Răzvan Petruș, polițist în cadrul IPJ Cluj, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru viol. De asemenea, acesta trebuie să îi achite victimei daune morale în valoare de 8000 de euro.
Decizia nu este definitivă.
Potrivit martorilor, Petruș a participat împreună cu alți prieteni, la o petrecere în data de 12 noiembrie 2022. La un moment dat a intrat în camera în care dormea victima și a violat-o.
”În jurul orei 01.00, inculpatul aflându-se într-un apartament pe raza municipiului Cluj-Napoca, profitând de starea persoanei vătămate care se afla în imposibilitatea de a-și exprima voința, întrucât dormea, a întreținut un act sexual cu aceasta”, spuneau procurorii.
În acest moment, Răzvan Petruș este arestat preventiv într-un alt dosar. El a fost prins drogat la volanul unei mașini neînmatriculate.
„La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Eroilor, din localitatea Florești. La volanul autoturismului se afla un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, iar din verificări s-a constatat că acesta are calitatea de polițist, încadrat la I.P.J. Cluj. Cel în cauză a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a transmis IPJ Cluj.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen., condamnă inculpatul Petruș Răzvan Vasile, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prev. de art. 218 alin. (1) ?i (2) C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen, rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) C. pen.
Interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de locuinţa acesteia, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată desfășoară activități sociale, la o distanţă de mai puţin de 50 de metri pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n), o) C. pen interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta şi de locuinţa acesteia, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată desfășoară activități sociale, la o distanţă de mai puţin de 50 de metri, care se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen.
În temeiul art. 399 alin (1) C.proc.pen., rap. la art. 208 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpatul Petruş Răzvan Vasile, prin Încheierea penală nr. 89/24.03.2023, a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va men?ine începând cu data de 06.08.2024. În temeiul art. 215 alin. (1), alin. (2) Codul de procedură penală, menţine (stabileşte) în sarcina inculpatului următoarele obligaţii: – să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat; – să informeze de îndată Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la schimbarea locuinţei, – să se prezinte la I.P.J. Cluj – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemată; – să nu depăşească limita teritorială a României fără încuviinţarea judecătorului de cameră preliminată sau a instanţei; – să nu se apropie, la o distanţă mai mică de 200 de metri, de martorii Pecete Rodica, Rus Andrada Denisa, Benko Lucian, Csipkes Krisztian, Morărean Carmen Adelina, Trif Liviu Ioan, Dopţess Vasile, Coman Ioan, Suciu Tudor, Gheran Gabriel Florin, Văscan Larisa sau de persoana vătămată Azzam Liana Vanessa şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale (cu excepţia comunicărilor efectuate prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu, în condiţiile legii). În temeiul art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. (4) C.proc.pen., supravegherea respectării obligaţiilor care-i revin inculpatului, pe durata controlului judiciar, se va realiza de către I.P.J. Cluj – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. (5) C.proc.pen. o copie a încheierii se comunică, în ziua pronunţării ei, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, precum şi serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin. Executorie privind menţinerea măsurii preventive.
În temeiul art. 72 alin. (1) C.pen., deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului durata re?inerii, a arestării preventive ?i a arestului la domiciliu din data de 13.11.2022 până la data de 26.03.2023. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acesteia în sistemul naţional de date genetice naţionale. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 19, art. 25 C.proc.pen. la art. 1349, art. 1357, art. 1381 C. civ., admite în parte acţiunea civilă ?i obligă inculpatul Petruş Răzvan Vasile la plata către partea civilă Anonimizat 1 a sumei de 8000 euro constând în daune morale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 398 C. proc. pen. coroborat cu art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ( 500 lei-urmărire penală, 200 lei-cameră preliminară, 500 lei- faza de judecată). În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală rap. la art. 272 alin. (2) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, Av. Vartic Dac, în cuantum de 942 lei, rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj-Napoca. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Pronunţată astăzi, 06.08.2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.