat de cei 730 de angajati, care-i sunt atat de dragi.
“Nimic nu ii poate inlocui pe cei cu care am lucrat. Absolut nimic, locul lor nu poate fi luat”.
Este ora 10.20 si comandantul Somlea trebuie sa ajunga la o intalnire administrativa. La plecare, ne roaga sa nu-l transformam in altceva decat este. Nu e loc de super-eroi. Si-a facut doar meseria.