Eveniment

Polițiștii clujeni au deschis o anchetă în cazul bărbatului care a fost strivit de un mal de pământ în localitatea Pădureni

Scris de 1071

Polițiștii clujeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului de 43 de ani care a decedat ieri în localitatea Pădureni. Din primele informații, se pare că pe șantier nu au fost luate măsurile legale de securitate și sănătate în muncă.

„În urma activităților specifice, persoana a fost extrasă și eliberată de sub malul de pământ . Polițiștii au stabilit identitatea acestuia, respectiv un bărbat de 43 de ani, din comuna Cuzdrioara, echipajele medicale constatând faptul că acesta nu mai prezenta semne vitale.  Trupul bărbatului a fost transportat la Institul de Medicina Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării necropsiei. Pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.”, a transmis IPJ Cluj.

Un bărbat de 43 de ani a fost găsit, joi, sub un mal de pământ în localitatea Pădureni, județul Cluj. În ciuda eforturilor pompierilor, bărbatul a decedat

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit pentru a extrage un bărbat care a fost surprins sub un mal al unui șanț adânc de patru metri. Apelul de urgență a fost dat în jurul orei 15:41, iar incidentul s-a petrecut în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos. Pompierii au mobilizat pentru această misiune o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și containerul multirisc. Odată ajunși la fața locului, colegii au găsit un bărbat acoperit în totalitate de pământ.

Imediat s-a lucrat pentru asigurarea zonei, folosindu-se cilindri și plăci de schele pentru stabilizare, alături de echipamentele specifice din dotarea autospecialei. De asemenea, a fost pus la dispoziție un buldoexcavator. În situația de față, o dificultate a reprezentat-o spațiul de manevră limitat. După eforturi susținute, pompierii au reușit să elibereze parțial persoana, care prezenta rigiditate cadaverică. În cele din urmă, medicii de la SAJ, sosiți în sprijin, au constatat decesul bărbatului de aproximativ 40 de ani. Operațiunea de extragere s-a încheiat după trei ore și jumătate”, a transmis ISU Cluj.

„În urma activităților specifice, persoana a fost extrasă și eliberată de sub malul de pământ . Polițiștii au stabilit identitatea acestuia, respectiv un bărbat de 43 de ani, din comuna Cuzdrioara, echipajele medicale constatând faptul că acesta nu mai prezenta semne vitale.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institul de Medicina Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării necropsiei. Pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, a declarat IPJ Cluj.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 22 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 22 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 1 day Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 1 day PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 1 day Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 1 day Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 1 day Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 1 day Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 1 day In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 1 day Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 1 day Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 1 day In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 1 day Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE