In vizor

Poliţiştii din Transilvania vor protesta săptămâna viitoare la Cluj: “Nu putem admite ca un poliţist să aibă salariul mai mic ca o femeie de serviciu”

Săptămîna viitoare se anunţă un protest de amploare  la Cluj-Napoca. Poliţiştii din toată Transilvania vor veni în 16 martie la Cluj pentru a-şi exprima nemuţumirile faţă de salariile mici, comparativ cu volumul de muncă pe care îl au. Unul dintre liderii Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Constantin Mandache, a declarat în exclusivitate pentru NCN că protestul de la Cluj este deja autorizat de primărie.

Polițiștii spun că salariile lor sunt înghețate din 2010, iar riscurile meseriei sunt la tot pasul. Din acest motiv au decis să iasă în stradă şi să ceră punerea în aplicare a HG nr 1/2017. În sprijinul lor la protestul de la Cluj, polițiștii i-au chemat și pe alți bugetari sau chiar pe familiile jandarmilor și pompierilor, care nu pot protesta, potrivit statutului, dar au aceleași probleme salariale.

“Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie luptă pentru măririle de salariu. Pentru punerea în aplicare a HG nr 1/2017 unde se prevede că tot bugetarul, începând cu 1 februarie, va beneficia de salariu 1.450 brut. Pot să vă spun că o parte din agenţii de poliţie mai tineri vor beneficia iar cei care sunt cu o vechime de peste 22 de ani nu vor beneficia. Am fost la negocieri cu ministrul de interne şi ministrul muncii unde am ajuns la un consens să vedem impactul bugetar pentru salariul de 1.450 lei pentru toţi poliţiştii. Totodată sporurile aferente care sunt la salariu să nu mai fie cele de la 31.12.2009. Nu putem admite ca în ziua de azi, un poliţist să aibă un salar mai mic ca o femeie de serviciu sau o infirmieră la un spital. Dacă nu se pune în aplicare HG 1/2017 noi avem autorizatie  eliberată de la Primăria Cluj-Napoca ca în data de 16 martie, toţi poliţiştii din oricare organizaţie sindicală din care fac parte i-am invitat să fie alături de noi la protestul pe care îl vom face şi la Bucureşti si la Cluj-Napoca. Am făcut apel la toţi poliţiştii din N-V ţării şă vină la Cluj iar cei din centrul ţării şi sud se vor prezenta la Bucureşti”, a declarat Constantin Mandache unul din liderii  Sindicatului Național al Agenților de Poliție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version