Din oras

Poliția Rutieră Cluj: ”Trotinetele electrice sunt VEHICULE care trebuie să respecte regulie de circulație”

Scris de 638

Ziar de Cluj a încercat să afle sub incidența cărei legi se află trotinetele electrice despre care mulți afirmă că nu sunt reglementate de legislația aflată în vigoare. Drept urmare, există o inițiativă legislativă menită să reglementeze aceste mijloace de transport alternative ce au tot mai mulți adepți.

Astfel, Insectoratul de Poliție Județean ne-a transmis că nu există în legislație noțiunea de trotinetă electrică, dar poate fi încadrat în categoria vehicul.

”Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice nu face nicio referire la noțiunea de ,,trotinetă electrică”. Totuși, la art. 6 pct. 35 din actul normativ sus menționat este definit vehiculul ca fiind ,,sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări ”, iar la art. 41 alin. (1) este menționat faptul că ,,vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie”, potrivit IPJ Cluj.

Trotinetele au început recent să intre în atenția publică după ce numărul lor a început să fie tot mai mare. De altfel, și în cadrul proiectului Primăriei de bugetare participativă a fost votat un proiect de sharing pentru trotinetele electrice. Momentan Boc, care s-a declarat un susținător al acestui mijloc de transport alternativ a pus în stand-by acest proiect așteptând reglementarea legislativă a trotinetelor. 

Citește și:

Emil Boc, un susținător al ”trotinetiștilor”, acești kamikaze din trafic

La Senat a fost depus un proiect de lege care va reglementa circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice. Potrivit proectului, trotinetele sunt definite ca și vehicul cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă de construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2kW. Posesorii acestora vor trebui să respecte aceleași reguli ca și biciliștii, respectiv să se deplaseze doar pe banda dedicată acolo unde aceasta există, să poarte cască de protecție dacă au mai puțin de 18 ani.

Între timp posesorii acestor mijloace de transport trebuie să știe că legislația îi cuprinde și pe ei, că nu pot să circule haotic așa cum o fac adesea, că sunt obligați să respecte regulile de circulație și semnalizările rutiere.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 10 hours Vocea ta
    URBANISM DE CUMETRIE: ”Solicităm ca  Primarul Emil Boc să își ceara scuze public față de petent pentru că mai mulți ani nu i-a răspuns în scris în legatură cu hotărârea luată și nu l-a primit în audiență”
  • Acum 12 hours PubliNews
    The magic of giving: cumpără cadourile perfecte pentru cei dragi și câștigă premii uimitoare la Iulius Mall Cluj
  • Acum 15 hours FOTOGRAFILA
    Încă un deștept din partidul lui OSĂ: Patinoar la Florești cu copacii înglobați în gheață. Care OSĂ înghețe și, prin urmare, OSĂ fie tăiați la anul că s-au uscat
  • Acum 15 hours Rautacisme
    S-a dat cu gazon rulat să se acopere mântuiala lucrărilor de pe treptele de pe care Emil Boc ne va arăta mândria de a fi român
  • Acum 18 hours FOTOGRAFILA
    “Doreii” municipalităţii în Oraşul de 5 muşchi prea încordaţi ai lui Boc
  • Acum 19 hours Politica
    Stoltenberg: „NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat” (…) „Cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge”
  • Acum 19 hours Analiza
    Achimaş Cadariu crede că noi am uitat cum au fost trataţi bolnavii de cancer în pandemie şi-şi face publicitate politică cu “umanitatea” faţă de refugiaţii ucraineni
  • Acum 20 hours Politica
    Gabriela Firea despre certificatele de virginitate: “Un barbarism”
  • Acum 20 hours Politica
    Demisie din Consiliul Județean Cluj
  • Acum 21 hours Politica
    Sondaj CURS: PSD conduce detașat, PNL, dublu față de AUR. PNL plătește costurile guvernării, minciunile pe care s-a cățărat la guvernare
  • Acum 21 hours In vizor
    JUSTIŢIA TERGIVERSEAZĂ: Procesul inspectoarei din Primăria Cluj Napoca prinsă cu o avere ilicită de câteva sute de mii de euro merge cu viteza melcului
  • Acum 22 hours Politica
    ÎMPĂTIMIŢII DE “PĂCĂNELE”, TRECUŢI ÎN REGISTRUL NAŢIONAL, CA VIOLATORII: Legea care introduce obligaţia să existe o bază de date cu persoanele care intră la jocuri de noroc, promulgată
  • Acum 22 hours General
    Cod galben de ceaţă şi gheţuş
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE