Editorial

Politicienii se cred şmecheri, iar pe cetăţeni îi ţin drept proştii lor. Să vedem cum se joacă PNL Boc-Tişe şi PSD aripa Ponta a lui Ucu Rus de-a Spitalul Regional de Urgenţă

În general, în timpul campaniilor electorale, politicienii au numai cuvinte de laudă despre adversarii lor. Dacă în campania electorală Alin Tişe era pentru Ioan Rus un „prostănac, de la mama lui. Aşa îi făcut, invers”, iar pentru Tişe, Ioan Rus era un individ despre care „nu ştia” că „poate fi atât de josnic”, asta nu i-a împiedicat ca, peste ani, să vrea să construiască, prin interpuşi, cvartale de blocuri printre zonele cu case.

Ei între ei se spurcă dar se întovărăşesc la portofel de câte ori se iveşte câte o oportunitate. Toate acestea pe naivitatea alegătorilor, despre care să nu cumva să credeţi că ar avea o părere bună. Din contră. Ioan Rus zicea despre alegătorii lui Boc că sunt nişte cetăţeni care „dimineaţa îşi uită creierul pe noptieră”, „nişte căruţaşi”. Asta nu-l împiedică pe Boc să nu-i pună acest electorat la picioare lui Ucu Rus ori de câte ori au de înghiţit câte o broască râioasă, că aşa e în politică.

Dar, să revenim la încârdăşirea lor ipocrită pe marginea realizării Spitalului Regional de Urgenţă – unde exploatează, în mod ticălos, orizontul de aşteptare al alegătorilor lor. Sănătatea fiind prioritatea principală a fiecărui cetăţean, orizontul maxim de aşteptare în cărţulia oricărui manipulator din politică.

Politicienii Clujului se joacă de-a construirea Spitalului Regional de Urgenţă încă de pe vremea lui Gheorghe Funar, vreo 20, 25 de ani în urmă, de pe urma căruia ne-am ales cu o ruină plină de şobolani în capătul dinspre Floreşti al Clujului, monument al nemerniciei politice.

Pe vremea aceea nici Emil Boc, cu atât mai puţin Alin Tişe, nu existau în politică. În schimb, pe cai mari politice era fostul şef al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România, Filiala judeţeană Cluj, Ioan Rus. Prefect, şef de partid, parlamentar, ministru de Interne, afacerist – Clujul se aşternea, din nou, la picioarele sale, numai bun de folosit ca preş.

Azi, nişte răi şi nişte fameni se învrednicesc să-i tragă preşul de sub picioare.

Aşa că alianţele cu foştii „prostănaci de la mama lor” sunt bine venite.

Să lămurim un lucru: Emil Boc a fost premierul României în momentul în care Alin Tişe era preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. În trei ani şi două luni de premierat, Emil Boc nu a reuşit să facă pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj, decât să transfere nişte teren de la Armată în proprietatea judeţului. În rest, bani ioc. Bani i-a dat finului Tişe să se împăuneze cu construcţia unui stadion şi a unei societăţi pe sinecuri care a pus rapid investiţia pe butuci. De asemenea, să nu uităm faptul că ideea de a se construi Spitalul Regional de Urgenţă din fonduri administrate local i-a venit lui Tişe prin începutul anului 2012. Atunci cerea ca şi celelalte judeţe „beneficiare” să contribuie cu bani. În nici un caz nu cerea să aplice singur la fondurile europene, nu cerea să intervină Guvernul cu bani şi cereri la Uniunea Europeană (să nu uităm, că, după Boc, a venit Mihai Răzvan Ungureanu).

Azi odiosul Guvern Veorica e o pacoste care nu vrea, dom’le, nici cum să facă Spitalul Regional. Azi Tişe, pe ultima lui sută de metri, iar vrea să facă şi să dreagă. Dar nu e lăsat, dom’le. Şi vine comisarul european pe Politici de Dezvoltare Regională, Corina Creţu, acum în „dujmănie” cu partidul care a pus-o în pita bruxelleză şi-i ridică lui Tişe mingiuca bătutului din gură degeaba la fileu. Cică administraţiile locale pot să atragă fonduri europene pentru construcţia de astfel de spitale regionale, DAR… că există şi un DAR, cu CONDIŢIA ca Guvernul în funcţie SĂ CEARĂ Comisiei Europene acest lucru.

Care Guvern nu cere, mama lui de Guvern!

Lumea uită că nici Guvernul Boc 1 şi 2, nici Guvernul MRU, nici Guvernele Ponta 1, 2, 3 şi 4 şi nici măcar Guvernul Cioloş nu au cerut, de mai bine de 10 ani, bani pentru aceste spitale. Uită că nici măcar Alin Tişe 1 n-a cerut aceşti bani pe când era cu guvernele lui la putere, ca măcar Alin Tişe 2 să facă ceva corect şi onest pentru judeţ.

Dar e bine că avem o alianţă de dat din gură între ce declară Corina Creţu, butonată de „nu-l credeam atât de josnic”-ul Ioan Rus în numele lui Victor Ponta şi preluată cu voleu de Alin Tişe, fostul „prostănac de la mama lui”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *