In vizor

Politicienii și lipsa lor de preocupare: Acum vor să interzică mersul pe bicicletă tinerilor sub 16 ani

Un proiect de lege aflat la Camera Deputaților prevede ca tinerilor din România cu vârste mai mici de 16 ani să li se interzică să folosească bicicleta. Proiectul (PL-x 526/2019) care datează din 2019 viza inițial circulația cu trotinetele electrice, care nu prea era reglementată la acea dată.

Acum, comisia juridică a Camerei Deputaților a adăugat trei amendamente la proiect, în ședința din 7 noiembrie 2023, printr-un „raport preliminar”.

Prin acesta se vrea modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel: 
– interzicerea oricărei persoane care nu a împlinit 16 ani, fără nici o excepție, să circule cu bicicleta;
– bicicletele trebuie să aibă tot timpul farul aprins spre față și lumina roșie aprinsă orientată spre spate, chiar și ziua în amiaza mare, pe timp însorit
– toți bicicliștii să fie obligați să poarte oriunde, tot timpul, cască specială de protecție.

Prima măsură este de-a dreptul imbecilă. Cea cu farurile este inutilă, în schimb a treia măsură era chiar necesară.

Conform lui Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism „Napoca” (CCN) și președinte al Federației Bicicliștilor din România:

Nu prin interdicții halucinante la adresa bicicliștilor se promovează sănătatea publică, siguranța rutieră și mobilitatea sustenabilă în România! Comisia juridică și Comisia pentru apărare și ordine publică a Camerei Deputaților au introdus recent, într-un proiect de lege, ce nici nu viza de fapt bicicliștii, o serie de restricții și interdicții șocante la adresa acestora, unice pe continentul european, în gravă discordanță atât cu unele reforme adoptate sau în curs de adoptare pe plan național, cât și cu politicile publice la nivel european de promovare a mobilității sustenabile și a sănătății publice prin încurajarea utilizării bicicletei în scop de transport, recreativ, turistic sau sportiv”.

Dacă aceste amendamente vor fi adoptate, proiectul de lege va avea efecte negative în societatea românească, iar numărul de bicicliști va scădea semnificativ.

„O cauză va fi efectul indirect al portretizării ei ca vehicul periculos pentru viața și sănătatea utilizatorilor (din moment ce se impune în toate cazurile utilizare de echipament special de protecție și lumini de avertizare diurnă – deși în nici o țară de pe continentul european nu se impune așa ceva la biciclete). O altă cauză va fi efectul direct al obligării unor milioane de persoane să achiziționeze ”peste noapte” echipament special de protecție, ceea ce va fi tehnic imposibil pentru o perioadă apreciabilă de timp (…) Mai mult, va fi efectul direct definitiv prin interzicerea utilizării bicicletei de către întregi categorii de vârstă, contrar angajamentelor statului român de promovare a mobilității sustenabile și de combatere a sedentarismului. Un impact specific suplimentar negativ va fi în mediul rural, unde se adăugă astfel o cauză suplimentară de abandon școlar și creșterea riscurilor prin forțarea adolescenților de 14-16 ani să recurgă la autostop din moment ce li se interzice circulația cu bicicleta”.

Despre interdicția tinerilor cu vârste sub 16 ani de a folosi bicicleta, Radu Mititean a susținut că este o „prevedere halucinantă” care, probabil, ar fi unică în Europa și în lume:

„Este un veritabil atentat la sănătatea publică și dezvoltarea armonioasă a tinerei generații într-o epocă în care sedentarismul și supraponderalitatea sunt amenințările cele mai mari la adresa sănătății tinerelor generații în țările mai dezvoltat, inclusiv România”.

În ceea ce privește folosirea luminilor în mod constant, Mititean susține că măsura este „nerezonabilă tehnic și mai ales inutilă”:

 „Este tehnic aproape imposibil de asigurat energia pentru tot timpul zilei (ar consuma cantități uriașe de baterii sau ar necesita încărcare zilnică a acumulatorilor pentru asemenea lumini și ar genera costuri mari), dar mai ales este o măsură total inutilă, pentru că intensitatea pe care o pot atinge luminile pentru biciclete este mult mai redusă ca cea pentru vehicule motorizate, deci luminile unei biciclete oricum nu sunt vizibile ziua”.