In vizor

Poliţia Locală a ieşit din amorţeală. Amendează pensionarele ce vând pătrunjel, dar nu văd cerşetorii

Poliţia Locală a Primăriei Cluj-Napoca pare să fi ieşit din amorţeala cauzată de caniculă şi a început să patruleze prin oraş. Unul dintre obiectivele vizate azi a fost Piaţa Mihai Viteazu unde agenţii aflaţi în subordinea pensionarului reactivat în sistemul salariului plătit de la stat, Marcel Bonţidean, au efectuat un control. Funcţionarii Primăriei au îndepărtat pensionarii ce vindeau pătrunjel, dar au omis să sancţioneze cerşetorii aflaţi în apropiere. 
 
În jurul orei 12.30, un echipaj al Poliţiei Locale, format dintr-un funcţionar aflat în pragul pensionării şi o fetişcană abia ieşită de pe băncile şcolii, au descins în Piaţa Mihai Viteazu. Aici, pe trotuarul de pe strada Piteşti cei doi agenţi “au măturat” cu cele câteva pensionare ce ocupau abuziv spaţiul public pentru a-şi vinde pătrunjelul din grădină. În timp ce degaja traficul de “marii evazionişti fiscali ai Clujului” agentul de la Locală a fost întrebat de către una dintre cele două femei prigonite unde să se ducă. Acesta a răspuns pe un ton cât se poate de violent că o va sancţioa contravenţional în cazul în care nu va părăsi domeniul public.

“Mergeţi în piaţă dincolo (în piaţa agroalimentară Mihai Viteazu unde este binecunosctă mafia locurilor la mese – n.red.).  Aici nu aveţi autorizaţie de la Primărie şi nici nu plătiţi impozit pentru activitatea de comerţ pe care o desfăşuraţi. Vă rog să plecaţi acum. Dacă mă întorc şi sunteţi tot aici vă amendez”, a fost răspunsul agentului Poliţiei Locale. 
În condiţiile în care în tot oraşul există probleme mult mai grave (vezi parcările pe trotuare, traficul infernal, lipsa parkingurilor) decât o legătură de pătrunjel vândută fără autorizaţie emisă de Primărie, întrebarea adresată celor care conduc vremelnic destinele acestui oraş ar fi: Chiar atât de mare este evaziunea fiscală făcută de o pensionară care îşi rotunjeşte veniturile prin vânzarea unor legături de pătrunjel? Nu ar putea Primăria să amenajeze  câteva spaţii astfel încât aceste persoane amărâte să poată vinde fără a fi hărţuite de agenţii de la Locală? Culmea este că  pe cerşetorii aflaţi în apropierea pensionarelor ce vindeau legume pe trotuar agentul Poliţiei Locale nu le-a văzut. Clujul, adevărat oraş european.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *