In vizor

Pod provizoriu peste Someș, crăpat după numai 3 zile de la deschidere. CJ Cluj tace

Podul provizoriu anunțat de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, ca o soluție pentru demolarea celui vechi a crăpat după numai 3 zile de la inaugurare. Podul provizoriu a fost închis deocamdată, pentru că a fost inundat. Pot fi utilizate rutele alternative – traseul peste podul de metal care iese în Răscruci, sau DJ161 prin Jucu. Consiliul Județean Cluj nu a emis niciun punct de vedere. Oamenii din Bonțida nu mai pot ajunge la locurile de muncă de la Bosch, pentru că nu mai poate trece microbuzul care-i ducea la locul de muncă.

  • ”Așa arată podul peste care trebuie să trecem zi de zi, numai după 3 zile de folosință. Deja s-a lăsat în jos și a crăpat în unele locuri. Oare trebuie să moară oameni pentru a se lua măsuri mai serioase?”, a scris pe rețeaua de socializare un locuitor al comunei, care trebuie să treacă pe acolo pentru a ajunge la locul de muncă. 

Locuitorii și-au exprimat neliniștile pe rețelele de socializare: ”Acum vine sezonul ploios, iar apele se vor umfla”.

A plouat foarte tare și tot așa va fi vremea. Nu știu ce e de făcut, dar e o bătaie de joc. Primarul nu face nimic în legătură cu asta. Eu zi de zi trebuie sa trec podul ca să ajung la serviciu”.

În fotografii este podul de pe drumul județean 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C.

”Doreii” angajați de Consiliul Județean Cluj au construit un pod provizoriu peste râul Someș, ca variantă ocolitoare, în vederea demolării vechiului pod și pentru construirea unuia nou. Podul vechi a fost demolat, dar cel provizoriu crapă după numai 3 zile.

Desigur, lucrările de 32 de milioane de euro la tot drumul, inclusiv la pod, se fac din fonduri europene, 98%, iar 2% asigură Consiliul Județean Cluj.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de maxim 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a acestora, respectiv 20 ianuarie 2024.

Am intreprins toate demersurile necesare pentru a aduce un nou constructor si pe acest santier extrem de important. Odata finalizat, acest drum va determina imbunatatirea considerabila a conditiilor de viata ale locuitorilor, dezvoltarea economica a zonei de centru a judetului, fluidizarea circulatiei precum si cresterea nivelului de siguranta a participantilor la trafic”, a declarat Alin Tișe, la mijlocul lunii martie.

Exit mobile version