Din oras

Podul Traian își va da în curând obștescul sfârșit. Primăria promite începerea lucrărilor pentru execuția unui nou pod în luna iulie

Podul Traian s-a surpat în vara anului 2013 pe o porțiune de aproximativ 20 de metri de trotuar. Cu câteva luni înainte de acest incident, o femeie de 83 de ani a fost la un pas să cadă în Someș, după ce o bucată de trotuar s-a rupt sub picioarele ei, în timp ce mergea pe pod.

De aproape 3 ani, trotuarul podului este inutilizabil, iar podul reprezintă un adevărat pericol public. De atunci și până acum, în fiecare an, primarul Emil Boc a promis că vor începe lucrările de modernizare a podului, de demolare a vechiului pod și de construire a unuia nou, însă lucrările s-au lăsat mereu așteptate. 

Din 2013, podul a fost mereu pe lista de „priorități” a primarului Emil Boc, însă, se pare, nu pe lista scurtă. La începutul anului 2014, primarul susținea triumfal că podurile municipiului se află printre prioritățile anului și că ele vor fi refăcute, fără îndoială. La fel de încrezător, Boc a declarat același lucru și în 2015 și a venit timpul și pentru declarația anului 2016:

„Primăria Cluj-Napoca a predat amplasamentul firmei Diferit pentru realizarea Podului Traian. Execuția noului pod va demara în luna iulie 2016 și va dura 6 luni, de la semnarea ordinului de începere a acestora.

Podul nou care se va realiza va avea 4 benzi de circulație, 2 piste de biciclete și 2 trotuare. Valoarea lucrărilor de execuție este de 6,5 milioane de lei cu TVA.

Într-o primă fază va avea loc demolarea podului actual, urmând ca circulația să se desfășoare pe Podul Horea, recent reabilitat în cadrul proiectului european «Reabilitarea tramei stradale de acces la zona industrială». Inclusiv transportul în comun va fi deviat pe Podul Horea, iar liniile de troleibuz vor fi înlocuite cu autobuze”, ne-au informat astăzi reprezentanții Primăriei.

Conform lui Emil Popa, inginer în specialitatea drumuri și poduri, un reputat profesionist care face verificări de proiecte în acest domeniu, podurile de beton armat din municipiu au ajuns să se dărâme pentru că, timp de peste 60 de ani, de la construirea acestora, nu au fost efectuate deloc lucrări de întreținere. Hidroizolația podurilor ar fi trebuit refăcută periodic, cel mult o dată la 20 de ani, și, fiindcă aceasta nu a fost niciodată refăcută, apa s-a infiltrat și a creat probleme de structură, care acum duc la prăbușirea trotuarelor. În cazul în care în continuare nu se va interveni la timp, la un moment dat va ceda și structura de rezistență:

„Apa s-a infiltrat prin hidroizolația care are și ea o durată de viață. Dacă nimeni nu s-a gândit la întreținerea ei, asta este situația! 

Din câte știu eu, pentru podul Traian există un proiect de pod nou, s-a făcut o expertiză și s-a constatat de către expert că podul trebuie refăcut. Rezerva de rezistență care mai există în acea boltă nu e corespunzătoare pentru actualele sau viitoarele sarcini care trec pe el.

În momentul de față, atâta timp cât nu se calcă pe trotuare, nu există niciun risc ca podul să se prăbușească. Dacă se circulă numai pe zona carosabilă, peste boltă, nu există riscul de a se prăbuși. Chiar dacă trotuarul e în risc de a se prăbuși, în niciun caz structura în totalitatea ei. 

Podul Traian mai poate fi păstrat un an-doi-trei, nu există niciun risc, doar că se circulă prost, pentru că e îngust. E o chestiune de siguranța circulației, mă refer la accidente, la pietoni, dar nu la prăbușirea structurii în totalitate.”

Cu alte cuvinte, bolta podului Traian mai poate rezista în jur de 3 ani, fără pericolul prăbușirii complete. Întrebat dacă podul ar mai rezista 5 ani, inginerul Emil Popa s-a ferit să dea un prognostic. Rămâne de văzut dacă Primăria se va ține de cuvânt în acest an și lucrările vor fi, în sfârșit, începute, înainte de a se produce o tragedie pe acest pod intens circulat, aflat în centrul municipiului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version