Din oras

Polițiștii de la Acțiuni Speciale, Ordine Publică și SAES, cu bolizi de sute de cai la UNTOLD

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a primit mai multe mașini, modelul Ford Mustang Mach-E, sub formă de comodat. Mașinile vor fi folosite în perioada în care se desfășoară festivalul UNTOLD.

Potrivit purtătorului de cuvânt a IPJ Cluj, contactat de Ziar de Cluj, Mustangurile vor fi utilizate pe perioada festivalului, în misiunile derulate de efective SIAS, polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciul de Ordine Publică, dar și din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase

Un bolid da fost surprins într-o fotografie în cursul zilei de astăzi, în trafic, pe Moților. Acestea nu vor fi inscripționate, din ce reiasă dintr-un comunicat al poliției clujene.

Tot instituția menționată a confirmat faptul că nu este vorba de un singur SUV, ci 17. Polițiștii au ajuns în posesia lor pe o perioadă determinată, prin contract de comodat.

„Având în vedere imaginile din spațiul public, care prezintă ,,autoturisme inscripționate”, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

Autoturismele sunt date spre folosință către IPJ Cluj, pentru o perioadă determinată, în baza unor contracte de comodat.

În cursul acestei zile, la preluarea autoturismelor, reprezentanții IPJ Cluj au constatat că acestea au fost colantate cu ,,Poliția”, motiv pentru care au luat măsuri de înlăturare a colantului respectiv”, a transmis IPJ Cluj.

SUV-ul complet electric Ford Mustang Mach-E este disponibil în România de la sfârșitul anului 2021. Versiunea de bază are un preț de pornire de 49.800 de euro și oferă un motor de 269 cai putere și autonomie de 450 de kilometri.

  • foto: Mihai Bacalu/Facebook