Editorial

Politicienii ne anunță ziua vremuri de abundență cu revărsări masive de lapte și miere, în timp ce noaptea pregătesc doar vremuri de restriște

Pofta de bani publici nu ține de culoarea ideologică a politicienilor. Cine spune că numai lupul portocaliu poate fi pus paznic la oi în timp ce numai ăla roşu şi ăla galben (în haiticul cărora s-au topit și portocaliii) sunt flămânzi şi cruzi se înşală amarnic. Urmare a succsiunii de lupi puşi paznici la stână, românii o duc din mai bine către extrem de bine aşteptând în fiecare an o majorare, o taxă nouă, o acciză, ceva ce să le spună cu cât să se împovăreze de Sărbători să le poată face în familie.

Anul acesta, prima veste bună, însoţită de un ROBOR în creştere din partea Băncii Naţionale, este faptul că majoritatea românilor au decis să devină responsabili alimentar şi nu au să mai consume atât de multă pâine. Faptul că prețul acesteia s-ar putea să crească între 15-20% până în decembrie, influențat de producția grâului din acest an, care în unele zone ale țării a fost afectată de vremea capricioasă, după cum susţine Dragoș Frumosu, președintele Sindicatelor Federației din Industria Alimentară, constituie detaliu minor, uşor de acoperit prin inflaţie şi creşterile salariale preconizate pentru anul doi-zero, doi-zero.

„Prețul pâinii din România este un preț ireal, mult sub valoarea reală, un kg de pâine costă undeva la 3 lei – 3,5 lei, iar pe raft poate ajunge până la 6-7 lei. La pâine nu s-a modificat prețul față de anul trecut, de acum încolo se poate modifica pentru că vremea capricioasă a cam afectat producția. Până la finalul anului s-ar putea înregistra o creștere cu 15-20%”, susţine şeful de sindicat.

Sărbători doar cu buletinul devine astfel un proiect de guvernare sustenabil – adică se poate susţine şi în anul ce vine, cum se suţine de câţiva ani.

Dar mai bine să depănăm o poveste. Cică, demult, pe vremea când într-o duminică circulau maşinile cu numere de înmatriculare cu soţ, iar în cealaltă cele fără soţ, pe vremea când raţia de ulei pentru lunile de primăvară o luai toamna, iar pâinea se distribuia numai pe bază de buletin (acest numitor comun al existenţei românilor prin Istorie), ori, când pentru a cumpăra o pungă cu bomboane de pom, trebuia să ai cunoştinţe foarte bune la cofetărie, iar vata care ţinea loc de tampoane soţiilor şi fiicelor acestui brav popor se dădea cu bătaie la cozi (credeţi că existau absorbante?), exista un popor „fericit” în îndobitocirea sa. Vestea bună este că acest popor nu ne-a părăsit, a rămas acelaşi. S-au schimbat doar generaţiile de securiști și slugile lor politicienii şi tehnicile de îndobitocire.

Dezinformarea prin intoxicaţie cu ştiri şi banalităţi a devenit politică de stat, iar minciuna un mod de viaţă pentru cei care ne conduc. Pe vremea abuziv-împuşcatului, în lunile de iarnă şi început de primăvară, când se închidea circulaţia maşinilor proprietate personală, buletinul meteo-rutier era împărţit în două părţi distincte. Cel meteo anunţa timp frumos în curs de încălzire, iar cel rutier drumuri acoperite cu polei şi ninsori abundente, ca să justifice menţinerea închisă a circulaţiei auto.

Parafrazând, acum informația circulă. Și chiar cu supra-măsură (datorită tehnologiilor). Dar tot pe niște segmente care nu se pupă niciodată cu adevărul. Politicienii ne anunță ziua vremuri de abundență cu revărsări masive de lapte și miere, în timp ce noaptea pregătesc doar vremuri de restriște.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *