Justitie

POLIȚIST prins pentru FURT. Iacob Raț, agentul de la Secția 4, acuzat că fura în timp ce purta uniforma

Dosar penal inedit pentru un polițist din Cluj-Napoca, care lucrează la Secția 4. Agentul Iacob Moise Raț este cercetat penal pentru furt calificat, după ce timp de două zile s-a folosit de uniforma de lucru pentru a sustrage doua flexuri dintr-un magazin din oraș. Patronul magazinului i-a facut plangere penala, iar colegii de la Poliția Municipiului Cluj-Napoca au efectuat percheziții la locuința polițistului. 

„La data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați de către reprezentantul legal al unei societăți comerciale situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, despre faptul că, în perioada 28/29 februarie a.c., un bărbat ar fi sustras din magazinul societății două unelte electrice. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs fapta sesizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. Întrucât, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 45 de ani, are calitatea de polițist, în paralel, se efectuează și o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia”, confirmă cei de la IPJ Cluj. 

Potrivit declarației de avere, Iacob Raț are două case în Cojocna și un apartament în Cluj-Napoca. Fosta parteneră de viață a acestuia l-a dat în judecată pentru plata pensiei alimentare, însă a renunțat la proces, în vara anului trecut. 

Polițiștii nu au reușit recuperarea prejudiciului de la Iacob Moise Raț, iar la nivelul Inspectoratului s-a început, în paralel cu cercetarea penală, o ceretare disciplinară, în urmă căreia polițistul își poate pierde locul de muncă. 

 

Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *